Te ghemuieşti de frică, de frig, în scaunul înalt, cu spătar, sunteţi numai voiaici, în acest demisol plin de mobilă desperecheată, un lit-de-repos , fără un picior, o măsuţă de toaletă cu o gaură neagră în ovalul unde ar trebui să fie oglinda, nişte foteluri puse unele peste altele, o comodă masivă care sprijină
uşa ca să rămână închisă, pentru că şi ea are o gaură neagră în loc de clanţă.
Ce bric-à-brac ! Ce frig îţi este! Şi dacă Niki n-ajunge mai repede, mai repede, ce-ai să te faci tu? Cum ai să scapi de operaţia pe care domnul Ialomiţeanu şi Margot o pregătesc? Dacă ar veni Niki acum-acum-acum-acum! Întors cu spatele la tine, doctorul umblă nervos pe măsuţa cu rotile, mutând de colo-colo ceştile de porţelan şi linguriţele de argint suflate cu aur, pe care, acum ţi-aminteşti cu precizie, că ai reuşit, da!, ai reuşit să le treci Dincolo, pentru Tudor! Cu efort însă, cu ce efort! Desigur, de aceea ai urinat cu sânge! Iată şi explicaţia liniştitoare! Iată ce va face inutilă orice intervenţie, trebuie, deci, să
i-o spui doctorului cât mai repede, spune-i! Spune-i! Dar ce enervant, tocmaiacum glasul nu-ţi iese din gât! Ochii îţi ies din orbite, saliva îţi curge peguleraşul de şcoală şi ţi-o ştergi cu discreţie, preocupată cum eşti să strigi! Dingâtlejul forţat nu iese nici măcar un gâjâit, oh! Nu mai are niciun rost să techinuieşti! Renunţă! Şi renunţi, pentru că brusc ţi-ai amintit ceea ce e absolutinexplicabil că ai putut să uiţi: nu mai ai glas, pentru că nu mai ai nici dinţi!
Din cauza radiaţiilor ţi-au căzut dinţii, dar nu-i nimic! Îţi plimbi, împăcată,limba pe gingiile goale şi moi, important este că trăieşti! Că vei mai trăi ani şiani! Un an şi jumătate, slavă Domnului! Slavă Domnului, se poate trăi şi fără
glas, aşa de uşor şi de bine te-ai obişnuit! Numai că doctorul încă umblă pe 359
măsuţa cu rotile, auzi tot felul de clinchete ascuţite, şi Niki, ah! Niki! Dacă s-ardeschide uşa şi ar intra Niki! Doctorul a găsit ce căuta: o cutie nichelată,lucitoare, iată că o deschide şi începe să scoată chiurete, bisturie, pense,furculiţe, solniţe, tampoane de vată, şi tu te uiţi disperată la uşa proptită decomoda masivă. Ţi-e frig şi ţi-e frică! La chiuvetă, cu mănuşi glacé în mână, domnul Ialomiţeanu spală cratiţele de sosuri şi sânge, iar deasupra capului său tremură cuibul fumuriu de păianjen. Şi, deodată, domnul Ialomiţeanu strigă:
— Până când, strigă, să mai tot aşteptăm aici, într-un asemenea demisolincomod şi friguros? Până când va fi prea târziu, aşa cum s-a întâmplat cuMargot?
— Încă puţin, îi strigi tu, disperată, dar numai mici sunete gâjâite îţi ies dinbietul tău gât forţat. Încă puţin! Acum are să vină Niki! Are acest obicei prostsă întârzie, dar de venit, vine întotdeauna...
— Gata, strigă doctorul, înaintând spre tine cu un cuţit ieftin de alpaca.
Încerci să cobori de pe scaunul înalt, dar picioarele abia îţi trec de marginealui, ce mică eşti! Ţi-au pus trei perniţe sub popou ca să ajungi cu bărbia lamasă, ah, Niki, dacă ar veni Niki acum! În penumbra hall -ului, cu liseuza pe umeri, Muti îşi duce palmele la urechi, ca să nu te audă cum ţipi.
— De ce ţipi dacă nu te doare? Te doare ceva, spune? întreabă doctorul cuseveritate.
Nu te doare nimic şi te simţi vinovată că te porţi atât de prost şi stai încămaşă de noapte, aici, sub ochii severi şi acuzatori ai Musafirilor. Musafiriistau toţi, solemni şi gravi, în jurul mesei olandeze rotunde. Aţi rămas numaivoi singuri aici, tu şi domnul Ialomiţeanu, şi vă vorbiţi în şoaptă, pentru că tu îlţii aici ascuns. Sssst! Să nu vă audă de alături Musafirii! Ce frig! Ce linişte! Celumină neplăcută! Nu ţi-e foame, dar te străduieşti să mănânci cuviincios, îţimesteci fără chef torta şi nu-l pierzi din ochi pe domnul Ialomiţeanu. De ceoare l-ai mai ascuns aici, când ştii că Niki acum-acum are să pice şiîntotdeauna se indispune când îl găseşte în casă? Nu, Niki nu-l agreează, pebună dreptate! Pentru că uite-l pe acest domn cum îşi vâră degetul în gură,cum scormoneşte cu unghia într-o măsea şi scoate de acolo un fir de carne.
Oribil! Ce lipsă de maniere! Ce educaţie proastă! Dar nu vei putea să mai spuinimănui, doar tu singură l-ai ascuns aici! Asta nu-i filantropie, tu te laisses faire , spune Niki, şi are, ca totdeauna, dreptate!
360
Stai nemişcată şi-ţi rezemi ceafa pe spătarul înalt, pielea lui coaptă a plesnitde veche şi din ea îţi curge în păr rumeguş muced, dar nu te mişca, nu!
Musafirii care spală vasele în bucătărie au să te audă! Mesteci torta tot maigreu, din conştiinciozitatea ta obişnuită, pentru că tot n-ai cum să ieşi, păzită
cum eşti de scaunele din jurul mesei. E un chewing-gum care îţi lipeşte dinţii, limba, mesteci, simţind cu disperare cum gâtul a şi început să-ţi vibreze spasmodic, mesteci, luptându-te cu lacrimile care îţi urcă din gât, cu strâmbătura care a şi început să-ţi încleşteze, ca o paralizie, obrazul, cu micul grohăit care zvârle înghiţitura cleioasă în mijlocul mesei, orbitor de albe, pe care sclipesc cristalele, argintăria. Orăcăi, vomiţi şi plângi în farfurie, şi lacrimile, şi resturile acre îţi strâng obrazul ca o mască astringentă...
— Luaţi-o de aici! Mai repede! Mai repede! strigă Muti şi-şi întinde degetulalb, pe care se cunosc, umede, urmele proaspete ale dinţilor tăi.
Eee, ce-i asta? Ce vârtej! Ce încurcătură! Doar a trecut atâta vreme de cândai muşcat-o de deget pe Muti! Nu cumva visezi? Nu cumva ai adormit,trezeşte-te! Slavă Domnului că te-ai trezit! Slavă Domnului că mergeţi cutrăsura să-l luaţi pe Niki, trăsura merge prea încet, tu stai pe banchetă şi n-aicum să-l zoreşti pe vizitiu, dar acum-acum-acum o să ajungeţi! La picioareletale sunt comenzile făcute pe toată săptămâna – ciocolata Suchard, icrelenegre în care, din greşeală, ţi se înfundă piciorul, pssst! Pssst! Să nu vadă Mutică ai călcat cu sandaua în icre! Să nu vadă Muti că ciorăpelul tău ajurat e plinde murdărie de câine! Bietul pechinez al lui Margot s-a ascuns în trăsură decând a rămas singur pe lume! De când Margot s-a ascuns la via ei din Otopenica să nu o vadă Ialomiţeanu că e cheală şi poartă zi şi noapte o căciulă roz-murdar, flauşată.
— O luăm şi pe Yvonne la teatru? întreabă Nenea Jorj, ca şi când tu nu ai fide faţă.
— E relâche ! spune plictisită Muti.
Şi pe urmă, cu totul alt ton, spre tine:
— Stai dreaptă şi nu te mai tot uita aşa! Când se uită aşa, am impresia că
luşează!
— Atunci întoarce spre teatru! strigă Nenea Jorj şi împunge în caftanulbirjarului cu vârful bastonului.
— Dar cu Niki? Ce facem cu Niki? Nu mai mergem să-l luăm pe Niki de lamadam Cristide? vrei să strigi, disperată, tu.
361
Deschizi gura, te apleci spre ei – iarăşi, iarăşi? parcă da, parcă s-a maiîntâmplat la fel, dar când? –, iarăşi niciun sunet nu îţi iese din gură. În schimbîn jur e o atât de mare gălăgie! Trompetele automobilelor, bătăile pendulei,tropot de cai, de la celelalte trăsuri.
— Patru cornuri la un ban! strigă vânzătorul de ziare care aleargă cuteancul de gazete sub braţ.
Şi trăsura întoarce. Şi tu stai pe banchetă, deschizi gura, te forţezi, strigi,dar niciun sunet nu îţi iese din gură, funda grea, neagră, de catifea îţi apasă
creştetul, agrafele ascuţite îţi pătrund adânc în pielea capului, în creieri, Niki!
Niki! Dar niciun sunet nu se aude, o fetiţă gălbejită, cu nasul prea lung, cupicioare prea lungi, stă pe bancheta unei trăsuri şi peste ea se varsă toată
plictiseala unei duminici...
— Lasă, mai stai! Închide ochii la loc şi mai stai, că ai destulă vreme! Eee, Ivona, Ivona! Mânca-o-ar mama pe ea, că e şi ea obosită.. E şi ea o fetiţă mică
şi obosită! Las-aşa, că-ţi pusei paltonul meu, când am intrat şi te-am găsit ciucită, că trage p-aici din toate părţile şi dacă aţipeşti, te ia cu frig..
— Am aţipit? Da, parcă. . Dar ştii cât? Cinci minute! În niciun caz nu mai mult! Nici să visez n-am apucat! Dar frig, într-adevăr, cred că mi-a fost, asta parcă îmi amintesc, şi mulţumesc că m-ai învelit! Sunt aşa de amorţită! Hei, ce bună o să fie cafeaua! Dar ce tot cauţi acolo?
— Ochelarii-i caut, dar-ar dracu-n ei!
— Poate i-ai uitat acasă! Sau aici, prin bucătărie! Şi adu-ţi şi dumneata o ceşcuţă pentru cafea! Ei, lasă, numai o gură!
Uf, ce miros dezgustător! De muced, de gaz! Săraca, a avut intenţie bună, dar.. Din păcate, toate hainele ei miros aşa, după ce pleacă trebuie să
