― Deschide ușa asta, Ignatius.
― O, valva mea! Se închide. Ignatius gemu tare. Acum ești mulțumită știind că m-ai nenorocit pentru tot restul zilei?
Doamna Reilly se izbi cu tot trupul de ușa din lemn nevopsit.
― Te rog să nu spargi ușa, spuse el în cele din urmă și după câteva momente trase zăvorul, deschizând.
― Ignatius, ce-i cu gunoiul ăsta de pe jos?
― Ceea ce vezi este viziunea mea despre lume. Va trebui să fie încorporată într-un tot, așa că ai grijă unde calci.
― Și cu toate jaluzelele trase? Ignatius, afară-i încă lumină.
― Existența mea nu-i lipsită de elemente proustiene, spuse Ignatius din patul în care se reîntorsese în grabă. Vai, stomacul meu!
― Și miroase aici de te trăsnește.
― Pai la ce altceva poți să te aștepți? Trupul omenesc, când este închis, produce anumite mirosuri pe care noi tindem să le uităm în această epocă a deodorantelor și a altor perversiuni. De altfel, eu găsesc atmosfera acestei încăperi destul de reconfortantă. Schiller avea nevoie să simtă miros de mere putrede în birou, ca să poată scrie. Am și eu nevoile mele. Poate îți amintești că Mark Twain prefera să stea culcat pe spate în pat, ca să compună acele eseuri și lucrări destul de depășite și plictisitoare pe care cercetătorii contemporani încearcă să le prezinte ca fiind pline de înțeles. Venerația pentru Mark Twain este una dintre rădăcinile impasului nostru intelectual de astăzi.
― Dacă știam că-i așa, intram de mult aici.
― Nu înțeleg nici acum de ce ești aici, dacă vrei să știi, sau de unde ți-a venit pornirea aceasta bruscă de a-mi invada sanctuarul. Mă îndoiesc că va mai fi vreodată același, după trauma produsă de intrarea nedorită a unui spirit străin.
― Am venit să stau de vorbă cu tine, băiete. Scoate-ți fața din pernele alea.
― Aceasta trebuie să fie influența acelui grotesc reprezentant al legii. Se pare că el te-a instigat împotriva propriului tău fiu. Apropo, a plecat, nu-i așa?
― Da, și i-am cerut scuze pentru felul cum te-ai purtat.
― Mamă, stai pe scrierile mele. Vrei, te rog, să te dai puțin la o parte? Nu-i destul că mi-ai distrus digestia, vrei să-mi distrugi și roadele gândirii?
― Și unde vrei să stau, Ignatius? Poate vrei să vin în pat cu tine? Întrebă supărată doamna Reilly.
― Fii, te rog, atentă unde calci! tună Ignatius. Doamne Sfinte, a mai fost cineva vreodată atât de hăituit și de asediat ca mine? Ce oare te-a mânat aici în starea aceasta de nebunie furioasă în care ești? Să fie poate miasma de Muscat ieftin care îmi asaltează nările?
― Am hotărât. Trebe să-ți cauți o slujbă.
Vai, ce feste de prost-gust îi mai juca în ultimul timp Fortuna! Arest, accident, slujbă. Va lua oare vreodată sfârșit ciclul acesta îngrozitor?
― Înțeleg, spuse calm Ignatius. Știind că ești incapabilă congenital de a ajunge singură la o decizie atât de importantă, îmi imaginez că acel slujbaș mongoloid al legii ți-a băgat ideea aceasta în cap.
― Eu și domnu’ Mancuso am stat de vorbă așa cum stăteam cu taică-tu. Taică-tu obișnuia să-mi spuie ce să fac. Tare aș vrea să mai fie azi în viață!
― Mancuso și cu tatăl meu au în comun doar faptul că amândoi dau impresia că sunt ființe fără importanță. Oricum, mentorul tău actual pare să fie tipul de om care crede că totul va fi în regulă dacă fiecare muncește neîncetat.
― Domnu’ Mancuso muncește din greu. Treaba lui la poliție nu-i ușoară.
― Nu mă îndoiesc că are de întreținut mai mulți copii nedoriți, care toți, inclusiv fetele, speră să crească mari și să devină polițiști.
― Are trei copii drăgălași.
― Îmi închipui. Ignatius începu să se salte încetișor în pat. Vai!
― Ce faci? Iar te prostești cu valva aia a ta. Nimeni altu’ decât tine n-are valvă. Eu n-am valvă.
― Fiecare are valvă, țipă Ignatius. Doar că a mea este ceva mai dezvoltată. Încerc să deschid un pasaj pe care tu ai reușit să-l blochezi. S-ar putea să rămână de-acum încolo închis în mod permanent.
― Domnu’ Mancuso zice că dacă lucrezi, poți să m-ajuți să-l plătesc pe omu’ ăla, Zice că crede că omu’ ar primi banii și-n rate.
― Agentul de stradă care ți-e prieten spune vrute și nevrute. Te pricepi să-i faci pe oameni să nu-și mai țină gura, cum se spune. N-am bănuit deloc că poate fi atât de volubil sau că este capabil de atât discernământ. Îți dai seama că încearcă să ne strice casa? A început în momentul în care a vrut, cu brutalitate, să mă aresteze, în fața magazinului D.H. Holmes. Deși ești prea limitată ca să înțelegi, mamă, omul acesta este blestemul nostru. Nemesis care face să se răsucească roata în jos.
― Roată? Domnu’ Mancuso e om bun. Ar trebui să fii bucuros că nu te-a-nchis.
― În apocalipsu’ meu personal el va fi tras în țeapă. Folosindu-se în acest scop propriul său baston de cauciuc. În tot cazul, este de neconceput să-mi iau o slujbă. În momentul de față sunt foarte ocupat cu scrierile mele și simt că sunt pe cale să intru într-o etapă foarte fecundă. Poate accidentul m-a zguduit și mi-a dat drumul la gândire. În orice caz, astăzi am realizat foarte mult.
― Trebe să-l plătim pe omu’ ăla, Ignatius. Doar nu vrei să mă vezi la pușcărie? Nu ți-ar fi rușine s-o știi pe mama ta după gratii?
― Vrei, te rog, să nu-mi mai vorbești de închisoare? Pari să fii obsedată de acest gând. Parcă ți-ar face chiar plăcere să te lași în voia lui. Martiriul nu are niciun rost în epoca noastră. Râgâi încet. Aș sugera să facem anumite economii în casă. Vei constata apoi curând că ai suma necesară.
― Cheltuiesc toți banii pe tine, pe mâncare și câte altele.
― Am găsit în ultima vreme mai multe sticle goale de vin al căror conținut cu siguranță nu eu l-am consumat.
― Ignatius!
― Am făcut ieri greșeala să aprind focul la cuptor fără să-i inspectez întâi conținutul. Când l-am deschis ca să pun înăuntru o pizza congelată, era să fiu orbit din cauza unei sticle de vin fiert, gata să explodeze. Te sfătuiesc să schimbi destinația unei părți din banii pe care îi verși în industria alcoolului.
― Să-ți fie rușine, Ignatius! Am luat și eu câteva sticle de Muscat Gallo în timp ce tu arunci bani pe toate fleacurile.
