— Brusc, în urma unei intoxicaţii alimentare, pare-mi-se.
— Asta ar putea să fie, ceva.
— Donald, ce spui?
— Gândesc cu glas tare. Explorez toate posibilităţile. Când a murit?
— Acum trei sau patru ani.
— Cred că cineva o şantajează pe mătuşa Amelia. De când o are pe femeia aceea?
— Pe Susie?
— Da.
— De ani de zile.
185
— O avea şi când trăia unchiul dumitale?
— Da, desigur.
— Susie ţinea la el?
— Susie a fost întotdeauna extrem de devotată faţă de tanti Amelia. E o legătură ciudată între ele.
— Dar mariajul mătuşii n-a fost prea reuşit, nu?
— Nu pot afirma nimic. Nu ne vedeam prea des. Mă scotea din sărite şi… ei, cam aşa stăteau lucrurile. Ştiu însă că
toată viaţa a dorit să fie liberă. Era în căutarea unui amor romantic.
M-am ridicat, am aruncat o privire afară pe geam, mi-am aprins o ţigară şi timp de câteva minute am măsurat camera în lung şi-n lat.
— De ce socoteşti că mătuşă-mea e victima unui şantaj?
mă întrebă Claire.
— Deoarece cred că Tom Durham e un şantagist.
— Nu ştiu cum am putea afla asta. Desigur… dacă stau să
mă gândesc, moartea unchiului a fost cam ciudată. S-a întâmplat brusc, iar tanti Amelia nu a arătat niciun simptom de intoxicaţie. Îmi amintesc că mi-a spus ceva, că i-ar fi fost cam rău şi ei. La drept vorbind, nu am dat prea multă
atenţie.
— Minerva Carlton era şantajată. Cineva făcea presiuni asupra ei şi bănuiesc că acel cineva era Tom Durham. Cred că Minerva aflase că Tom avea intenţii asemănătoare şi faţa de mătuşa Amelia şi dorea să ştie cât mai mult despre el.
Faptul că încerca să stoarcă bani şi de la mătuşa dumitale i-a permis Minervei să se adreseze prin dumneata unei agenţii de detectivi particulari.
— Ce te face să crezi că Minerva era şantajată?
— Totul o indică. Eu…
Mă întrerupse soneria de la uşă.
— Lasă să sune. Încearcă să nu deschizi.
Persoana de jos continua să sune cu insistenţă.
— Bine, află cine e. Dacă e poliţia, va trebui să-i laşi 186
înăuntru. Eşti în stare să spui o minciună despre prezenţa mea aici?
— Pot să mint să-ngheţe apele, mă linişti Claire.
Luă mucurile mele din scrumieră şi le murdări cu puţin ruj.
— Probabil c-ai mai căzut în cursa asta.
— Care cursă?
— Cu mucuri de ţigară fără urme de ruj pe ele.
— E frumos din partea dumitale? se bosumflă ea.
— Nu, desigur.
