— Păi, te mai miri ce-ai! Te mai miri, şi-ţi mai trece pân cap toate prostiile! Ai răcit, asta-i. Că tot te duci să te speli, şi baia rece!
— Bine-ar fi să fie, madam Delcă! Bine-ar fi, dar nu ştiu!
— Păi, da, vâră-ţi la gărgăuni în cap! Haidi, linişteşte-te, nu vezi cât eşti de nervoasă? Io, de câte ori n-oi fi avut aşa, da cin-să vază? Că la noi n-ai cum să
vezi! Şi-asta numa de la răceală vine!
— Tocmai aici e! Că nu vine numai de la răceală! Şi mai degrabă nu de la răceală, dragă Vica...
— O ţii una şi bună! Dacă-ţi spui c-ai răcit! C-aşa casă mare, şi câte focuri ai? Păi vezi? Şi una-două-n baie, să te tot speli, las-că-ţi ştiu io năravu! N-ai şi-aşa, o usturime? Nu te ia şi cu frig?
— N-am nimic. Nici usturime, nici frig, n-am nimic. E drept că nici nu pot spune că mă simt prea bine..
— Că te-ai speriat, d-aia! Că-ţi trece numa prostii pân minte! D-aia nu ţi-s nici boii acasă. Să-ţi pui diseară un săculeţ cu sare-ncălzită pe burtă şi-o 345
sticlă de apă fiartă la picioare şi chiloţi d-ăia groşi, încă să-ţi pui două
perechi, ascultă-mă pe mine! Ascultă-mă pe mine, că io de câte ori n-am păţit-o! Că frigu-i ăl mai mare duşman al omului pe lume, d-aia umblu şi io cu şapte cojoace! D-aia Gelu, nepotă-miu, îmi zice Baba-Dochia! Eee, ce băiat deştept şi-nvăţat şi cuminte! Ăsta zic că pân-acu n-a umblat cu v-o fată!
— Crezi?
— Io crez, da dracu ştie? Că aşa e de mutulică! Ăştia care e muţi, ăştia tace şi face, nu trebe să te-ncrezi în ei, că când ţi-e lumea mai dragă, îţi face pocinogu. Aşa e şi mă-sa lui, o mută şi-o încuiată, şi el cu ea seamănă, da şi cu frate-meu, Ilie! Că e deştept ca el şi cuminte! Norocu lu bietu Ilie a fost când m-am măritat io şi-am deschis prăvălia în Coriolan! C-acu ajunsesem să am banii pe mână, vâram mâna-n tejghea şi scoteam banii şi-i plăteam lu Ilie taxele. Şi la internat – că stetea la internat, că cin-să mai vază de el? Şi la ce să mai bată drumu din capu Pantilimonului pân-la Şcoala comercială? Vâram mâna-n tejghea şi-i plăteam lu Ilie taxele, ce mă mai certasem cu tăticu să-l lase la carte! N-am bani, bre, n-am! Dacă n-am, ce vreai să fac? făcea ăla bătrânu. Oltean apucător! Şi tot ce-a avut, şi case, şi prăvălie, şi bani, a lăsat la copiii d-al doilea, la ai Mârlancii, de s-a ales prafu de toate! Da pe Ilie io l-am dat la Şcoala comercială! Ce bine c-ai găsit tu şcoala asta pentru Ilie, de nu trebe să dai nimic! se bucura tăticu. Că aşa-i zisesem, că e o şcoală unde nu dai niciun ban, tot ei îţi mai dă, să te ţie. Şi io plăteam, da aveam şi de ce: era băiat bun, Ilie. Aşa şi fii-su: deştept de n-are pereche, şi tot cu nasu-n carte! Că mai las-o morţii de carte, îi mai zic io, când îl văz tot aşa. Mai ieşi şi tu şi mai umblă! D-aia toţi are drag de el, şi fetile, şi directoru, şi şefii lui, toţi, morţi după el! Cum era şi după băiat, după Tudor. .
— Nu prea erau ei morţi după el! Dac-ar fi fost, cred că şi-acum tot aici ar fi Tudor!
— O fi! Da şi el, tot ca Tudor. . Nu vede, n-aude.. Numai azi, când să plec, îmi pui io cojoacele, îmi pui basca, mă leg cu alea ale mele toate, da el de colo: Parc-ai fi Napoleion în Rusiia, mătuşă!
— Cum ţi-a spus, madam Delcă? Napoleon, în Rusia?
— Păi! E, las, în gândul meu. Că asta o să i-o spui lu zurliu de Niculaie! Ia uită-te la mine, o să-i zic, şi zi-mi, cu cine semăn? Cu cine-a zis nepotă-tu Gelu că semăn? Să vezi ce-o să mai râdem! Că Niculaie, pân la Stalingrad a ajuns, unde erea urgia pământului! Şi ştie el ce ştie când zice de Rusiia! Şi-ntr-un timp, povestea el, şi-a scos mâna în ger, afară. Că sta ei în şanţuri, sta 346
ei sub pământ, ei ştie cum sta, ca şobolanii. . Şi-afară, un ger de crăpa pietrele, şi Niculaie, cum a fost el toată viaţa drăcos, şi-a scos singur mâna afară, să-i degere. Că doar-doar l-o trimite ăia acasă, şi-o scăpa de belea. Şi-a stat ce-a stat aşa, cu mâna-afară, pân ce i-a înlemnit: ţeapănă se făcuse şi albă! Şi după ce-a vârât-o-napoi, la căldură, numa ce vede el, dup-un timp, că
se umflă. Mare bucurie pe el! Se umflă ea, se umflă, da’ vede că acu poa-să-şi mişte şi degetele. Păi, odată ce s-a tuflit! Ăsta a fost norocu meu în viaţă, râde Niculaie, când povesteşte, niciodată în viaţă nu mi-a ieşit cum am vrut!
Da lasă, că i-a şi ieşit! C-avea prăvălie pe Brezoianu, şi ce clientelă avea! Ş-acu, cât e de bătrân, şi tot îl mai ţine şef la coperativă!. . Şi se cheamă că tot a avut el noroc, că s-a întors din Rusiia, alţii p-acolo le-a rămas oasile. . Da io vorbesc, io aud, madam Ivona, că văz că eşti cu mintea dusă!
— Mă gândesc că n-am căutat cum trebuie plicul cu banii pentru boilăr..
M-am indispus deodată teribil şi n-am avut destulă răbdare să-l caut. Pentru că, totuşi, acolo ar trebui să fie.. Poate şi că am vorbit despre biata Margot..
În plus, ceasul care s-a oprit. .
— Astea e, toate, prostii. Mai zic să crez io în ele, da dumneata, care eşti femeie cu carte! Uite, madam Ioaniu, o dată n-am auzit-o cu alde astea. Încă
se mai şi plângea la mine: nu pot să cred, Vica, nici în Dumnezeu, nici în draci, nici în altă lume. Eee-tee, îi ziceam io, ce să crezi? Că nu s-a dus şi nu s-a-ntors nimeni d-acolo, să ne spuie cum e şi nouă. Şi fiecare crede ce vrea!
Păi, lighioana bătrână, nici el nu crede! Încă să vezi ce se mai repede şi-i dă
cu gura, cu Adam şi Eva şi cu maimuţa, să vezi ce e la gura lui! Şi să nu-l vază
pe popa, că se face foc, nici cu Paştele n-a vrut să-l primească în casă, păcătosu. . Tot s-a prins şi la tine ceva de la comunişti, zic io, când începe. Şi numa atâta-mi trebe! Că ştii, face, că astea ce zic acu le-am zis todeauna..
— Ba, madam Delcă, eu cred! Eu am crezut de copilă! Câte lumânări am mai aprins la Sainte-Vierge, patroana Notre-Dame-ului, şi cât m-am mai rugat să se întoarcă Papa acasă. . În mai multe rânduri, în viaţă, mi s-a părut că simt mâna lui Dumnezeu deasupra mea – chiar şi în timpul nenorocirilor.
Nu sunt superstiţioasă, dar lumea îmi pare plină de semne, şi de aceea, când s-a oprit ceasul vechi, m-am indispus. .
— Păi, nu vezi că merge-acu? Nu vezi că l-ai făcut? Haidi, Ivona dragă, că
tot scorneşti şi scorneşti! Da ştii că m-ai dat gata: n-aş fi zis că eşti aşa pricepută să faci să meargă o vechitură! Iote-l ce merge, ptiu, ptiu, să nu-l 347
deochi! C-astea vechi e ca pânzile alea coapte, când ţi-e lumea mai dragă, se taie.
— Da, nu sunt lipsită de spirit tehnic. Primul care şi-a dat seama a fost Tudor! Ivona, îmi spunea, tu ţi-ai greşit cariera! Şi după ce a plecat el, care repara în casă totul, greul acesta a căzut pe mine. Dintre Niki şi mine, n-are să-ţi vină să crezi, dar el este poetul! El cu ideile, cu vorbele, eu cu reparatul..
— Heee, hee, păi nu ţi-a făcut el şi poiezie?
— Ssst! Taci, te rog puţin, madam Delcă! Parcă se aude cineva prin curte. .
— Domnu Niki! Hai, să plec d’acu şi io, c-am stat numa să nu te las singurică! Da acu po-să-mi strâng toaştele şi s-o iau din loc, că mă prinde pe drum noaptea.
Iote ce-a sărit în sus şi s-a repezit să-i deschiză! Ce vrei, bun, rău, e bărbatu ei! Stau ei de-o viaţă-mpreună? Că hâr, că mâr, da stau? Şi mult timp d-acu-nainte tot n-o să mai stea, că nu ne uită moartea aici pe niciunu!
Doamne, iartă-mă, să nu fie-ntr-un ceas rău! Că-ţi vine-aşa pân cap şi pe limbă ce nici n-ai gândi să-ţi vie! Şi-o fi ea zurlie, o fi ea apucată, da vezi că
din ei doi, tot ea e cu baza! N-o fi ea pricepută la gospodărie, da femeie de casă tot e! N-are suflet rău, că ea s-a gândit să-mi dea ăştia cinzeci de lei!
După ce-a murit mă-sa, ea s-a gândit să mi-i dea, în loc să facă la colive şi la parastase şi să-ndoape pân cimitire toţi ţiganii! Toată liota de nespălaţi care sare pe tine cum te vede-n mână c-o farfurie! Şi bine-a făcut, că măcar am pomenit-o! Că dacă era să mi-i fi dat mă-sa, păi i-aş fi văzut de la ea când mi-oi vedea ceafa! Eee, că mă-sa era mai strânsă la pungă şi mai cărpănoasă!
