Entitatea era în spaţiul numit astăzi Indochina, într-o epocă deprogres pentru aplicarea în practică a legilor (fizice şi chimice) aleNaturii. De exemplu, folosind focurile eterne pentru a obţinecombustibili cum sunt cărbunele şi manganul; folosind aurul şimetalele ca mijloc de schimb. (Lectura 420-6).
Şi cum sfârșește, , această civilizaţie strălucitoare? Decimată
de boală:
Entitatea era în acea ţară cunoscută acum ca Siam sau maidegrabă o regiune din Indochina, care erau pe atunci provincii alemarelui imperiu mongol. Şi iată aventura stranie întâmplată acestuiţinut întins; aşa cum putem să descoperim astăzi, omul şi toaterealizările sale au fost înfrânte complet de insecte. Căci din cauzaactivităţilor omeneşti, roiuri de insecte au invadat ţara,transformând-o în coşmar pentru locuitorii ei, coşmar fizic, trupesc.
Şi ţara s-a golit de locuitori... (Lectura 1298-1).
TREBUIE SĂ PLEC ÎN EXPEDIŢIE ÎN SIAM CU DOCTORUL
X? întrebă consultanta:
Da [...:]. Dar luaţi aminte la această insectă cât veţi sta acolo.
Nu cea pe care o numim astăzi țintar, ci acel parazit care seîncrustează în piele. (Aceeaşi lectură).
Cititorii vor fi atraşi de povestirea unei călătorii în Asia centrală, realizată de Gurdjieff, cu puţin timp înainte de ultimul război mondial (dar publicată mult mai târziu, în 1960, de Julliard, la Paris, în Rencontre avec des hommes remarquables):
„După ce am ieşit din Taşkent, am ajuns la F..., localitate mică de la graniţa nisipurilor deşertului Gobi [...]. Am început să-i vizităm pe... locuitorii acelei localităţi şi ne-au dezvăluit tot felul de credinţe legate de deşertul Gobi.
Majoritatea acestor povestiri afirmă că sate şi chiar oraşe întregi stau ascunse sub nisipurile deşertului actual, cu nenumărate comori şi bogăţii care aparţinuseră popoarelor ce locuiseră în acea regiune, prosperă altădată. Locurile unde se aflau aceste bogăţii, spuneau ei, erau cunoscute de anumiţi oameni din satele vecine. Era un secret care se transmitea prin moştenire, sub jurământ, iar cel care încălca acest jurământ...
trebuia să suporte pedeapsa.
În cursul acestor convorbiri, s-a făcut de multe ori aluzie la o regiune din deşertul Gobi, unde după spusele a numeroase persoane, un oraş mare fusese acoperit de nisipuri...
„Gobi, ne spune geologul Karpenko, este un deşert ale cărui nisipuri, aşa cum afirmă ştiinţa, sunt de formaţie tardivă”. (p.202
şi următoarele).
...Interesant, nu-i aşa? Găsim menţiunea acelui aur acoperit de nisip şi la Herodot, istoricul grec. Şi scriitorul francez Michel Peissel, în cursul unei expediţii la graniţele Tibetului, a putut interpreta povestirea lui Herodot care se bazează, se pare, pe lucruri veridice (Michel Peissel, L'Or des fourmis, Paris, Robert Laffont, 1984).
După cum se vede, Cayce se opune diametral triumfalismului istoricilor din secolul XX. Am crezut că popoarele „preistorice” sau
„arhaice” erau „primitive” şi că Istoria este un progres constant.
Dimpotrivă, Cayce ne prezintă o succesiune de civilizaţii incredibil de vechi şi care depăşesc de foarte departe nivelul nostru, atât moral cât şi tehnologic...
El vede Istoria mai mult ca o serie de decăderi şi nu pare să
considere că noi suntem atât de grozavi! Astăzi, progresele arheologiei pun din nou sub semnul întrebării automulţumirea
noastră de occidentali. Există proverbe care sună din ce în ce mai fals: De exemplu, că „progresul nu poate fi oprit”! Ei bine, dimpotrivă! După Cayce, este oprit cu mult mai uşor decât am crede! Orice progres este o chestiune de etică, adică de valori pe care încercăm să le promovăm. Pentru Cayce; valorile spirituale care determină progresul civilizaţiei sunt cele ale Legii lui Unul (despre care el spune mereu că este în esenţă aceeaşi cu legea dată de Iisus cel istoric, de Moise, de Buddha etc.) Persia înainte de O mie şi una de nopţi
Aproape 680 de lecturi se referă la reîncarnări din vechea Persie. Cu mult mai apropiate de noi în timp, ele nu descriu decât oameni complet umani. Monştrii din Atlantida au dispărut: roboţi, uriaşi şi animale preistorice par să se fi stins pentru totdeauna.
Persia antică este descrisă în diferite epoci:
- la începuturile oraşului Suza;
- în perioada ahemenidă, cea a „Marilor Regi”: Nabucodonosor, Darius, Cirus, Xerxes etc.;
- în epoca lui Alexandru cel Mare;
- în fine, în timpul lui Christos, începând cu Regii Magi...
Cititorul va fi surprins că şi mai înainte de geografia foarte specială a lui Cayce:
Ţara cunoscută acum ca Persia, adică Arabia, spune el de maimulte ori.
Pentru noi, astăzi, aceste două ţări separate de golful Persic şi Mesopotamia nu se pot confunda. Cu atât mai mult cu cât Iranul nu este o ţară de limbă arabă. Dar în epocile vechi descrise de Cayce, Persia pare să fi fost teatrul unor conflicte violente între populaţia stabilă şi nomazi. În anumite epoci, nomazii veniţi din Arabia invadau oraşele persane. Cayce vorbeşte de această
opoziţie permanentă între:
Nomazii care trăiau de pe o zi pe alta, care nu încercau decâtsă supravieţuiască şi să-şi satisfacă poftele fizice, şi negustorii,comercianţii proveniţi din India, Egipt, Indochina etc. (Lectura 2091-1). Când regii din ceea ce este acum Arabia au invadat Persia [...]
populaţia persană a fost atacată şi decimată şi mulţi cetăţeni ucişiîn momentul în care nomazii au pus stăpânire pe ţară. (Lectura2740-2).
De-a lungul acestei istorii, se repetă acelaşi conflict: triburile arabe sunt uneori denumite „beduini”:
În acea ţară, când beduinii au sosit în forţă pentru a odistruge. (Lectura 2713-5).
Drumul mătăsii
Lecturile reînvie sub ochii noştri un oraş de legendă denumit Oraşul din Coline şi Câmpii (în americană: „City in the Hills and in the Plains”), ceea ce este poate numele original în vechea persană.
