Glasul tânărului profet este vesel şi o lucire de satisfacţie i s-a aprins în ochi. Totuşi, o tăcere îngrijorată s-a ţesut în penumbra salonului, la această
oră neliniştitoare a zilei, entre chien et loup. Cel mai tare s-a întunecat la faţă
Profesorul Mironescu, care îşi tamponează îngrijorat fruntea pleşuvă: fierbinţeala pleoapelor îi lasă impresia că febra i-a urcat deodată, periculos de mult. Va mai întârzia aici câteva clipe, apoi va merge să se repauzeze în dormitor şi să-şi schimbe, pentru sindrofie, ţinuta.
— Aţi văzut-o cumva la înmormântare şi pe acea tânără văduvă a colonelului Albu despre care s-a vorbit atât?
Doamna Mironescu întinde madamei Ana ceaşca de ceai neterminată.
— Cineva, stimată doamnă, mi-a arătat-o într-adevăr… Dar în asemenea circumstanţe nu cutezi a privi o doamnă şi, de altminteri, ar fi fost dificil chiar dacă aş fi cutezat, parce qu’elle portait grand deuil. Voalul îl avea atât de des, încât nu puteai decât presupune, astfel că cei ce i-au lăudat frumuseţea nu cred că au văzut mai bine ca mine. Bineînţeles, arăta afectată
de pierdere şi aşa ceva impresiona asistenţa, numai că pot spune, fără să
232
exagerez, că oriunde întorceai capul, te impresiona la fel de mult. Atâtea familii lovite, fiecare lângă alt sicriu! Şi acele sicrie, închipuiţi-vă, stimată
doamnă Mironescu, închipuiţi-vă, închise şi sigilate! Pentru că ce se afla în ele? Dacă îmi este permis să spun, câte o ciozvârtă de om, un umăr, un picior şi aşa mai departe… Nu, fiţi pe pace, nu am să cad în amănunte grosiere, dar nu puteai să stai altfel decât cu batista la nas. Da, revin iarăşi la ce mă
acuzaţi c-aş exagera, stimată şi distinsă doamnă. Cineva bine informat îmi spunea că începând din astă-seară trenurile de pasageri nu vor mai circula spre Sinaia, cât despre medici, despre cei din provincie, am auzit că ar fi fost obligaţi să facă exerciţii de serviciu sanitar…
— Sper să fie cum ai auzit, dragul meu. Deie Domnul să fie aşa, mă refer la exerciţiile sanitare. Sper să fi învăţat ceva din războiul celălalt, când murdăria şi dezorganizarea au făcut atâtea victime şi nu ne-a folosit la nimic că nu s-a tras niciun foc de puşcă… Cu ochii mei am văzut cum se bucurau bieţii noştri soldaţi primind uniformele bulgăreşti, neştiind că se pregătesc să îmbrace adevărate cămăşi ale lui Nessus. L-am auzit doar pe un medicinist tinerel, abia întors de la Heidelberg, perorând despre necesitatea de a se trece echipamentul capturat prin etuvă. Peroraţia lui a declanşat numai ironii: de unde etuvă? Nu erau lipsite de temei ironiile, dar aveau obişnuita lipsă de respect ce o pun oamenii de la noi atunci când combat o opinie diferită. Iar tinereţea medicinistului nu-i permitea nici ea să cedeze, astfel că, plictisiţi, chiar şi cei ce i-ar mai fi dat dreptate s-au strâmbat, hai, domnule, lasă-ne! Iartă-ne! Deschide ochii, trezeşte-te şi vezi că eşti în Balcani, nu la Heidelberg, i-au aruncat bietului tânăr, ce avea, într-adevăr, să
fie una dintre primele victime ale holerei venite prin uniformele capturate de la bulgari…
Încleştându-şi palmele fierbinţi pe braţele scaunului, Profesorul Mironescu clatină din cap cu un surâs istovit. Dar pe el ce întârziate iluzii tinereşti îl aduseseră, voluntar, în război? Ce chin să suporte cizmele ce-l rodeau, marşurile istovitoare sub arşiţă şi apa coclită, praful ce scârţâia tot timpul în dinţi când mânca, duhoarea privatei peste care se aşezase popota şi, în plus, prezenţa continuă a celorlalţi! Purtat de amintiri, scoate din buzunar nelipsitele Fructines-Vichy, bonbons laxatifs purgatifs dépuratifs, inoffensifs antiseptiques de l’intestin, A. Pointet, Pharmacien de 1-ère classe, deschide cutia şi bâjbâie cu degetele tremurătoare printre pastiluţe, până
prinde una.
233
— Aidi, donşoară, lăsaţi în pace măsuţa, c-asta nu-i jucărie…
Madam Ana prinde degeţelele fetiţei şi reuşeşte să o ducă spre uşă, câţiva paşi; dar tocmai când se întinde, greoaie, să pună mâna pe clanţă, Yvonne, nesigură pe picioruşele ei strâmbe, dar cu o viclenie agilă, dispare deodată
pe după mobile, spre marele amuzament al domnului Ialomiţeanu.
— Yvonne! Ştii unde trebuia să fii la ora aceasta! Lumea străină o tulbură
şi o oboseşte şi, cu cât e mai obosită, cu atât e mai dificilă…
S-a creat un mic intermezzo: doamna Mironescu îi cere Yvonnei să
meargă mai repede la culcare, domnul Mironescu o complimentează pe madam Ana pentru tortă, domnişoara Margot se consultă în şoaptă cu domnul Ialomiţeanu, iar acesta, râzând ştrengăreşte, o îndeamnă să-şi spună
nedumeririle cu glas tare.
— Poate de aceea Regele Carol nu a vrut atunci să fie război? Poate ştia că
ţara nu este pregătită şi de aceea nu a vrut să semneze mobilizarea? … Cum, acestea chiar dumneata, domnule Ialomiţeanu, mi le-ai povestit! Că ei îi strigau din stradă să facă mobilizarea şi regele nu voia şi nu voia… Şi pe urmă a lăsat să iasă cum vrea poporul: i-a chemat pe toţi şi a semnat!
Plângea şi semna! Şi la sfârşit a spus: Armes Land! Dar s-a supus, ca să iasă
cum vrea poporul…
— Poporul, da! Poporul, strada, care ştie atât de bine ce vrea! Dar, à propos, vă mai amintiţi cât costa un agent data trecută? Douăzeci de lei… Un agent provocator al războiului sau cum ar fi de fapt corect să-l denumesc?
râde domnul Ialomiţeanu.
— Cum poţi să spui aşa ceva, când cu ochii dumitale ai văzut că străzile erau pline de manifestanţi?
O indignare mai mare decât merită incidentul face să tremure vocea doamnei Mironescu. Cum domnul Ialomiţeanu se mulţumeşte să râdă, amfitrioana se ridică, agasată, ciuguleşte un fursec de pe măsuţa de servit ceaiul, apoi merge să se aşeze în jilţ, în colţul opus al salonului.
— Poate că de data aceasta să fi învăţat şi noi câte ceva! Am auzit că s-au făcut trăsuri de ambulanţe şi de farmacie, că s-au adus, în fine, sterilizatoare şi etuve. Ba chiar că am avea şi trenuri sanitare, cu băi, cu tot dichisul. Să
vedem, să vedem. Pentru că higiena populară este pentru noi călcâiul lui Ahile, revine, cu încăpăţânată blândeţe, Profesorul.
Îşi îndeplineşte cu răbdare datoria sa de gazdă: să ignore controversele copilăreşti şi să aducă din nou în conversaţie un subiect interesant şi moral, 234
astfel ca periculoasa electricitate adunată în aer să se scurgă pe neobservate.
Atunci el se va putea retrage liniştit că lasă în urmă o conversaţie agreabilă
şi o atmosferă cuviincioasă.
— Pentru că niciuna dintre toate măsurile pozitive care s-ar putea lua pentru însănătoşirea ţării, continuă Profesorul, cu o voce care vibrează de sinceritate, niciuna, dragii mei, nu stă, din păcate, în puterea noastră! Noi, bine intenţionaţii, generoşii, idealiştii, nu avem şi nu vom avea niciodată
decât vorbele la dispoziţie! Astfel că ţi se întâmplă atât de adesea să te trezeşti neputincios şi singur, singurătatea ştiindu-se bine că aduce după
