― Ce doriți? îl întrebă amabil omul bine îmbrăcat de la biroul cel curat.
― O! Am crezut că se ocupă doamna, spuse Ignatius cu vocea lui de stentor, găsind că omul care îi vorbise era singura pacoste din birou. Am venit pentru anunțul dumneavoastră.
― Minunat! Care dintre ele? Întrebă omul cu entuziasm. Am dat două la ziar, unul pentru o femeie și altul pentru un bărbat.
― Pentru care credeți că m-am prezentat? se răsti Ignatius.
― O! domnul Gonzalez se simți foarte încurcat. Îmi pare rău. Nu m-am gândit. Vreau să spun că nu are nimic de-a face cu sexul. Puteți alege oricare dintre cele două slujbe. Vreau să spun că nu dau importanță sexului.
― Vă rog. Să nu mai vorbim despre asta, spuse Ignatius. Observă cu interes că bătrâna începuse să moțăie la biroul ei. Condițiile de muncă păreau admirabile.
― Vino și stai jos, te rog. Domnișoara Trixie îți va lua haina și pălăria ca să le pună în garderoba angajaților. Vrem să te simți ca acasă aici, la Levy Pants.
― Dar nici măcar nu am stat încă de vorbă.
― N-are importanță. Sunt sigur că vom cădea de acord. Domnișoară Trixie, domnișoară Trixie!
― Cine? strigă domnișoara Trixie, răsturnându-și scrumiera plină pe podea.
― Lasă. Îți iau eu lucrurile. Domnul Gonzalez fu lovit peste mână când şi-o întinse după șapcă, dar i se îngădui să ia pardesiul. Ce cravată frumoasă! Rar mai vezi una ca aceasta.
― A aparținut tatălui meu defunct.
― Îmi pare rău să aud aceasta, spuse Gonzalez punând pardesiul într-un dulap vechi, în care Ignatius văzu o pungă asemănătoare celor două de lângă biroul bătrânei. Dă-mi voie să ţi-o prezent pe domnișoara Trixie, una dintre angajatele noastre cele mai vechi. Îți va face plăcere să o cunoști.
Domnișoara Trixie adormise, cu capul ei alb printre ziarele vechi de pe birou.
― Da, spuse în cele din urmă cu un suspin domnișoara Trixie. A, tu ești, Gomez. S-a făcut deja ora să plecăm?
― Domnișoară Trixie, iată pe unul dintre noii noștri angajați.
― Ce băiat mare și frumos, spuse domnișoara Trixie, întorcându-și ochii urduroși spre Ignatius. Bine hrănit.
― Domnișoara Trixie a lucrat la noi mai bine de cincizeci de ani. Îți poți face de aici o idee despre cât sunt de satisfăcuți angajații noștri să facă parte din compania Levy Pants. Domnișoara Trixie a lucrat și pentru tatăl domnului Levy. Un adevărat domn.
― Da, un adevărat domn, repetă domnișoara Trixie, care nu și-l mai amintea absolut deloc pe bătrânul domn Levy. Se purta frumos cu mine. Întotdeauna îmi spunea câte o vorbă bună.
― Mulțumesc, domnișoară Trixie, spuse repede domnul Gonzalez, ca un maestru de ceremonii care încearcă să pună capăt unui număr de varieteu ce a dat chix în mod lamentabil.
― Compania a spus că are de gând să-mi dea o șuncă fiartă pentru ziua de Paști, îi spuse domnișoara Trixie lui Ignatius. Sper ca mi-o dă. Au uitat cu totul de curcanul promis pentru Ziua Recunoștinței.
― Domnișoara Trixie a lucrat pentru Levy Pants ani și ani de zile, explică șeful de birou, în timp ce bătrâna contabilă adjunctă sporovăia ceva în legătură cu curcanul.
― Aștept de ani de zile să ies la pensie, dar în fiecare an îmi spun că trebuie să mai lucrez încă unul. Ăștia îți cer să muncești până cazi mort. Domnișoara Trixie respiră din greu. Apoi pierzând interesul pentru pensionare, adăugă: Mi-ar fi prins bine curcanul.
Începu să-și facă ordine într-una dintre pungi.
― Ai putea să începi să lucrezi de astăzi? îl întrebă Gonzalez pe Ignatius.
― Nu cred că am vorbit nimic în legătură cu salariul și celelalte. Nu se procedează astfel, în mod normal, în zilele noastre? Întrebă condescendent Ignatius.
― Păi, slujba de registrator pe care o vei primi, deoarece avem într-adevăr nevoie de cineva la registre, se plătește cu șaizeci de dolari pe săptămână. Iar zilele în care lipsești, în caz de boală, și așa mai departe, sunt scăzute din plata săptămânală.
― Este mult sub leafa la care mă așteptam, spuse Ignatius dându-și importanță. Am o valvă care îmi dă de furcă și care s-ar putea să mă silească să rămân la pat în anumite zile. Alte organizații mai atrăgătoare se luptă în prezent pentru a obține serviciile mele. Trebuie să le dau prioritate.
― Dar ascultă-mă, spuse șeful de birou pe un ton confidențial. Domnișoara Trixie câștigă numai patruzeci de dolari pe săptămână, și are mulți ani vechime în muncă.
― Pare destul de uzată, spuse Ignatius, privind-o pe domnișoara Trixie cum înșiră conținutul pungii pe birou și începe să sorteze peticele. Nu a trecut de vârsta pensionării?
― Șșș, îl avertiză domnul Gonzalez. Doamna Levy nu ne lasă să o pensionăm. Crede că este mai bine pentru domnișoara Trixie să-și continue activitatea. Doamna Levy este o femeie foarte inteligentă și cultivată. A urmat niște cursuri de psihologie prin corespondență, îl puse la curent domnul Gonzalez. Dar să revenim la perspectivele dumitale. Ai mare noroc să începi cu salariul despre care ți-am vorbit. Face și el parte din Planul Levy Pants, în scopul de a atrage sânge proaspăt în întreprindere. Domnișoara Trixie a fost angajată, din păcate, înainte ca planul să înceapă să fie aplicat. Nu este retroactiv și din această cauză nu beneficiază și ea.
― Nu-mi place să vă decepționez, domnule, dar mi-e teamă că salariul nu este acceptabil. Un mare magnat din industria petrolului încearcă actualmente să mă ademenească, oferindu-mi mii de dolari ca să fiu secretarul său personal. Pentru moment nu sunt sigur dacă pot să accept concepția lui materialistă despre lume. Bănuiesc însă că până la urmă îi voi spune „Da”.
― Noi includem și douăzeci de cenți pe zi pentru biletul de tramvai, pledă domnul Gonzalez.
― A! Aceasta schimbă lucrurile, recunoscu Ignatius. Voi accepta să iau slujba temporar. Trebuie să recunosc că Planul Levy Pants mă atrage.
― O, sunt încântat, lăsă să-i scape domnul Gonzalez. Îi va plăcea aici, nu-i așa, domnișoară Trixie?
Domnișoara Trixie era prea preocupată de peticele ei ca să-i răspundă.
― Mi se pare ciudat că nici nu m-ați întrebat cum mă cheamă, pufni Ignatius.
― Vai de mine! Am pierdut complet din vedere. Cine sunteți?
În ziua aceea a mai apărut încă un angajat, stenograful, iar o funcționară a telefonat anunțând că renunță la slujbă și cere ajutor de șomaj. Ceilalți n-au dat niciun semn de viață.
***
