— Dar ţi-am spus că a murit, draga mea! De când a murit! Nimeni dintre noi nu a apucat să-l mai vadă în viaţă, iar corespondenţă, ţi-am spus! Nici măcar cu Margot n-a purtat!
Doar n-am să-i spun că la prima lui ieşire, Tudor a mers să-l caute, şi doar aşa am aflat că murise! Portăreasa i-a spus că nenea Sandu murise de infarct, cu două-trei luni înainte, şi că nu se păstrase nimic.. Nici acte, hârtii, nici acele memorii ce se ştie sigur că au existat, puţinii lui prieteni erau la curent, văzuseră pagini briante, pare-se, şi cu amănunte senzaţionale, privind demersurile diplomatice din anii războiului. De ele îmi pare cel mai rău, şi nu pot înţelege cum de nu au ajuns a fi lăsate prietenilor în păstrare, aşa cum se întâmplă curent în asemenea situaţii! Şi din ce trece timpul, ipoteza lui Tudor, că nenea Sandu a fost spion dublu, ce mi-a părut prima oară atât de extravagantă, o fantasmagorie de copil pasionat de romane poliţiste, îmi pare tot mai posibilă... N-am aflat însă decât că locuia la Paris în arondismentul XIV, că avea maşină, un câine imens şi o amantă de joasă
extracţie, tânără, pe care o dresase să nu deschidă gura. Că se ţinea incredibil de bine pentru vârsta lui reală, care acolo nu era ştiută, şi arătase excelent până în ultimele zile. Dar pe asemenea date nu se pot face decât presupuneri..
Presupunerea lui Tudor despre tentaţia jocului dublu, care i-ar explica şi prea desele călătorii, şi dispariţia actelor, a memoriilor, a câinelui şi a amantei de joasă extracţie, cu maşină cu tot, mi se pare însă tot mai plauzibilă..
— Auzi? Sună!
— Niki! În fine! Dar ce spui despre stilul acesta comod al lui? Niciodată nu se deranjează să-şi caute în buzunar cheia.. N-ai cheie? îl întreb de fiecare dată, degeaba. Ei, numai puţin, scuză-mă, madam Delcă, să-i deschid lui Niki..
Niki pe dracu! Nu e Niki, că e glas de femeie! Acu, dacă veni şi-asta, o să-mi cam iau tălpăşiţa! Da cine dracu-o fi răguşita asta, d-o ştiu? Şi Ivona, auzi-o cum o tot invită: dar poftiiiim! Te rog, te rog, poftiiim! Iete cine intră!
Vorbeşti de lup şi, când colo, lupu! Madam Cristide! Şi tot cu demiul de i l-am întors io şi i-am făcut eşarfă, că ce m-a-nebunit de cap, fă-mi şi fă-mi, madam Delcă, eşarfă, că ce bine mi-a venit mie cu cravate şi cu eşarfe! Hai, înnădeşte, ia de colo, pune colo, fă ce ştii dumneata, numa mie să-mi scoţi la demiu eşarfă! Şi i-am scos-o, că altfel mai scăpam de Nebună? Tot cu eşarfa, 369
tot cu pălăria cât roata carului, tot cu hanţile-alea d-o ştiu, şi tot văpsită ca o brezaie! Şi tot cu obiceiu prost, să te pupe-n bot!
— Bonjurică, dragă Vica! Vica îţi spunea madam Ioaniu, nu? Parcă te văd cum stăteai cu madam Ioaniu!
— D-apăi, io! Nu trece zi de la Dumnezeu să n-o pomenesc! O mână de om, cât ajunsese, da fără ea, parcă-i pustie casa! Şi ce mai zici, ce mai faci, madam Cristide? Ce mai face domnu Puiu?
— Vezi că te-a pătat cu ruj! Nu acolo.. Mai la dreapta, Vica, mai. .
— Scuză-mă! Asta ca să vezi ce prost e rujul de la Niculeasca! Niculeasca din Brezoianu, o ştii, Ivona scumpo! Cu cap de păpuşă, ten splendid, alb-alb, fără un rid! Trecută de patruzeci, bine trecută! Ei, nu se poate să n-o ştii! Are şi pudre, şi rujuri, şi oje, şi creme, foarte convenabile... Şi eu, care toată viaţa i-am făcut economie bărbatului! Îi şi spun, câteodată: Puiule dragă, nici habar n-ai tu cum toacă altele banii bărbaţilor lor! Numai Helena Rubinstein! Numai Elisabeth Arden! Numai Max Factor! Lucruri din pachete!
Eu cu zdrăngănelele mele ieftine şi cu rujurile de la Niculeasca! M-am mulţumit cu ele, pentru că aşa este firea mea: modestă şi populară! Şi dacă
m-ai fi văzut la şaisprezece ani! Să-mi fi spus pe-atunci cineva că am să car plase cu zece kilograme în fiecare mână, am să stau la cozi şi am să fac cu mâna mea parchetul.. De-asta am ajuns de nici nu mă mai recunosc în oglindă! Şi sunt femei care îşi trimit bărbatul la cantină, copiii la creşă, gata, le spun! Eu n-am timp de pierdut cu aşa ceva! Eu trebuie să-mi trăiesc viaţa mea! Şi ele sunt cu adevărat femeile inteligente! Aşa cum trebuie să fie o femeie! Nu ca mine, care m-am sacrificat pentru ai mei.. Pentru că alta era natura mea adevărată, dar mi-am sacrificat-o, după ce am fost închisă în turnul de fildeş! Şi Puiu e cel care m-a închis, Puiu e cel care, metodic, perseverent, mi-a creat noile deprinderi! Noua natură, care nu este natura mea! S-a ţinut de capul meu, până n-am mai avut încotro şi am făcut ca el!
Puiu, metodic, din umbră, i-a dat pe toţi curtezanii mei la o parte! Până m-a închis în turnul de fildeş! M-a scos din anul doi de la Litere şi m-a făcut nevasta lui! Şi aşa, tot stând cu el, am început să-l iubesc, că doar era bărbatul meu! Am început să duc plasele, să fac economie, să mă mulţumesc cu rujurile Niculeascăi. Dar, Ivona dragă, te implor, du-te şi te aranjează!
Haide, să ajungem din vreme la biserică, să putem totuşi vedea. . Dar, iartă-mă, dragă Vica! M-ai întrebat ceva şi am uitat ce..
370
— Că mare brânză te-am întrebat! Ce mai faci, ţi-am zis. Ce mai face domnu..
— Mersi, bine. . Nu-l ştii dumneata pe Puiu cât e de scârţâit şi de bolnăvicios? Acum îşi schimbă lucrarea din faţă şi n-a vrut în ruptul capului să-l vadă lumea aşa ştirb cum e.. Totuşi, mi-am spus, eu nu pot să-i fac o asemenea figură Clemenţei! Şi m-am gândit la Niki şi la Ivona, să merg cu ei.
Când colo, dumnealui nu-i acasă, dumneaei nehotărâtă.. Să nu pierdem ocazia, îi spun eu Ivonei, să fi scăpat şi noi odată de ei. Să ne aerisim puţin!
Mergem amândouă! Dar uite-o că se codeşte! Hai, Ivona dragă, nu mai sta, că
nu mai ajungem la biserică. Şi nu merită Clemenţa aşa ceva! Nu merită nici Ţuţulică, dragul de el! Îl ştiu de când era un nod! Nu-ţi place Ţuţu, Ivona?
— Cum să nu-mi placă? Băiat silitor, devotat mamei lui! M-am bucurat când Clemenţa s-a decis să-l lase să se căsătorească.. Poate am influenţat-o puţin şi eu, la început avea unele rezerve, dar eu am pledat. . Când ai un copil, i-am spus, la el trebuie să te gândeşti, nu la cum ţi-ar fi ţie mai bine..
— Tu, Ivona, gândeşti cum am făcut toată viaţa eu! Sacrificiul! Deşi ai avut serviciul tău, viaţa ta, văd că susţii ceea ce am făcut eu: să mă las pe mine pentru familie.. Şi, pe de altă parte, eu, care m-am sacrificat, de câte ori nu i-am spus Clemenţei: regret că nu sunt în serviciu, cu banul meu, să-mi fac singură viaţa!. . Aşa că am înţeles şi rezervele Clemenţei atunci când Ţuţu a venit cu logodnica lui la ea. . Am înţeles-o şi i-am dat dreptate în ce le-a spus.
Dragii mei, le-a spus Clemenţa, vă văd decişi să vă căsătoriţi, pentru că pe mine nu m-aţi întrebat ce părere am! M-aţi anunţat numai! Dacă m-aţi fi întrebat, sfatul meu ar fi fost: să mai aşteptaţi! Da, eu vă spun, eu, care m-am măritat la optsprezece ani! Pe vremea mea însă se acceptau mai greu anumite lucruri. Dar acum fetele mai întâi trăiesc cu băieţii, apoi se căsătoresc – lucru normal, de vreme ce nu mai există acele case unde se putea merge altădată! Mentalitatea, şi ea, s-a schimbat şi băieţii de obicei sunt corecţi şi se însoară cu fetele cu care au trăit. Dacă nu, ele se mărită cu alţii, care presupun că nu le reproşează, pentru că nu se mai întâmplă
scandalurile de altădată.. Poate credeţi, din ce am spus, că le condamn pe fetele din ziua de azi, nu, dimpotrivă! Dimpotrivă, dacă aş fi tânără, aş face şi eu la fel! Ba chiar nu m-aş mărita deloc!. . Căsătoria însemnează corvoadă, copii, aşa că, deşi m-aţi anunţat, nu m-aţi întrebat, eu vă sfătuiesc să vă mai gândiţi încă o dată bine la ce aveţi de gând să faceţi.
371
— Da, ştiu, ştiu! Mi-a povestit şi mie conversaţia, de aceea m-am simţit obligată să-mi spun părerea.
— Chiar dacă Clemenţa a depăşit măsura faţă de tine, Ivona dragă, dezarmeaz-o tu! Mie, de pildă, mi se întâmplă să călătoresc uneori cu tramvaiul, cu care merge lumea mai proastă, şi, fiind mai cochetă, aşa cum mă ştiţi, sunt momente când mă simt cu adevărat în pericol. . Ei bine, insultele lor, parcă nici nu le aud! Sunt în continuare drăguţă, sunt populară
cu ei, şi asta îi dezarmează!
— Dar m-ai înţeles greşit! Ce să dezarmez? Nici vorbă!
— Ştiu, draga mea, ştiu! Am făcut doar o comparaţie, tu, care eşti fată
cultă, înţelegi! De aceea insist: treci tu peste insinuările Clemenţei şi haidem!
— Dar m-ai înţeles greşit.. Nu m-am supărat. . Doar ne cunoaştem, eu şi Clemenţa, de atâta vreme..
— Ştiu că nu faci tu un motiv din aşa ceva! Tu, Ivona, scumpo, eşti o fată
prea inteligentă ca să.. Dar o mică supărare a reieşit din tonul tău faţă de Clemenţa, o supărare justificată! Nu, fii sinceră faţă de mine şi recunoaşte-o!
Şi acum, să ştii că nu se mai poate sub niciun motiv. . Trebuie să urci să te aranjezi puţin, că eşti palidă, urcă, aranjează-te puţin. Să ştii că faţă de Niki iau eu totul asupra mea! Să se supere pe mine, am să-i spun cât a trebuit să
insist şi să trag de tine, şi că nu eşti deloc atât de independentă şi cu programul tău, ceea ce crede Clemenţa şi pe tine te-a supărat...
— M-a supărat? Dar ţi-am spus că nici vorbă de-aşa ceva.. !
