„Ie-te la ea. Crede că am sifilus și TBC, că mi s-a sculat socoteala ș-am să-i smulg punga, ș-am s-o tai cu briciu’.” Ochelarii de soare urmăriră femeia cum coboară din autobuz și se pierde în mulțimea care aștepta în stație. Undeva, în spatele oamenilor, se iscase o discuție. Un om cu un ziar făcut sul în mână îl lovea pe un altul care purta barbă roșie și pantaloni scurți. Omul cu barbă îi părea cunoscut. Pe Jones îl cuprinse neliniștea. După fantoma cu șapcă verde, se ivea acum mutra asta pe care nu o putea identifica.
După ce omul cu barbă o luase la fugă, Jones se întoarse cu spatele spre fereastră și deschise revista Life pe care i-o dăduse Darlene. Cel puțin fata fusese drăguță cu el acolo, la Bucuria Nopții. Darlene se abonase la Life în scopul de a se autoeduca și dându-i revista lui Jones îi spusese că s-ar putea să-l ajute și pe el. Jones se trudi să citească un articol de fond despre implicarea Americii în Orientul îndepărtat, dar se opri pe la jumătate, întrebându-se cum ar putea așa ceva să o ajute pe Darlene să danseze dansuri exotice, dorință pe care şi-o exprimase de mai multe ori. Începu să citească reclamele, căci era singurul lucru care îl interesa în reviste. Selecția din Life era excelentă. Îi plăcea reclama Asigurării pe Viață Aetna, cu fotografia casei drăguțe pe care o pereche tocmai şi-o cumpărase. Bărbatul care prezenta loțiunea de bărbierit Yardley părea stăpân pe sine și bogat. Iată cum îl putea ajuta pe el revista. Voia să arate exact ca bărbații aceia.
***
Când Fortuna te împinge în jos, du-te la cinema și profită cât mai mult de viață. Ignatius era gata să-și spună aceste cuvinte, dar își aminti ca mergea la cinematograf aproape seară de seară, indiferent în ce parte îl împingea Fortuna.
Ședea concentrat în întunericul sălii Prytania, la numai câteva rânduri depărtare de ecran, trupul lui umplând bine scaunul și revărsându-se și pe celelalte două alăturate. Pe locul din dreapta își pusese mantaua, trei pachețele de Milky Way și două pungi suplimentare cu floricele de porumb, închise bine la gură, ca floricelele să rămână calde și crocante. Privind absorbit la prezentările filmelor viitoare, mânca floricele din punga începută. Unul dintre filme părea destul de tâmpit ca să-l readucă la Prytania peste câteva zile. Ecranul lat se lumină apoi într-o realizare tehnicoloră, leul scoase un răget, și titlul filmului proiectat apăru pe ecran în fața ochilor săi miraculoși, și albaștri și galbeni. Chipul îi încremeni și punga de floricele din mână începu să tremure. La intrarea în sală, își legase cu grijă clapele șepcii în vârful capului și acum notele stridente care ieșeau din mai multe difuzoare, îi luau cu asalt urechile neacoperite. Ascultă muzica, descoperind două cântece populare care îi displăceau în mod special și privi atent genericul filmului, străduindu-se să găsească numele acelor interpreți care îi produceau de obicei greață.
Când prezentarea genericului luă sfârșit și Ignatius observase că mai mulți actori, compozitorul, regizorul, coaforul și producătorul secund erau persoane care îi jigniseră simțul estetic de mai multe ori în trecut, apăru în tehnicolor o scenă cu mulți figuranți care se foiau în jurul unui cort de circ. Cercetă cu lăcomie mulțimea de pe ecran și o găsi pe eroină, stând mai la o parte, alături de unii care prezentau un număr secundar.
― O, Doamne! strigă el. Iat-o acolo.
Copiii așezați în rândurile din fața lui se întoarseră și îl priviră lung, dar Ignatius nu-i luă în seamă. Ochii lui și albaștri și galbeni urmăreau cum eroina duce veselă o găleată cu apă celui care se dovedi a fi elefantul ei.
― Va fi chiar mai rău decât mi-am imaginat, spuse Ignatius când văzu elefantul.
Puse punga de floricele care se golise în dreptul buzelor lui cărnoase, o umflă și așteptă cu ochii strălucind în reflectarea tehnicolorului. După bătaia unei tobe, coloana sonoră se umplu de viori. Eroina și Ignatius deschiseră simultan gura, ea ca să cânte, el ca să geamă. În întuneric, două mâini tremurătoare se loviră cu violență. Punga de floricele explodă cu un bubuit. Copiii țipară.
― Ce-i zgomotul ăsta? îl întrebă pe patron femeia care vindea dulciuri.
― E din nou aici astă-seară, îi răspunse acesta, arătând în partea cealaltă a sălii silueta uriașă care se profila pe ecran.
Patronul se duse spre băncile din față, unde țipetele deveniseră mai violente. Teama risipindu-se, copiii se întreceau cine țipă mai tare. Ignatius asculta chicotelile și zbieretele lor ascuțite și se distra copios în bârlogul lui întunecat. Cu câteva amenințări blajine, patronul liniști rândurile din față și apoi privi spre locul unde trupul izolat al lui Ignatius se înălța ca o matahală deasupra capetelor mici. Dar nu se prezentă vederii lui decât un profil umflat. Ochii care străluceau sub cozorocul verde urmăreau eroina și pe elefantul ei traversând ecranul ca să intre în cortul circului.
Un timp, Ignatius rămase relativ tăcut, reacționând ocazional la desfășurarea subiectului doar cu câte un pufnet înăbușit. Apoi, ceea ce părea să fie întreaga distribuție a filmului apăru sus pe sârme. În primul plan, pe un trapez, era eroina filmului. Se legăna înainte și îndărăt pe melodia unui vals. Zâmbea într-o imagine uriașă, luată foarte de aproape. Ignatius îi cerceta dinții în căutare de carii și plombe. Fata întinse un picior. Ignatius îi analiză grăbit conturul în speranța că va descoperi vreun defect. Începu un cântec despre a încerca și a te strădui mereu până când reușești. Când filosofia textului deveni clară, Ignatius se cutremură și cercetă felul cum se ținea fata de trapez, în speranța că aparatul fotografic va înregistra o căzătură fatală, de la mare distanță, pe rumegușul de jos.
Când corul începu să cânte pentru a doua oară, i se alătură tot ansamblul și în timp ce se balansau, atârnau, se smuceau și pluteau zâmbitori, cântau cu entuziasm despre succesul ce trebuia negreșit să urmeze.
― O, Cerule! strigă Ignatius, incapabil să se mai abțină. Floricelele de porumb îi lunecau pe cămașă și se adunau în faldurile pantalonilor. Ce degenerat a putut să producă acest avorton?
― Taci din gură, îl admonestă cineva din spatele lui.
― Ia privește numai la cretinii aceștia zâmbăreți! Ce bine ar fi să se rupă toate sârmele pe care se bâțâie!
Ignatius zornăi boabele de porumb rămase în ultima pungă.
― Mulțumescu-ți ție, Doamne, că scena aceasta a luat sfârșit. Când părea să se înfiripe o scenă de dragoste, sări de pe scaun și porni tropăind spre tejgheaua cu dulciuri ca să mai cumpere floricele. La întoarcere, văzu că cele două mari figuri trandafirii erau pe punctul de a se săruta.
― Probabil că le miroase gura, anunță Ignatius peste capetele copiilor. Mi-e silă să mă gândesc la locurile obscene pe unde au fost cu siguranță gurile lor.
― Va trebui să faci ceva, îi spuse laconic vânzătoarea de dulciuri patronului. În seara asta a fost mai rău ca niciodată.
Patronul oftă și porni spre locul unde Ignatius mormăia:
― O, Doamne, acum își plimbă probabil fiecare limba peste dinții îmbrăcați și stricați ai celuilalt.
TREI
Ignatius înaintă clătinându-se pe cărarea de cărămidă care ducea spre casă, urcă anevoie treptele și sună la ușă. O ramură a bananierului uscat se rupsese căzând țeapănă pe capota Plymouthului.
― Ignatius, copile, strigă doamna Reilly când deschise ușa. Ce ți s-a întâmplat? Arăți de parc-ai da de ceasu’ morții.
― Valva mi s-a închis în tramvai.
― Doamne, intră repede înăuntru la căldură.
Ignatius se târî amărât până în bucătărie și acolo căzu pe un scaun.
― Șeful personalului de la compania de asigurări s-a purtat cu mine într-un mod insultător.
― N-ai primit slujba?
― Bineînțeles că n-am primit slujba.
― Ce s-a-ntâmplat?
― Aș prefera să nu vorbim despre asta.
― Te-ai dus și-n celelalte locuri?
― Evident că nu. În halul în care sunt ar putea avea chef cineva să mă angajeze? Am avut atâta minte să mă reîntorc acasă cât de curând posibil.
― Nu fi cătrănit, puiule.
― Cătrănit? Nu am deloc impresia că aș fi „cătrănit”.
― Ei, nu fi nesuferit. Ai să capeți tu o slujbă bună. N-ai colindat decât câteva zile, spuse mama lui privindu-l. Ignatius, aveai cumva șapca asta pe cap cân’ ai stat de vorbă cu cel de la asigurări?
