că nu are cine să-l îngrijească, mama şi surorile lui trăind în altă casă şi sunt convinsă că nepăsându-le deloc de el. Un alt motiv de înduioşare a fost amintindu-mi că într-un timp eu eram aceea care să-i facă o vină din asemenea neglijenţe mărunte. Ce însemnează viaţa, m-am gândit, mergând înaintea lui, şi sub pasul meu pământul devenind tot mai nesigur, mai umed şi mai alunecos, ce însemnează viaţa şi ce însemnează să trăieşti! Cum ce ţi-a plăcut ieri nu îţi mai place mâine. Şi invers.
— N-am putea, stimată şi distinsă doamnă, să ne oprim şi noi aici, unde s-a oprit Făt-Frumos al pisicilor? Că mai departe. . a propus el, arătând din ce în ce mai neliniştit şi mai ambarasat.
Prezenţa mea ştiu că îl tulbură, de aceea nu se poate comporta faţă de mine în lume firesc, dar mai era ceva. Il se fait du souci mai mult decât orice alt bărbat ce l-am cunoscut, astfel că m-am silit, cu multă clarvoinţă, două
lucruri: să nu las să-mi transmită neliniştea lui şi să nu îl privesc ca o femeie mărginită (altfel, mi s-ar fi părut laş şi mi-ar fi inspirat silă). Ştiu că am prezenţă de spirit, doamnele patronese de la societatea „Regina Elisabeta“
de mult mi-au spus că eu sunt persoana care creează cea mai bună impresie la vânzoleala serbărilor şcolare, la slujbele de Paşti ţinute pentru orfani şi 212
neajutoraţi: când alte doamne doar defilează în costum naţional, căutând a fi trecute în compte-rendu şi eventual a nu pierde ocazia să fleurteze, eu mă
dovedesc, de fiecare dată, cea mai utilă şi mai pricepută, însă prezenţa mea de spirit începea să scadă în acest moment, dându-mi eu seama că nu-l amuza deloc să meargă pe aleile tot mai inundate de apă. Astfel că, la un moment dat, s-a stropit îngrozitor pe pantalon şi, cu aceeaşi batistă, s-a aplecat să şi-l şteargă, ca un copil crescut de o doică îngălată. Şi, poate ca să
oprească într-un fel plimbarea care nu-i convenea, mi-a spus, cu un zâmbet ce i-l cunosc şi nu i-l agreez defel:
— Ştiţi mănăstirea Pasărea, stimată şi distinsă doamnă? Ştiţi odăile de musafiri de la casele maicilor ce servesc pentru rendez-vous-uri, unde se pot petrece două-trei zile de viaţă galantă? Da, mi-amintesc că prima oară când aţi aflat, v-aţi mirat că cineva ar merge să petreacă acolo, numai pentru câteva ceasuri.. Da, da, ştiu că v-aţi întrebat ce frumos din natură ar compensa lipsa de confort şi năvala ţânţarilor. . Dar pe urmă aţi insistat să
mergem.. Ei, din surse demne de crezare, am aflat că există înlesniri speciale ale oficialităţii, de conivenţă cu poliţia secretă, pentru acele locuri.. Că există
o listă foarte pusă la punct a persoanelor ce au trecut pe acolo... Nu, nu ştiu exact ce dovezi mai palpabile decât cutii goale de bomboane, şi pesmeţi, şi sticluţe de parfumuri, ce poate vă amintiţi că există prin toate sertarele, ar putea să aibă. Dar când eu vă spun că nicăieri pe lumea aceasta nu te poţi simţi apărat şi în siguranţă. . Da, da, ştiu că vorbele mele nu au cine ştie ce efect, m-am convins că toate poliţiile secrete nu ar putea face nimic cu dumneavoastră. Totdeauna calmă, totdeauna stăpână pe situaţie..
Acest mod de badinaj al lui l-am găsit de multe ori dezagreabil, lipsit de gust şi chiar de bărbăţie, calităţi care, la el, trebuie să spun că eu le-am regretat de multe ori lipsa. Ocazia principală în care le-am regretat lipsa fiind minutele următoare, când el s-a oprit, ezitând dacă să meargă mai departe.
— Cred, distinsă doamnă, că mai departe este o aventură ca prin deşert..
Ca urmare, vă propun să vedem altă dată soiurile dumneavoastră de trandafiri ce nu pot fi, desigur, altfel decât nemaipomeniţi. . Sigur, dacă nu ar fi fost atât noroi, dar acum nu sunt circumstanţele, nu sunt condiţiile. .
Poate înţelegând nemulţumirea de pe faţa mea, el a început a divaga întrun stil care mă agasează. Drept care nici măcar nu l-am mai urmărit ce spune şi am hotărât să lămuresc lucrurile.
213
Mai târziu, încercând să-mi explic totul, mi s-a părut însă că gestul meu l-a speriat mai mult decât cuvintele, pe care am impresia că nici nu a mai avut timp să le audă, atât de bruscă i-a fost reacţia. Tot divagând, îşi apăsa pe obraz batista pătată de noroi, astfel că, atunci când a terminat de vorbit şi a dat să-şi vâre batista în buzunar, obrazul îi era mânjit.
— Nu ne putem întoarce înainte să-ţi spun, i-am şoptit şi am întins mâna să-i şterg negreala de pe obraz cu propria mea batistuţă şi să-l trag mai aproape.
A avut deodată o smucitură, de parcă vorbele sau mâna mea l-ar fi fript.
Şi-a tras într-o parte privirea – m-a fulgerat pe sub ochi, tulbure şi încăpăţânată –, era roşu, de jenă sau de soare, şi parcă tot trupul şi-l strânsese. S-ar fi strâns oricât de mult ca să se ascundă, dacă ar fi avut unde.
Neavând unde însă, a luat-o la fugă, schiţând doar un salut pe jumătate.
Chiar fugea, călcând la repezeală pe pietrele pe care venisem amândoi! Un gest care mai degrabă îl acuza decât îl salva, în caz că cineva s-ar fi uitat la noi în clipa aceea. Aşa mi-am argumentat că nu din laşitate fugea, pentru că
doar o clipă dacă ar fi raţionat, nu ar mai fi luat-o la fugă! Şi nu este el omul care să nu raţioneze în tot ce face! Argumentarea mea nu a schimbat însă
lucrurile, că mă lăsase singură, neştiind decât cum să se salveze mai repede.
Am pornit-o şi eu încet, spre cişmeaua din fundul grădinii, şi, în timp ce mergeam, m-a izbit iar duhoarea de la maidanul învecinat; prin zăbrelele gardului am văzut ciulinii plini de praf, o tufă imensă de mătrăgună crescută
pe un dâmb de gunoi, un câine flocăit care tocmai ridica piciorul, câţiva pari mucezi şi fără rost, care se înfigeau în cerul decolorat.
Nu mă durea însă nimic şi dacă voiam, nici n-avea să-mi pese deloc. Altfel, soarele ardea mult prea tare, aşa că mi-am ridicat berjera, lăsând sub bărbie panglica largă, ca să nu mă mai apuce iarăşi greaţa.
— . .Într-o lume în care toţi trişează, trebuie şi tu, dacă nu să măsluieşti, cel puţin să tragi cu ochiul..
Îmi spusese asta într-o clipă de euforie, în timp ce eu stăteam pe un scaun de pai împletit, de pe care tot insista să mă ridic, argumentând că e şubred.
Deodată mi-a venit să dau de-a azvârlita cu panerul de trandafiri păliţi, să
bat din picior şi să ţip, să ţip şi să urlu chiar, şi apoi să leşin. Să mă trezesc după mult-mult timp, între draperii răcoroase, mirosind a sulfină, într-o cameră cu storurile lăsate, cu fruntea şi tâmplele legate într-un tulpan muiat în oţet aromatic.
214
Şi chiar lângă pat să găsesc o sorbetieră plină cu îngheţată de cafea, pusă
într-un hârdău plin de gheaţă, de care să-mi răcesc mâna înfierbântată.
M-am uitat iar la cer, se făcuse suficient de târziu. Picioarele îmi erau moi şi ceva neliniştit şi greţos mi se zbătea în piept, dar nu puteam să pierd mai mult timp decât pierdusem. Trebuia să mă refreşisez puţin, să-mi fac dichisurile, să-mi pun o toaletă de după-amiază, eventual să cobor în salonul cu şemineu de porţelan ca să aplanez situaţia, dacă se va ivi cazul, şi, last but not least, cum spune Jorj Ioaniu, să calculez câţi musafiri sunt şi câte porţii de îngheţată.
215
Terasa cu clematite
— …maladia mea m-a silit să mă dau la o parte de la conducerea treburilor casei şi, drept urmare, o mulţime din vechile mele atribuţii au ancombrat-o pe Sophie. Au adus-o, aş spune, la epuizare, spune Profesorul Mironescu. Asta este una dintre cauzele pentru care în casa noastră lucrurile merg mai prost ca altădată, în plus, feciorul zace, tocmai acum, de gâlci… Din apropiere, însă, şi cu o limitată logică omenească, deseori te iluzionezi, prinzând firul unei cauzalităţi înşelătoare. Mai târziu, când ai să priveşti înapoi, de la depărtare, degringolada, ai să îţi dai seama că lucrurile s-au aşezat altfel. Atunci cu totul altfel ţi se va arăta desenul, iar deasupra lui ai să
recunoşti teribilul ochi divin. Celui care n-are încă i se va mai lua, cum ai să
te împaci în sinea ta cu un asemenea sens al coborârii? Dar astfel de speculaţii, ai dreptate, ma chère, sunt cu totul inadecvate… Mai ales acum, când lunile viitoare se desenează atât de sumbru…
