Mai îmi vâra ea-n ţoaşcă un pateu, o prăjitură uscată, da bani?! Să scoaţă ea bani? Ferit-a sfântu! Îmi dădea ea doojcinci, da steteam pentru ei de dimineaţa şi plecam înţepenită seara! Da vezi ce s-a repezit Ivona în vestibul să-i deschiză lu putoarea de Niki? De, bărbatu ei, omu ei! Aşa o să sară şi lighioana bătrână când m-o auzi pân curte! Biata lighioană bătrână! Că
ursuz, că mut, că rău de clanţă, cum e, da ştii că poţi să ai în el o bază! Că s-a dus şi el cum a putut, s-a sculat cu noaptea-n cap, la patru jumate se scula şi pleca, c-altfel n-aveam amândoi nimic, acu, la bătrâneţe.. Şi ce se mai scărpina pe mâini de râia aia d-o făcuse la fabrică, dar-ar dracu-n otrăvile alea cu care umbla, c-ajunsese pe mâini tot o rană. Da la chenzină, uite-aşa venea, cu toţi banii! Na, ia-i! zicea. Şi mi-i punea toţi în mână! Păi unde-l vezi pe pramatia de Niki să facă asta? Vezi că mai are şi lighioana bătrână
348
dreptate: tu ştii numa să te plângi de mine, zice, da dac-ai vedea ce face alţii!
Că venea el cu chenzina-n mână? Venea! Na, ia-i, făcea. Şi io-i număram, io-i socoteam: care la televizor, care la chirie, care la lemne. Şi din ce, din nece, aşa am pus pe ăi şapte mii deoparte. D-aia tot poţi să zici c-a făcut un lucru bun pe lumea asta şi madam Ioaniu! Şi d-aia nu po’ să m-apropiu de casa asta şi s-o văz în halu-n care e, şi cu chioşcu dărăpănat, şi cu păru ăla uscat, de l-a umplut omizile, şi cojită p-afară, şi s-o văz şi pe Ivona asta, slabă şi gălbejită şi numa oase-nşirate, că parcă nu ştiu ce-mi vine.. Parcă nu ştiu ce-mi vine, c-abia mă ţiu să nu mă pornesc, că nici nu ştii cum trece vremea şi toate se duce, şi nu mai rămâne nimica.. Şi-acu s-o iau din loc, c-auzi cum scârţâie-n hol parchetu.
— Nu, nu era Niki, madam Delcă.. Era poştaşul, cu o scrisoare de la Tudor.
Mai stai puţin, mă duc până sus după ochelari şi-ţi spun şi dumitale ce scrie. .
Iote-l, că n-a apărut! Da avu noroc Ivona, că-n loc să vie-napoi cu coada-ntre picioare, veni cu scrisoarea lu fi-su! Şi odată i-a trecut toate! A uitat de Pramatie, a uitat de gărgăunii ei. . Păi, ce s-a prăpădit şi ea, şi mă-sa ei după
băiat! Se lăsa pe ele, şi tot ce avea mai bun, pentru Tudor! Şi ăla, un mofturos şi un lingav..
— …o lună dacă l-aţi lăsa pe mâna mea, l-aş pune io pe roate! Am io ac de cojocu lui!
De câte ori nu le-am zis! Şi-odată, chiar c-a plecat ele şi a stat până seara.
Când să pui masa, Tudor, cum erea învăţat, că hâr, că mâr, că nu mănânc acu, că nu mi-e foame acu – aşaa?! I-am luat din faţă tot, am strâns, am pus toate bine, am pus cheia-n bozunar.. Vine ele seara, ne-aşezăm toţi la masă, şi ăla micu pune mâna pe codru de pâine şi-ncepe să-nfulece: ca lupu-nghiţea, nu mai avea răbdare s-aştepte! Ce-am mai râs de el, ce ne-am mai veselit!
— Dumneata, madam Delcă, faci minuni! s-a bucurat mă-sa.
— Păi, n-avea grijă, am io ac de cojocu lui, i-am zis. Da numa atunci l-am văzut că înfulecă! Nu era lacom, de felul lui, cum este unii. El cu cartea avea ce-avea! S-aşeza toţi, şi el, repede-repede, săru’ mâna pentru masă! Dacă
termina tot, îi da mă-sa mare voie să plece. Şi se scula el de la masă şi se repezea iar la carte. Tot dă-i şi dă-i, şi citeşte, şi scrie, el ştie ce făcea la el, acolo, la cucurigu, că le mai dase o cameră mare şi-una mică jos, şi sus, la cucurigu-l lăsase numa pe băiat. Pe Tudor. Acu era mai mulţumite, că se făcuse băiatu mare şi-avea camera lui, un’ să-nveţe. Şi p-ormă seara-ncepea să vie prietini d-ai lui, colegi de şcoală, ei ştie de pe unde venea toţi, 349
grămadă. S-aduna liotă sus şi punea muzică d-a lor, numai nişte ciocane – să
dai să n-o mai auzi! Dacă nici mă-sa-mare nu putea s-o sufere, şi tot urca la ei s-o puie mai încet, c-aude ăia de jos şi-şi aprinde paie-n cap! Şi mai o oprea, mai îi dădea iară drumu, era şi fete cu ei, ba una, ba alta, aşa a venit ş-aia d-a luat-o Tudor de nevastă la urmă. Anca. O mâţă nemâncată, când a venit mai era elevă, mi-a spus chiar madam Ioaniu că familia ei avusese nişte probleme, mai cum avusese şi ei, şi se întreba madam Ioaniu, adică o fi ştiut mă-sa la fata asta unde vine? Adică la un băiat? Da ei era toţi grămadă acolo, şi băieţi, şi fete, şi mă-sa fetii o fi ştiut, da ce şi-o fi zis: las’ că-i băiatu bun, las’ că are mă-sa şi bunică-sa casă, şi-o mai avea şi cristale şi covoare, las’ să-l îmbrobodească! Şi l-a-mbrobodit că, pân-la urmă, a luat-o! Da pân s-o ia, a mai urcat ea, Anca, mult şi bine la cucurigu. Sta ei, vorbea, râdea şi cine ştie ce prostii mai făcea p-acolo.
— Nu fac nimic, madam Delcă, zice madam Ioaniu. Nu fac nimic, fumează
ca şerpii, toţi, şi aduce unul dintre ei o sticlă, şi beau băuturi tari, cum e moda de-acum, americănească, şi mai vorbesc ce mai vorbesc, dar mai mult tac şi ascultă muzică. Ce muzică-i asta care-o ascultaţi voi? l-am întrebat pe Tudor, şi el a râs şi-a zis că-n toată lumea s-ascultă muzica asta, a lor. Muzică
barbară, i-am spus eu, ne întoarcem la barbarie. Şi eu cred că nici lui şi la niciunul dintre prietenii lui nu le place, că de plăcut n-are ce să-ţi placă, nici melodie, nici nimic n-are, doar îţi sparge timpanul. Dar ei o ascultă pentru că
aşa este moda. .
Asta-i ce nu suferea madam Ioaniu la nepotă-su: muzica asta care-o punea ei, şi că pleca vara toată liota cu sacu-n spinare pe munte. Ei ştie pe unde dormea, pe la ciobani, pân corturi, ei ştie ce mânca şi ce mai făcea p-acolo, că
pleca cu nişte saci burduşiţi, doar că nu mergea de-a buşilea, şi cu haine ponosite, ca vai de lume.
— Ce plăcere mai poate fi şi asta, să umbli cu asemenea povară? În loc să
te odihneşti, să te îmbraci frumos, să admiri peisajul.. spunea madam Ioaniu.
— D-apăi că nu m-aş duce nici să mă tai! îi ţineam eu isonu. Să fiu eu în locu la fetile astea, nu m-aş duce, nici să mă pici cu ceară!
Da vezi că ele, măciucile, abia aştepta! Păi, cum altfel să-i îmbrobodească
pe proşti!
— Da să-mi dai şi aur şi nu mi-aş rupe cocoaşa pentru ei, le ziceam.
350
Şi ce mai râdea Tudor! Nu era el băiat rău, numa cam mutulică, aşa sunt băieţii, că la Anca lui, ce-i mai mergea gura! Şi Ivona-n sus, Ivona-n jos, se-nvăţase şi ea să-i zică pe nume – d-aci am văzut că nu-i lucru curat! Şi la urmă-a şi luat-o de nevastă Tudor. Ce se mai ţinuse el de fusta mea, când era mic! Da şi-acu, când mă vedea, îi râdea ochii, uite-aşa avea nişte ochi râzăreţi, nu era nici urât, nici frumos de pică, trăgea spre Ivona şi spre neamu ei, frumos nu era, da era deştept, eee, că bărbatu trebuie să fie un pic mai frumos ca dracu, se ştie.. Şi cel mai urât a fost când şi-a lăsat barbă.
Uuuuu, că urât mai eşti cu barbă! făcea madam Ioaniu. Şi el, tot aşa râdea, da pân la urmă-a tăiat-o. N-a tăiat-o el de gura mă-sii-mare, a tăiat-o când a vrut să intre în partid. Îi mergea lui bine p-atunci, era morţi după el toţi, şi şefii lui, şi toată lumea, nu mai vrea să recunoască Ivona acu, da aşa era într-o vreme. Îi mergea lui bine şi-ncă-l trimisese ăştia şi-n Franţa, în Germania, el ştie pe unde fusese. Să vezi c-o să rămâie, a zis madam Cristide. C-o să
rămâie şi-o să rămâie! Şi n-a rămas! A venit la mă-sa şi la mă-sa-mare acasă!
Şi p-ormă i-a scris ăia, unde fusese el, ca să mai vie şi-a doua oară. Ori ăia, ori alţii care auzise de el, i-a scris să vie, c-are cu el o treabă. Şi-a umblat să
plece, el ştie pe un’ să umblă, da pân la urmă, de plecat, n-a plecat. Şi-n locu lui a plecat altu, care ăla era membru de partid. Şi-atunci, dac-a văzut, ce şi-a zis: hai să mă bag şi io în partid. Da când să se bage, ăştia cu gura pe el:
— Tu te-ai găsit? i-a zis. Tu te-ai găsit, care-a murit tat-tu mare vitreg unde-a murit? Şi ălălalt a avut moşie, şi mătuşi-ta a stat la zdup, că l-a ţinut p-ăla ascuns într-un dulap, la Otopeni?
Şi-ncă câte şi câte nu i-a mai zis! Că la ei de toţi şi de toate se ştie. La ei, de fiecare stă totu scris, care ce-a făcut, şi ce-a făcut care e ruda lui, toţi până
într-a noua spiţă. Şi iar s-a zbătut, a umblat şi-n dreapta şi-n stânga, a făcut tot ce l-a pus ăia să facă, da tot degeaba! Că de primit nu l-a primit.
Şi el, ce să mai zică? A-nghiţit-o în sec şi-a tăcut mâlc, şi-a zis: las’ că v-o fac io! Şi dup-o vreme, când i-a căzut bine, a-ntins-o. Da io de un’ le ştiu, toate astea? Madam Ioaniu să mi le fi zis? Madam Cristide? Da de ştiut le ştiu, că toate alea se ştie. A-ntins-o cu nevastă-sa şi-a lăsat ei tot: casă, covoare, cristale, a lăsat tot, c-acu o să le ia Statu. Tu stai şi-ntinzi de şase sute cinzeci de lei, două suflete, şi-atâta avere care se duce pe gârlă, păi să
nu-ţi vie dracii? Încă să fiu în locu la proasta asta de Ivona, aş toca tot; tot-tot, să ştiu că nu rămâne de mine nici atâtica! Da vezi, că nu-ţi vine să toci, că
