― Nici măcar nu are pe cineva. Fata aia cu care umbla a roit-o.
― Ei, lasă, mai are timp.
― Așa o fi, spuse doamna Reilly destul de indiferentă. Da’ uite ce, mai dă-mi și vro șase prăjituri pentru vin. Pe Ignatius îl apucă năbădăile dacă rămânem fără prăjituri.
― Îi plac, nu glumă, prăjiturile, ai?
― O, Doamne, mă dă gata cotu’ ăsta, fu răspunsul doamnei Reilly.
În mijlocul grupului care se formase în fața magazinului universal, șapca de vânătoare, centrul verde al cercului de oameni, se fâțâia violent.
― Am să mă adresez primarului, strigă Ignatius.
― Lasă băiatu-n pace, interveni o voce din mulțime.
― Du-te și vezi-ți de stripteuzele de pe strada Bourbon, îl apostrofă un bătrân. Ăsta-i băiat bun. O așteaptă pe maică-sa.
― Mulțumesc, spuse demn Ignatius. Sper că veți fi toți martorii acestui ultraj.
― Tu vii cu mine, îi spuse polițistul lui Ignatius, începând să-i pălească încrederea în sine. Mulțimea devenea gălăgioasă și nu se zărea niciun agent de circulație. Mergem la secție.
― Un biet băiat cumsecade nu poate sta s-aștepte pe maică-sa în față la D.H. Holmes? Interveni din nou bătrânul. Eu vă spun că orașu’ ăsta n-a fost niciodat-așa. Ăsta-i comunismu’!
― Pe mine mă faci tu comunist? îl întrebă polițistul pe bătrân, încercând să evite loviturile corzii de lăută. Te ridic și pe tine. Ai grijă mai bine pe cine faci comunist!
― Nu poți să m-arestezi, strigă bătrânul. Sunt membru-n Clubu’ Vârstei de Aur, de pe lângă Departamentu’ Recreerii din New Orleans.
― Lasă-l în pace pe bătrân, curcan împuțit ce ești! strigă o femeie. Nu vezi că-i pro’abil bunicu’ cuiva?
― Chiar sunt, spuse bătrânul. Am șase nepoți care învață toți la maici. Și-s și deștepți.
Pe deasupra capetelor, Ignatius o văzu pe maică-sa, înaintând anevoie prin holul de intrare în magazin și purtând pachetele cu prăjituri de parcă ar fi fost cutii cu ciment.
― Mamă, o strigă el. Vii tocmai la timp. Au pus mâna pe mine.
Făcându-și loc prin mulțime, doamna Reilly întrebă:
― Ignatius! Ce se-ntâmplă aici? Ce pozn-ai mai făcut? Hei! Ia mâna de pe băiatu’ meu.
― Nici nu l-am atins. Spune, cucoană, ăsta-i fiu’ dumitale?
Doamna Reilly smulse din mâna lui Ignatius coarda de lăută care zbârnâia.
― Sigur că sunt copilul ei, spuse Ignatius. Nu vezi câtă afecțiune îmi poartă?
― Își iubește băiatu’, aprobă bătrânul.
― Ce vrei să faci cu bietu’ meu copil? îl întrebă doamna Reilly pe polițist. Ignatius mângâie cu una din mâinile lui uriașe părul vopsit în roșu al maică-sii. N-ai altă treabă decât să te agăți de niște bieți copii. Cu puzderia de oameni de tot soiu’ care dă târcoale-n oraș. Își aștepta și el mama și ăștia-s gata să-l înhațe.
― Acesta este vădit un caz de adus în fața Uniunii Libertăților Civice, remarcă Ignatius, scuturând cu mâna umărul căzut al mamei sale. Va trebui să o contactăm pe Myrna Minkoff, fosta mea iubită. Ea cunoaște aceste probleme.
― E comunismu’, îl întrerupse bătrânul.
― Câți ani are? o întrebă polițistul pe doamna Reilly.
― Am treizeci de ani, îl informă Ignatius, condescendent.
― Ai vro slujbă?
― Ignatius trebe să m-ajute la treab-acasă, îl lămuri doamna Reilly. Curajul ei inițial o mai lăsase puțin și începu să răsucească coarda de lăută cu sfoara de la pachetul cu prăjituri. Am niște arturite-ngrozitoare.
― Mai șterg din când în când praful, îi explică Ignatius polițistului. În plus, în momentul de față scriu un lung rechizitoriu împotriva secolului nostru. Când creierul începe să mi se învârtă din cauza eforturilor literare, prepar din când în când câte un sos picant cu brânză.
― Ignatius știe să fac-un sos cu brânză grozav.
― Asta-i frumos din partea lui, spuse bătrânul. Alți băieți umblă creanga tot timpu’.
― De ce nu-ți ții gura? îi spuse polițistul bătrânului.
― Ignatius, întrebă doamna Reilly cu voce tremurătoare, ce-ai făcut, băiete?
― De fapt, mamă, cred că el fost cel care a început toată povestea. Arătă cu punga cu partituri spre bătrân. Eu nu făceam decât să stau aici și să te aștept, rugându-mă în gând ca veștile de la medic să fie încurajatoare.
― Ia-l pe bătrânu’ ăsta de aici, se adresă doamna Reilly polițistului. Cată gâlceavă. I-o rușine că-ntâlnești pe străzi oameni ca ăsta!
― Polițiștii îs toți comuniș’, afirmă bătrânul.
― Nu ți-am spus să-ți ții gura? se răsti supărat polițistul.
