Am tradus ceea ce spusese el.
— Nu, spuse cu hotărâre Petra. Nu am auzit nimic și nu am văzut nimic.
M-am întins și am adormit imediat. Eram foarte obosită.
Și-a notat ceea ce spusese Petra.
— Va trebui ca Petra să repete declarația în prezența unui interpret autorizat. Și pentru că socotise că mă jignise, adăugă rapid: Avem nevoie de o traducere oficială, pentru a o înregistra ca act. Apoi o privi pe Petra și spuse: Ar putea oare Petra han^m să mă caute mâine la sediu… de exemplu, după-amiază la ora cinci?
I-am tradus Petrei și aceste ultime vorbe ale lui Batuhan. Nu mi-aș fi dorit să îmi cunosc reacția dacă un polițist m-ar fi rugat să vin „la sediu”. Cu aceeași nonșalanță ea afirmă că în ziua următoare, la ora cinci, va fi la biroul lui Batuhan.
— Ați putea-o întreba pe Petra han^m dacă intenționează să plece curând din Istanbul? Colegii dânsei spun că vor rămâne și că vor termina filmul, dar dacă Petra are alte planuri aș vrea să știu.
Am tradus și asta în germană.
— Nu, nu plec înapoi. Vom face filmul. Cu Müller sau fără Müller, spuse hotărâtă Petra.
VP - 31
Comisarul Batuhan își notă și acest răspuns, după care se ridică și îi strânse mâna Petrei. Mie nu îmi întinse mâna, dar mă întrebă dacă ar putea să mai treacă o dată pe aici.
— De ce? aproape că am strigat Eu nu am nimic de-a face cu cazul. Doar că o cunosc pe Petra, asta este tot.
— Dar nu am spus că vreau să revin pentru a vă pune întrebări legate de crimă. Voiam să discutăm despre romane polițiste. Eu sunt un pasionat cititor de asemenea romane.
Asta m-a liniștit, de ce aș nega. Am afișat un zâmbet chinuit
— De fapt, și eu voiam să vă întreb ceva. Cum de ați ajuns la mine?
— Este meseria noastră. Plecăm de la premisa că am putea afla ceva chiar și de la aceia care au cea mai mică legătură cu crima.
— Da, dar nu acesta este răspunsul la întrebarea mea.
O clipă mă măsură grav.
— Am aflat de la echipa de filmare că Petra han^m are o prietenă care conduce o librărie din Istanbul. Și nu a fost greu să găsim magazinul dumneavoastră.
Suna de parcă ar fi fost singura librărie din oraș, dar nu am mai insistat.
Trebuia să fac economie de energie pentru mai târziu.
După ce Batuhan a plecat, i-am propus Petrei să mai rămână. Nu a vrut și mărturisesc că nici eu nu am mai stăruit. Era treaba ei.
A luat un taxi și s-a întors la hotel.
VP - 32
5.
A doua zi dimineață, când m-am trezit, am înlemnit: era ora nouă. Agitația îmi făcea bine. Când m-am așezat la cafeneaua din colț, cu ziarele, era ora zece și temperatura ajunsese deja la 30 de grade.
Știrea apărea în toate ziarele turcești pe prima pagină. Am citit totul până
la ultimul rând. Despre crimă nu era nimic nou față de ceea ce știam de la Petra și de la Batuhan. În ceea ce îl privește pe regizor, apăreau câteva date personale: Kurt Müller se născuse în 1952 și toate filmele sale de până acum fuseseră fără succes. În ziare apăreau numele a doua dintre ele: Noaptea de după ploaie și Pe urmele iubirii veșnice. Nu auzisem de niciunul din ele.
Toți ziariștii erau de acord că despre filmul o mie și una de nopți în harem
„se va vorbi”. Scenariul era o prelucrare a romanului omonim al lui Giacomo Donetti, care bătuse toate recordurile de vânzare. Yusuf Selam, director general la Mumcular Film, firma care împreună cu o societate germană
producea filmul, sublimase cu o zi mai înainte, într-o declarație scrisă, că
„trădătorilor care vor să discrediteze arta și actorii li se vor rupe degetele”.
Nu era o formulare prea decentă, dar ce conta. Yusuf Selam mai adăugase că, în ciuda tristului eveniment, filmările vor reîncepe cât mai curând posibil și că nu va fi precupețit niciun efort pentru a face din film un succes.
După ce am citit asta, gândurile mi s-au concentrat asupra unui singur punct: dacă filmul era o adaptare a unui roman al unui autor de bestseller ca Donetti, de ce fusese încredințat unui regizor de mâna a doua ca Müller?
Temperatura urcă rapid la 40 de grade. Soarele îmi dogorea în cap ca un instrument de tortură, așa că m-am grăbit să mă refugiez de pe străzile abrupte din Çurkuma în magazinul meu cu instalație de climatizare și să mă
așez în fața celei mai mari descoperiri a omului de la roată încoace, internetul.
Știrea despre crimă purta în mai toate ziarele germane același titlu: Crimă
în Bosfor. În Germania, se intercalează din principiu cuvântul „Bosfor”
atunci când este vorba despre Istanbul, fie că referirea este la un film documentar sau la un roman.
Reportajele din Westdeutsche Zeitung și din Tagesblatt des Ostens conțineau ceva mai multe informații decât celelalte, dar nici în aceste două
