CINCI
În spatele barului. Darlene turna apă în sticlele doar pe jumătate pline cu băuturi alcoolice.
― Hei, Darlene, ascultă tâmpenia asta, îi porunci Lana Lee, împăturind ziarul și punând deasupra lui scrumiera. „Frieda Club, Betty Bumper și Liz Steele, toate cu domiciliul în strada Sfântul Petru 796, au fost arestate noaptea trecută la El Caballo Lounge, de pe strada Burgundiei 570, și acuzate de tulburarea liniștii și infracțiune împotriva ordinii publice. După cum declară polițistul care le-a ridicat, incidentul a fost provocat de faptul că un bărbat neidentificat i-a făcut avansuri uneia dintre cele trei femei. Colegele ei au început atunci să-l lovească, iar bărbatul a fugit din local. Femeia numită Steele a aruncat cu un scaun în barman, iar celelalte două au început să-i amenințe pe consumatori cu scaune și sticle de bere sparte. Clienții din local au spus că bărbatul care a scăpat prin fugă purta pantofi de popice.” Ce zici de chestia asta? Zănatice ca alea trei fac să se ducă de râpă cartierul. Un tip cinstit încearcă să se distreze și el puțin și dă de una din lesbienele alea care-l ia la bătaie. Pe vremuri era bine aici, iar oamenii cumsecade. Acu’ dai numa’ de lesbiene și poponari. Nu-i de mirare că afacerile s-au împuțit. Să nu văd în ochi femei de-alea. Să nu le văd!
― Singurii oameni care mai vin noaptea p-aici sunt polițai îmbrăcați civil ca să nu fie recunoscuți, spuse Darlene. De ce nu trimit un polițai d-ăsta și după una din femeile alea?
― Localu’ meu s-a transformat într-o adevărată secție de poliție. Ce fac eu aici e un spectacol de binefacere pentru Asociația Polițiștilor Binevoitori, spuse Lana dezgustată. O groază de loc gol și câțiva sticleți care-și fac semne unu’ altuia. Juma’ din timp trebe să stau cu ochii pe tine, mintoaso, să m-asigur că nu-ncerci să-i împingi la băut.
― De, Lana, spuse Darlene. Cum pot eu să știu care-i sticlete și care nu-i? Mie toți îmi par la fel. Își suflă nasul. Încerc și eu să câștig un ban.
― Un sticlete îl recunoști după ochi, Darlene. Sunt siguri de ei. Am fost destul timp în meseria asta. Cunosc toate chițibușurile, când e vorba de o scârbă de sticlete. Bancnote însemnate, haine false. Dacă nu te lămurești după ochi, aruncă o privire de vezi ce bani are. Sunt mâzgăliți peste tot cu creionu’.
― Cum aș putea să-i vad banii? I-așa de-ntuneric aici, c-abia dacă pot să-i văd ochii.
― Păi, o să trebuiască să facem ceva cu tine. Nu mai vreau să te văd stând pe scaunele mele. Într-una din nopțile astea mi-e teamă să nu-ncerci să vinzi un dublu martini șefului poliției.
― Lasă-mă atunci să mă urc pe scenă și să dansez. Am un număr trăsnet.
― Da’ mai taci din gură! strigă Lana. Dacă află Jones că vin noaptea aici polițaii, putem să ne luăm rămas-bun de la portar cu preț redus. Ascultă-mă, Darlene, să nu-i sufli o vorbă lui Jones despre curcanii care așa, deodată, vin toți în păr noaptea aici. Știi bine că oamenii de culoare nu se au bine cu poliția. Ar putea să se sperie și s-o șteargă. Vezi și tu că eu nu-ncerc decât să-l ajut pe băiat, să-l adun de pe străzi.
― Bine, spuse Darlene, numai că eu nu fac niciun ban. To’ timpu’ tremur de frică că omu’ de lângă mine-i polițai. Știi de ce avem noi nevoie aici ca să facem bani?
― De ce? întrebă supărată Lana.
― De un animal.
― Un ce? Iisuse Cristoase!
― N-am de gân’ să curăț și dup-un animal, spuse Jones, lovind cu zgomot mătura de picioarele scaunelor de la bar.
― Vezi că n-ai măturat sub scaunele alea, îi strigă Lana.
― Aău! Te temi să nu-mi scape cumva vr’unu’? Hei!
― Citește-n ziar, Lana, spuse Darlene. Mai toate celelalte baruri de pe stradă și-au luat un animal.
Lana deschise ziarul la pagina cu localuri și prin ceața creată de Jones citi reclamele barurilor de noapte.
― Ei da, mica noastră Darlene știe ce-i pe lume. Nu cumva ți-ar plăcea să fii tu directoarea clubului?
― Da’ de unde!
― Bine, ține minte asta, spuse Lana și urmări cu degetul reclamele. Ia privește! La Jerry au un șarpe, la 104 și-au luat porumbei, un pui de tigru. Un cimpanze’…
― Vezi tu, acolo se duc oamenii, spuse Darlene. Trebe să ții pasu’ cu noutățile-n afaceri.
― Foarte mulțumesc. Și pentru c-ai venit cu ideea, ai vreo propunere?
― Eu propun un vot unanim ca să nu schimbăm baru-n grădină zoologică, făcu Jones.
― Ocupă-te de dușumea, îl puse la punct Lana.
― Am putea folosi papagalu’ meu cacadu, spuse Darlene. Am pregătit un dans grozav cu el. E o pasăre foarte deșteaptă. Ar trebui s-o auzi cum vorbește.
― La barurile pentru negri, oamenii-ncearcă să țină păsăricile afară.
― Dă-i papagalului o șansă, pledă Darlene.
― Ăău! Ian te uită, spuse Jones, apare pretenu’ tău orfanu’. Se vede că-i ceasu’ pomenilor.
George intră pe ușă, îmbrăcat într-un pulover mare, roșu, pantaloni albi de doc și cizme bej de dansator, cu vârfurile ascuțite. Pe ambele mâini își tatuase cu pixul pumnale.
― Regret, George, azi n-am nimic pentru orfani, spuse repede Lana.
― Ai văzut? Orfanii tăi ar face bine să s-adreseze Fundurilor Unite, spuse Jones, și aruncă un nor de fum peste pumnale. Avem ș-așa necazuri cu salariile. Milostenia trebe să-nceapă acasă.
― Cum? întrebă George.
― Ăștia par să țin-acu’ la orfelinat o șleahtă de haidamaci, observă Darlene. Eu nu i-aș da nimic, Lana. Ăsta-i un bijnițar care-nvârte șantaje sau alte învârteli, după părerea mea. Dacă ăsta-i orfan, eu sunt regina Angliei.
― Vino aici, îi spuse Lana lui George, făcându-l să iasă din nou afară în stradă.
― Ce s-a-ntâmplat? întrebă George.
― Nu pot vorbi de față cu neisprăviții ăia, îi explică Lana. Portarul ăsta nou nu-i ca cel bătrân dinainte. Căposu’ ăsta, de când a dat prima dată ochii cu tine, mă tot întreabă cum e treaba cu orfanii. N-am nicio încredere în el. Și așa am necazuri cu sticleții.
― Cată-ți atunci alt cioroi. Sunt câți vrei primprejur.
