― Uite ce, de fapt ești brunetă, nu-i așa? Lasă-ți părul în culoarea lui naturală și cumpără-ți o perucă blondă.
― Nu m-am gândit la asta.
― Ei bine, gândește-te un timp la asta și nu mai vorbi. Sunt obosit. Când am fost astăzi în oraș, m-am oprit pe la fabrică. De fiecare dată când trec pe acolo mă deprimă.
― Ce s-a mai întâmplat?
― Nimic. Absolut nimic.
― Îmi închipuiam eu, suspină doamna Levy. Ai lăsat întreprinderea tatălui tău să se ducă de râpă. Asta-i tragedia vieții tale.
― Iisuse Cristoase, cui îi trebuie fabrica aia veche? Nimeni nu mai cumpără modelul de pantaloni pe care îl confecționez acolo. E din vina tatălui meu. În anii treizeci, când au început să se poarte pantaloni cu cute, n-a vrut să schimbe modelul pantalonilor și a continuat să-i facă simpli în față. Era pe atunci un Henry Ford al industriei de îmbrăcăminte. Apoi, prin anii cincizeci, când a venit din nou moda pantalonilor simpli, el a început să facă pantaloni cu cute. Ar trebui să vezi acum ce numește Gonzalez „noua linie de vară”. Arată ca pantalonii aceia gen balon pe care îi poartă clovnii la circ. Și ce material… Nu l-aș folosi nici pentru o cârpă de bucătărie.
― Când ne-am căsătorit, te idolatrizam, Gus. Credeam că ești dinamic. Ai fi putut face din Levy Pants ceva într-adevăr mare. Ai fi putut deschide chiar o sucursală la New York. Toate erau în mâna ta și tu ți-ai bătut joc.
― Slăbește-mă cu prostiile astea. Stai comod?
― Tatăl tău avea caracter. L-am respectat.
― Tatăl meu era meschin și zgârcit și un mic tiran. În tinerețe aveam oarecare interes pentru fabrica asta. Ba chiar aveam foarte mult interes. Ei bine, a distrus totul cu tirania lui. În ceea ce mă privește, Levy Pants e compania lui. N-are decât să se ducă naibii. Mi-a interzis orice idee bună pe care o aveam în legătură cu firma, numai ca să demonstreze că el e tatăl și eu sunt fiul. Dacă eu spuneam: „Cute”, el spunea: „Cute? Nu, niciodată!” Dacă eu spuneam: „Hai să încercăm noile materiale cu fibre sintetice”, el spunea: „Sintetice? Numai peste cadavrul meu”.
― A început prin a vinde pantaloni cutreierând ținutul într-o căruță. Și uite ce a ajuns să construiască. După cum ai început tu, ai fi putut face din Levy Pants ceva de proporții naționale.
― Națiunea are noroc, crede-mă. Mi-am petrecut copilăria purtând pantaloni dintr-ăia. Și în orice caz m-am săturat să te aud vorbind. Pune punct.
― Foarte bine. Să păstrăm liniște. Ia uite, buzele lui Como au devenit roșii. Susan și Sandra nu au văzut niciodată în tine imaginea a ceea ce ar trebui să fie un tată.
― Ultima dată când a fost Sandra acasă, deschizându-și poșeta ca să-și scoată țigările, i-a căzut pe dușumea, chiar la picioarele mele, un pachet cu prezervative.
― Asta vreau și eu să-ți spun. Niciodată nu ai fost un model pentru fiicele tale. Din cauza aceasta nu știu ce vor. Eu m-am străduit cât am putut.
― Ascultă, hai să nu mai vorbim de Susan și Sandra. Sunt plecate la universitate. Avem noroc că nu știm ce învârtesc ele pe acolo. Când se vor sătura, își vor găsi câte un biet nenorocit cu care să se mărite și totul va fi în regulă.
― Și atunci ce fel de bunic ai de gând să fii?
― Habar n-am. Lasă-mă în pace. Du-te și fă gimnastică sau du-te și fă o baie în cada cu valuri. Mie îmi place spectacolul de la televizor.
― Cum poate să-ți placă dacă fețele nu au culoare?
― Să n-o luăm de la început!
― Mergem luna viitoare la Miami?
― Poate. Poate ne-am putea stabili acolo.
― Și să renunțăm la tot ce avem?
― Să renunțăm la ce? Planșeta de gimnastică poate fi transportată cu camionul de mobilă.
― Dar fabrica?
― Fabrica a făcut toți banii pe care îi putea face. A venit timpul să o vindem.
― Bine că tatăl tău a murit, că n-a trăit să vadă ce se întâmplă. Doamna Levy aruncă o privire tragică spre papucul de baie din gumă. Și acum prevăd că îți vei petrece tot timpul la Campionatele mondiale de baseball, la Derby sau la Daytona. E o adevărată tragedie, Gus. O adevărată tragedie.
― Nu încerca să faci din Levy Pants o mare dramă, ca cele ale lui Arthur Miller.
― Mulțumesc Cerului că sunt aici și veghez să nu faci prostii. Mulțumesc Cerului că mă interesez eu de întreprindere. Ce face domnișoara Trixie? Sper că se integrează și este încă destul de activă.
― E încă în viață și asta înseamnă mult la vârsta ei.
― Cel puțin eu m-am interesat de ea. Tu ai fi aruncat-o de mult afară, în zăpadă.
― Ba ar fi trebuit pensionată de mult.
― Ți-am spus că pensionarea ar fi ucis-o. Trebuie făcut astfel încât să se simtă necesară și iubită. Femeia aceasta deschide mari perspective pentru reîntinerirea psihică. Doresc să mi-o aduci o dată aici. Mi-ar plăcea să lucrez puțin cu ea.
― S-o aduc pe băbătia aia aici? Ai luat-o razna? N-am niciun chef ca cineva care îmi aduce aminte de Levy Pants să vină și să sforăie la mine acasă. O să se scape pe divanul tău. Joacă-te cu ea de la distanță.
― Ce tipic, suspină doamna Levy. Nu înțeleg cum de am putut să suport ani de zile un om fără inimă.
― Nu-i destul că ți-am dat voie să o ții pe Trixie la birou, unde știu bine că trebuie să-l scoată din minți zi de zi pe Gonzalez ăla. Când am ajuns acolo azi-dimineață, toată lumea era pe jos pe podea. Nu mă întreba ce făceau. Orice e posibil. Domnul Levy fluieră printre dinți. Gonzalez e cu capul în nori, ca de obicei, dar să-l vezi pe celălalt individ care lucrează acum acolo. Nu știu de unde l-au scos. Nu-ți vine să-ți crezi ochilor, nu exagerez deloc. Mi-e frică și să încerc să ghicesc ce fac măscăricii aceia toată ziua în birou. E de mirare că nu s-a întâmplat încă nimic.
***
Ignatius hotărî să nu meargă la Prytania. Filmul care rula era o dramă suedeză, foarte lăudată, despre un bărbat care își pierdea sufletul, iar Ignatius nu era prea interesat să o vadă. Se gândea să-l sfătuiască pe directorul cinematografului să nu mai prezinte filme atât de deprimante.
Controlă zăvorul de la ușă, întrebându-se când avea să se întoarcă mama lui acasă. Începuse dintr-o dată să iasă aproape în fiecare seară. Dar pentru moment, Ignatius avea alte preocupări. Deschizându-și biroul, văzu un teanc de articole pe care le scrisese cândva, gândindu-se că le va publica în reviste. Pentru presa de opinii scrisese „Boethius constată” și „În apărarea Hroswithei: celor care spun că n-a existat”. Pentru revistele populare erau articolele „Moartea lui Rex” și „Copiii, speranța lumii”. Și încercând să pătrundă în suplimentele de duminică ale ziarelor, scrisese „O sfidare a siguranței apei”, „Pericolul reprezentat de automobilele cu opt cilindri”, „Abstinența, cea mai sigură metodă a reducerii natalității” și „New Orleans, oraș al romantismului și al culturii”. Răsfoind vechile articole, se întrebă de ce nu expediase niciunul dintre ele, căci fiecare era excelent în felul lui.
