vremuri; pe urmă, mi-a mai spus (de altfel, total neconvingător) că un asemenea mod uşuratic de a gândi nu îi era propriu; atunci voia să mă pună
însă în gardă, să nu mă îndrăgostesc de el! Il ne désirait pas s’attirer des histoires...
Când m-am uitat din nou într-acolo, terasa era goală. Poate că spiona mai departe, ascuns în dosul perdelei sau după uşa întredeschisă. Ca să-l liniştesc, să nu-şi mai piardă vremea inutil, am continuat să tai trandafirii păliţi şi să-i pun în paner; n-avea decât să vadă! Trandafirii nu erau atât de păliţi încât să nu fie buni pentru dulceaţă şi o asemenea treabă delicată nu se poate lăsa pe mâna servitoarelor. Nesuferita de Margot însă măcar atât ar putea face şi ea, nu doar să se aranjeze în oglindă! Altminteri, strădaniile ei ar putea să-mi trezească mila: cu toate eforturile, rămâne la fel de urâţică.
Cât despre fire, o superficialitate îngrijorătoare, cum scrie şi în caracterizarea din acest an. Îmi amintesc şi acel: „ pretenţii mari de la ceilalţi, devotament nestatornic.“
Sub volanul fustei de grădină am un buzunar ascuns din care mai scoteam din când în când un merişor şi-l ronţăiam, până mi s-a pungit gura. Dacă aş
mai fi avut vreo îndoială, pofta aceasta era un argument suficient; apoi casa, care de vreo două săptămâni s-a umplut iar de mirosuri. Când am intrat mai devreme la Margot în budoar şi am simţit duhoarea de păr ars şi pe madam Ana puţind, ca de obicei, a ceapă prăjită şi a sudoare sleită şi de sub divan ieşind un iz de pipi de cotoi – sigur că l-a ţinut pe nenorocitul de Piţurcă
peste noapte acolo –, şi am văzut într-un colţ pantalonaşii pătaţi ai lui Margot – uf! Cât de dezgustătoare pot fi fetele! Iată cum nici educaţia nu reuşeşte să înlăture murdăria sexului! Am ieşit repede, ca să nu vomit, şi ăsta a fost un semn mai rău ca toate; am început să vomit cum am intrat în cameră şi am închis uşa în spatele meu. M-am aplecat deasupra lavoarului şi am tot icnit mult timp, la sfârşit am scuipat şi un firişor de sânge. Am preferat să cureţe Maria, chiar dacă ştiu că mă urăşte şi mă spionează tot timpul ce fac. Dar ştiu că şi Ştefan s-a convins de ura ei, aşa că, orice i-ar spune, tot nu crede.
— Curăţă bine, i-am spus şi m-am întins în pat.
Ştiam că atât îi era de ajuns ca să mă urască şi mai tare. După ce ea a ieşit, m-am ridicat din pat, mi-am clătit gura acrită şi obrazul pe care se uscase ceva galben, apoi m-am întins la loc, înapoi, şi, de teamă să nu adorm, m-am uitat la vrejul de iederă care taie fereastra în două.
205
Totul ar fi putut fi evitat, m-am gândit atunci, cât stăteam în pat. Totul ar fi putut fi evitat dacă am fi plecat la timp în vilegiatură. Şi din vina cui ne-am sufocat, ca nimeni alţii, în luna lui Cuptor, în Bucureşti? În timp ce lumea, constrânsă de război, a descoperit că şi plaja de la Constanţa poate fi agreabilă, din vina cui am rămas aici, să ne sufocăm cu toţi mahalagiii, în praful şi în fumul grătarelor de mititei, în oraşul acesta, de nelocuit vara? Oh, dacă aş avea un suflet apropiat ca să mă plâng! Cel puţin de situaţia ce devine insuportabilă pe zi ce trece, veşnice văicăreli şi capricii când se rămâne în tête-à-tête, apoi intervenţii grosolane în public, replici care trădează proasta dispoziţie şi lipsa de curtenie. . Să nu mai ţii seama de spectatori şi să te repezi cu orice ocazie să-ţi jigneşti fiinţa apropiată! Iar când se iveşte momentul ca să te arăţi bărbat, să te dovedeşti egoist şi nevolnic! Şi dacă într-o bună zi nu voi mai avea puterea pour sauver les apparences? Puterea şi nici măcar voinţa?
Să te simţi atât de tânără şi atât de dornică de a trăi, şi totul împrejur să-ţi stea împotrivă! Să n-ai ca viitor şi perspectivă decât îngrijirea unui bolnav capricios şi excesiv, a unei surori egoiste şi răsfăţate, în plus un război ce pare-se că stă să înceapă.
Iar dacă ai vrea să uiţi şi să guşti plăcerea firească o clipă, aşa cum te îndeamnă inima ta tânără, să te trezeşti ambarasată de necazuri femeieşti. .
Când am ajuns la gândul acesta, mi s-a părut că sunt umedă. M-am sculat repede de pe pat, dar nu se întâmplase nimic, totul era ca mai înainte; de zeci de ori pe zi mi se părea că s-a întâmplat, şi vedeam imediat că nu era aşa. Mi-a părut rău şi, ca să nu mă prost dispun, m-am uitat iarăşi la vrejul care taie fereastra în două. Dacă am fi plecat la timp, nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că nu aş fi avut ocaziunea să merg în camera lui Titi. Aşa, am rămas singuri în plictiseala din Bucureştiul golit, având ca singură distracţie să-l aud pe Ştefan cum prooroceşte războiul, numai că în fiecare zi într-un alt mod: azi face proiectul cum să-l convingă pe doctor să-i dea aprobare de înrolare, mâine se văicăreşte de măcelul şi nenorocirea ce vor fi, poimâine demonstrează că se simte atât de rău încât, cu război sau fără, el tot nu va mai apuca vara cealaltă, răspoimâine se întreabă ce vor spune ceilalţi despre el, când sunt atâţia rezervişti mobilizaţi. Opiniile i se schimbă odată cu zilele săptămânii, una singură i-a rămas însă neschimbată, de trei luni şi mai bine: să nu cumva să plecăm, din Bucureşti, în vilegiatură.
— Nici nu vreau să mai aud de cuvântul „vilegiatură“! răcneşte.
206
Şi pe urmă îşi începe povestea favorită: cum ne prinde războiul cu geamantane, şi doică, şi copil mic, şi madam Ana, şi cutii de pălării peste ţucal.. Oh, devine incredibil de vulgar şi în ruptul capului n-aş fi crezut că
norocul meu a fost atât de spart pe lumea asta..
— Dar bine, i-am replicat de fiecare dată, toţi prietenii noştri cum de au avut atâta curaj?
— Inconştienţa nu este curaj, replichează el.
Într-atât s-a sălbăticit de boală şi de ideile fixe ce-l împing spre neurastenie, încât imediat se repede să îţi ţie un discurs în toată regula. Se vede iarăşi la tribuna unei societăţi de binefacere şi el este conferenţiarul venit de la Bucureşti şi trebuie să impresioneze damele din primul rând, ce se uită după el prin lorgnon! Aşa că, sans perdre un instant, il saisit à pleins bras veşnicul său cal de bătaie şi dă-i înainte cu administraţia noastră
fanariotă, cu dezordinea şi primitivismul, cu putreda ţară care a fost şi încă
multă vreme va fi România. Şi tot vorbeşte, à tort et à travers, şi apoi, bun-înţeles, ajunge să se împăuneze cu boala lui şi cu nepriceperea în lucruri practice.
Defect capital, pe care nici nu vrea să şi-l recunoască drept ce e – un defect
–, nici, cu atât mai mult, nu vrea să şi-l corijeze.
— Bolnav şi neputincios, unde mai voieşti să mă târâi pentru distracţiile tale?
Cu asemenea răcnete se sfârşeşte fiecare discuţie, încât, pentru a nu le mai da servitorilor un motiv în plus de amuzament, mă retrag, în pragul unei crize de nervi. Acum cel puţin ştiu că mă retrag în camera mea şi ştiu că
peste două ceasuri nu va veni să mă agresioneze cu stăruinţele lui, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Ba chiar găsind normal să trecem peste asemenea lucruri, într-un asemenea mod, ceea ce nu-mi poate provoca decât silă. Nu în orişice stare pot suporta să mi se facă un anumit lucru. Altminteri, aş spune că sunt din fire prea blândă şi prea răbdătoare, drept urmare, cu toţii, inclusiv servitorii şi obraznica de Margot, profită din plin de situaţie.
Când am ajuns pentru a mia oară la această concluzie, panerul era pe trei sferturi plin cu trandafiri păliţi. Şi deodată mi-am dat seama că mă
depărtasem de furtun, dar îl lăsasem deschis. L-am văzut cum s-a răsucit, zvâcnind ca un şarpe într-o mică baltă în care pluteau câteva petale, cu marginile creţe, răsucite. Am şovăit dacă să mă duc să-l închid, până la el drumul era mai mult decât incomod, cu pământul umed, ghiftuit de apă.
207
Cum nu pierd niciodată noţiunea timpului, nici măcar în momentele dulci, nici măcar pe întuneric, am ştiut că se trecuse cu un sfert de oră peste ceasul la care îi spusesem dragului de Titi că ar fi potrivit să vină. Dacă m-aş fi dus până la cişmea, mă murdăream pe pantofi. Tot gândindu-mă, am uitat a doua oară de furtun, pentru că am auzit trăsura.
Până acum fusesem liniştită, aşa cum vreau totdeauna să fiu: nu mă
îngrijorasem de cum va primi dragul de Titi ce aveam să-i spun şi nici când văzusem deschisă uşa de la terasa cu clematite nu mă neliniştisem că Ştefan ne-ar fi putut vedea împreună.
Iar dacă, auzind trăsura, simţeam acum un nod în capul pieptului şi, nodul urcând, prinzându-mi ca un cleşte beregata, încât m-am temut că iarăşi, ca mai înainte, îmi va veni să vărs, mi-am dat seama că exista un singur motiv: de data aceasta sarcina era mai greu de purtat ca data trecută. Chiar aşa a spus naşa Fănica: că nu-i de două ori în acelaşi fel şi că de fiecare dată e altfel.
Data trecută n-am avut răuri prea mari şi, după ce răurile, câte au fost, au trecut şi ar fi trebuit să se cunoască, m-am strâns din vreme, aşa că nu s-a cunoscut defel. Am fost la baluri, la picnicuri, la curse şi peste tot unde încă
ne mai duceam, şi nimeni nu ştia că o aşteptam pe Yvonne.
— Dar bine, ma chère, unde ai ţinut-o? m-a întrebat pe urmă bătrânul general Praporgescu.
Ce bărbat plăcut şi curtenitor, şi cum se cunosc manierele distinse ale timpului dinainte!
Era atât de uluit încât, cu toată delicateţea lui obişnuită, povestea, în dreapta şi în stânga, cum că eram subţire ca un lujer de floare; je l’écoutais sans mot dire, numai eu ştiam ce ştiam; ce se mai opintea madam Ana cu baierele corsetului! Îndoia piciorul, mi-l proptea de şale şi împingea, şi trăgea, şi împingea, şi trăgea..
