― Am știut c-o s-ajungi bine.
― Mulțumesc pentru încredere.
― Cât o să te plătească Levy Pants, drăguțule?
― Șaizeci de dolari americani pe săptămână.
― Vai, asta-i tot? Poate c-ar fi fost bine să mai cați și-n altă parte.
― Sunt posibilități excelente de avansare, au planuri admirabile pentru un tânăr ambițios. E posibil ca salariul să se schimbe curând.
― Așa crezi? Oricum, tot sunt mândră de tine, copile. Scoate-ți haina. Doamna Reilly deschise o conservă de tocăniță și o vărsă într-o cratiță. Este cumva și vreo fată drăguță care lucreaz-acolo?
Ignatius se gândi la domnișoara Trixie și spuse.
― Da, este una.
― Nemăritată?
― Așa pare să fie.
Doamna Reilly îi făcu cu ochiul și îi aruncă pardesiul deasupra dulapului.
― Uite ce, drăguțule, am pus tocana la încălzit. Deschide-ți o conservă de mazăre și găsești pâine-n frigider. Am luat ș-o prăjitură de la German’s, dar nu țin minte unde am pus-o. Uită-te și tu prin bucătărie. Acu’ trebe să plec.
― Unde te duci?
― Domnu’ Mancuso și mătușa lui vin să mă ia peste câteva minute. Mergem împreună la Fazzio să jucăm popice.
― Cum? țipă Ignatius. E adevărat ce-mi spui?
― Mă întorc devreme. I-am spus lu’ domnu’ Mancuso ca nu pot sta târziu. Și cum mătușa lui e bunică, cred că are nevoie de somn.
― Trebuie să recunosc că am avut parte de o primire frumoasă după prima mea zi de muncă, spuse furios Ignatius. Nu poți să joci popice! Ai artrită sau așa ceva. E ridicol! Unde ai de gând să mănânci?
― Pot să-mi cumpăr niște chili la popicărie. Doamna Reilly porni spre camera ei să se schimbe. O, dragă, a venit azi o scrisoare pentru tine de la New York. Am pus-o în spatele ibricului de cafea. Pare să fie de la fata aia, Myrna, după cât e de murdar și pătat plicu’. Cum de trimite Myrna aia asemenea scrisori? Parcă spuneai că taică-su are parale.
― Nu te poți duce să joci popice, urlă Ignatius. Acesta este lucrul cel mai absurd pe care l-ai făcut vreodată.
Ușa se trânti după doamna Reilly. Ignatius găsi plicul și îl rupse ca să-l deschidă. Scoase din el un program vechi de vreun an al unui cinematograf, făcut cu prilejul unui festival de film. Pe dosul programului boțit era o scrisoare scrisă cu literele neregulate și unghiulare care constituiau caligrafia minkoffiană. Obiceiul Myrnei de a scrie mai mult editorilor decât prietenilor se reflecta întotdeauna în formula introductivă a scrisorilor.
Domnilor,
Ce înseamnă scrisoarea ciudată și înfricoșătoare pe care mi-ai scris-o, Ignatius? Cum aș putea să mă adresez Uniunii Libertăților Civice pe baza unui motiv atât de neînsemnat ca cel despre care îmi vorbești? Nu-mi pot imagina de ce ar încerca un polițist să te aresteze. Doar stai la tine în cameră tot timpul. Aș fi crezut poate în „arest” dacă nu mi-ai fi scris și despre „accidentul de automobil”. Dacă ambele încheieturi ale mâinilor îți sunt rupte, cum ai putut să-mi scrii scrisoarea?
Hai să fim cinstiți unul cu altul, Ignatius. Nu cred niciun cuvânt din ce mi-ai scris. Dar sunt îngrijorată, pentru tine. Fantezia despre arestare are toate caracteristicile clasice ale paranoiei. Cunoști desigur faptul că Freud a legat paranoia de tendințele homosexuale.
― Ce murdărie! strigă Ignatius.
Dar să nu intram în acest aspect al fanteziilor tale, deoarece știu cu câtă pasiune te opui sexului de orice fel. Totuși, problema ta emoțională este foarte evidentă. De când ai ratat întrevederea aceea pentru postul de profesor la Baton Rouge (tu dând vina pe autobuz și alte chestii: transfer de vinovăție) ai fost cuprins probabil de un sentiment de eșec. „Accidentul de automobil” pare să fie o nouă cârjă care să te ajute să-ți găsești scuze pentru existența ta sterilă și fără sens. Ignatius, trebuie să te identifici cu ceva. Așa cum ți-am spus de atâtea ori, trebuie să te implici în problemele cruciale ale zilelor noastre.
Ignatius căscă sonor.
În subconștientul tău simți că trebuie să încerci, ca intelectual și luptător pentru idei, să explici eșecul de a participa în mod activ la mișcările de critică socială. Dar ai nevoie în mod disperat și de terapie sexuală. Mi-e teamă, din câte știu despre cazuri clinice identice cu al tău ― că vei sfârși prin a fi un invalid psihosomatic ca Elizabeth B. Browning[5].
― Cât de inexprimabil de jignitor! bolborosi Ignatius.
Nu simt multă simpatie pentru tine. Ți-ai ferecat mintea atât în fața iubirii cât și a societății. În momentul de față, tot timpul cât sunt trează mă zbat ca să ajut niște prieteni pasionați să procure bani în vederea unui film îndrăzneț și emoționant pe care au de gând să-l realizezr, pe tema unei căsătorii interrasiale. Deși va fi un film cu buget redus, scenariul debordează de adevăruri tulburătoare și are tonalitățile și ironiile cele mai fascinante. A fost scris de Samuel, un băiat pe care îl știu de când eram la liceul Taft. Samuel va juca și rolul soțului din film. Am găsit pe străzile Harlemului o fată care să joace rolul soției. Este o ființă atât de reală, atât de vitală, încât a devenit prietena mea cea mai apropiată. Discutăm tot timpul despre problemele ei rasiale, făcând-o să vorbească chiar atunci când nu are chef; și crede-mă că apreciază enorm dialogurile pe care le are cu mine.
Există în scenariu și un ticălos reacționar, un proprietar irlandez care refuză să închirieze o locuință cuplului, căsătorit între timp printr-o ceremonie discretă a Culturii Etnice. Irlandezul trăiește într-o camera mică, sufocantă, ai cărei pereți sunt acoperiți de fotografii ale Papei și chestii dintr-astea. Cu alte cuvinte, spectatorii nu vor avea nicio dificultate să-l descifreze, de îndată ce au aruncat o privire asupra camerei. Nu avem încă pe nimeni care să joace rolul proprietarului. Tu, Ignatius, ai fi, bineînțeles, fantastic în acest rol. Vezi, Ignatius, dacă te-ai hotărî să tai cordonul ombilical care te leagă de orașul acela adormit, de mama aia a ta, de patul tău, ai putea fi aici și ai avea asemenea ocazii. Te-ar interesa să accepți rolul? Nu putem plăti mult, dar ai putea locui cu mine.
E posibil să cânt și eu la chitară muzică de atmosferă sau de protest social, pentru coloana sonoră. Sper că vom fi în stare să realizăm în curând acest magnific film, deoarece Leola, fata aceea nemaipomenită din Harlem, a început să ne piseze să o plătim. Am stors deja o mie de dolari americani de la tatăl meu, care este plin de îndoieli (ca de obicei) în legătură cu întregul proiect.
Ignatius, te-am menajat destul până acum în corespondența noastră. Nu-mi mai scrie decât dacă te-ai implicat. Nu pot suferi lașii.
M. Minkoff
P.S. Scrie de asemenea dacă accepți să joci rolul proprietarului.
― Am să-i arăt eu gaiței ăsteia, mormăi Ignatius, arzând programul mototolit în focul de sub tocăniță.
