― Nu, răspunse ea, cu buzele ei veștede strânse de încordare. Vreau s-o ajut pe Gloria să se ridice. Treci de partea cealaltă, Gomez. O apucăm fiecare de câte un cot.
Ignatius urmărea pasiv cum se lăsa pe vine domnul Gonzalez de cealaltă parte a lui.
― Vă distribuiți greșit greutatea, le spuse el pe ton didactic. Dacă vreți să încercați să mă ridicați, poziția aceasta nu vă oferă niciun punct de sprijin. Presupun că ne vom accidenta toți trei. Vă sfătuiesc să încercați stând în picioare. În felul acesta vă veți putea ușor apleca pentru a mă trage în sus.
― Nu te enerva, Gloria, spuse domnișoara Trixie, legănându-se înainte și îndărăt pe coapse. Apoi căzu peste Ignatius, aruncându-l din nou pe spate. Marginea cozorocului ei de celuloid îl lovi în beregată.
― Uuf, gâlgâi ceva în adâncul gâtlejului lui Ignatius. Braah!
― Gloria, rosti suflând greu domnișoara Trixie. Privi obrazul bucălat care se afla imediat dedesubtul ei. Gomez, cheamă un doctor.
― Domnișoară Trixie, ridică-te de pe domnul Reilly, șuieră șeful de birou, stând încă pe vine alături de cei doi întinși la pământ.
― Braah!
― Ce faceți, cu toții, acolo jos pe podea? întrebă un om din pragul ușii.
Chipul voios al domnului Gonzalez se înăspri, devenind o mască a groazei și spuse cu voce pițigăiată:
― Bună dimineața, domnule Levy. Suntem foarte bucuroși să vă vedem.
― Am trecut pe aici să văd dacă nu mi-a sosit vreo scrisoare personală. Vreau să mă reîntorc imediat pe coastă. Ce-i cu anunțul acesta mare aici? O să se lovească cineva cu nasul de el.
― El este domnul Levy? întrebă Ignatius de jos, de pe podea. Nu putea să-l vadă din cauza șirului de dulapuri în care se păstrau dosarele. Braah! Am dorit mult să-l întâlnesc.
Scuturându-se de domnișoara Trixie care se prăbuși pe dușumea, Ignatius se ridică greoi în picioare și văzu un bărbat de vârstă mijlocie, îmbrăcat sport, ținând mâna pe clanța ușii biroului ca să o poată lua din loc la fel de repede precum sosise.
― Bună ziua, spuse domnul Levy degajat. Un nou angajat, Gonzalez?
― Da, domnule. Vi-l prezint pe domnul Reilly. Este foarte eficient. Foarte priceput. Datorită lui am reușit să ne descurcăm fără câțiva dintre ceilalți funcționari.
― Braah!
― A, mda. Numele de pe cartonul acesta. Domnul Levy îi aruncă lui Ignatius o privire ciudată.
― Firma dumneavoastră a trezit în mine un interes deosebit, îi spuse Ignatius domnului Levy. Placarda pe care ați observat-o la intrare este doar prima dintre mai multe inovații pe care le proiectez. Braah! Vă voi schimba părerea în legătură cu această firmă, domnule. Amintiți-vă cuvintele mele.
― Nu mai spune! Domnul Levy îl examină pe Ignatius cu o anumită curiozitate. Ce-i cu corespondența mea, Gonzalez?
― Nu e prea multă. Ați primit noile cărți de credit. Liniile Aeriene Transglobal v-au trimis un certificat prin care sunteți declarat pilot de onoare pentru faptul că ați zburat o sută de ore cu ei. Domnul Gonzalez își deschise biroul și îi dădu corespondenta. Mai este o broșură de la un hotel din Miami.
― Ai face bine să începi să-mi faci rezervările pentru antrenamentele de primăvară. Ți-am dat itinerarul meu pentru taberele de antrenament, nu-i așa?
― Da, domnule. Și să nu uit, am câteva scrisori pe care vă rog să le semnați. Trebuie să scriu și la Confecții Abelman. Totdeauna avem încurcături cu ei.
― Sunt informat. Ce mai vor acum escrocii ăia?
― Abelman pretinde că ultimul lot de pantaloni care i-a fost expediat avea cracii lungi doar de șaizeci de centimetri. Încerc să lămuresc chestia aceasta.
― Așa? S-au întâmplat și lucruri mai ciudate aici, spuse repede domnul Levy. Biroul începuse deja să-l deprime. Simțea nevoia să plece. Du-te mai bine și vorbește cu șeful de echipă din fabrică. Cum îl cheamă? Uite ce, semnează dumneata scrisorile, ca de obicei. Eu trebuie să plec. Domnul Levy deschise ușa. Nu pune puștii ăștia la munci prea grele, Gonzalez. La revedere, domnișoară Trixie. Soția mea a întrebat de dumneata.
Domnișoara Trixie ședea jos pe podea, legându-și șiretul de la un pantof.
― Domnișoară Trixie, strigă domnul Gonzalez. Domnul Levy vorbește cu dumneata.
― Cine? mormăi domnișoara Trixie. Parcă spuneai că a murit.
― Sper că veți constata niște schimbări foarte importante, când veți mai trece pe aici data viitoare, spuse Ignatius. Avem intenția să revitalizăm, ca să zic așa, întreprinderea dumneavoastră.
― Foarte bine. Ia-o încet, spuse domnul Levy și trânti ușa după el.
― Este un om minunat, afirmă cu convingere domnul Gonzalez. De la fereastră, priveau amândoi cum se urcă domnul Levy în mașina lui sport. Motorul vui și peste câteva secunde domnul Levy plecă în mare viteză, lăsând să se aștearnă în urma lui un nor albăstrui de gaze de eșapament.
― Poate ar trebui să mă apuc de înregistrări, spuse Ignatius, când constată că pe fereastră nu vede decât o stradă goală. Fii, te rog, bun și semnează corespondenta aceasta, ca să pot înregistra copiile. Cred că acum nu mai risc nimic dacă mă apropii de ce a mai lăsat rozătorul din dosarul Abelman.
Ignatius privea pe furiș cum domnul Gonzalez se trudea să falsifice iscălitura Gus Levy pe scrisori.
― Domnule Reilly, spuse Gonzalez, înșurubând cu grijă capacul stiloului său de doi dolari. Plec în fabrică să vorbesc cu șeful de echipă. Fii cu ochii în patru la lucrurile de aici.
Prin lucruri, Ignatius își imagină că domnul Gonzalez se referea la domnișoara Trixie, care sforăia tare pe dușumea, în fața dulapului cu registre.
― Seguro, spuse Ignatius și zâmbi. Puțină spaniolă în cinstea nobilei dumitale origini.
De îndată ce șeful de birou ieși pe ușă, Ignatius introduse o coală de hârtie cu antetul firmei Levy în mașina de scris înaltă și neagră a domnului Gonzalez. Pentru ca întreprinderea să se poată redresa, primul pas ce trebuia făcut era să bage frica în clevetitorii ei. Pentru a supraviețui în jungla comerțului modern, Levy Pants trebuia să devină mai combativă și autoritară. Ignatius începu să bată la mașină primul pas:
Confecții Abelman
