S.D.I.
Ce înseamnă S.D.I.?
Să se ducă învârtindu-se.
Iar dacă nu au știut să administreze ce le-ați lăsat și dacă nu au putut să
trăiască cu ceea ce au obținut, și dacă nu știu cum să facă pentru a câștiga banii pe care îi vor, spuneți-le să treacă să ia un sendviș în fiecare dimineață…
Povestea generării dependenței infinite este sinistră.
Cred că vine un moment în care trebuie să le dai copiilor responsabilitatea față de propria viață și în care trebuie să rămâi deoparte, ajutând cât vrei, până unde vrei și până unde e potrivit să ajuți.
Uneori nu e recomandabil să ajuți cât mai mult, la maximum, ruinându-ți propria viață pentru a-i ajuta pe ei.
Părerea mea este că nu trebuie să facem acest lucru.
Mie mi-ar plăcea mult să știu că odraslele mele se vor putea întreține singure când nu voi mai fi. Aș fi încântat. Și din acest motiv vreau să o facă
înainte să mor, ca să pot vedea și eu.
Ca să pot, în orice caz, muri liniștit, cu sentimentul de misiune îndeplinită.
Odată, mergând pe Rambla de Mar del Plata, am găsit într-un anticariat (una din acele librării care vând cărți uzate, vechi și cu pagini lipsă), o carte intitulată: Crecer jugando (Să crești jucându-te), de o scriitoare din Mar del Plata care, dacă îmi amintesc bine, se numește Inés Barredo. Am cumpărat-o pentru că am citit primele două pagini și mi s-a părul grozavă
(mărturisesc că restul cărții nu mi s-a părut la fel de grozav, dar acest început m-a marcat). A fost ca și cum ai fi pregătit ca să se întâmple ceva și se întâmplă exact când ești pregătit.
Cartea spunea ceva de genul:
– Când am împlinit nouă ani, eram foarte interesată să ș tiu care era schimbarea ce avea să se producă în corpul meu între opt ș i nouă ani. A ș a că m-am trezit devreme de ziua mea de na ș tere, pentru a da fuga la oglindă
ca să văd cum mă schimbasem. Ș i am rămas surprinsă, pentru că nu mă
schimbasem deloc, a fost o mare dezamăgire. A ș a că m-am dus la mama, să
o întreb la ce oră mă născusem, ș i ea mi-a spus că mă născusem la 16.20.
Ș i astfel, de la ora patru până la cinci după-amiaza am rămas pironită în fa ț a oglinzii, să văd dacă se produce vreo schimbare de la opt la nouă ani, dar schimbarea nu s-a produs. Am tras concluzia că poate nu are loc nici o schimbare de la opt la nouă ani, că poate schimbarea avea să aibă loc de la nouă la zece ani. Ș i am a ș teptat cu nerăbdare un an. Iar în noaptea de dinainte de a împlini zece ani, am rămas trează; nu am dormit deloc ș i am stat nemi ș cată în fa ț a oglinzii, ca să văd cum se face zi. Ș i nu am observat nimic. Am început să mă gândesc că oamenii nu cresc ș i că totul era o minciună, dar… Vedeam fotografiile mamei de când era mică, iar asta însemna că ș i ea fusese ca mine odată ș i că se făcuse mare. Ș i atunci, nu mă puteam lămuri când avea să se petreacă această schimbare. Până când într-o zi – spune autoarea la cea de-a doua pagină a căr ț ii – mi-am dat
seama care era secretul. Când împlinisem nouă ani, nu încetasem să amopt; când împlinisem zece ani, nu încetasem să am nouă; iar când împlinim15, avem 14, 12, 11, 10, 9, 8, 5 ș i… Când împlinim 70, avem 60, 50, 40, 12, 5, 3 ani ș i un an.
Cum să nu păstrăm atitudini ale celor care am fost – spun eu –, dacă, în realitate, continuă să trăiască înăuntrul nostru?
Continuăm să fim adolescenții care am fost, copiii care am fost, bebelușii care am fost.
În noi se cuibăresc copiii care am fost la un moment dat. Dar…
Acești copii ne pot face dependenți.
Acest copil apare și spune stăpânire pe personalitatea mea: Pentru că sunt speriat,
pentru că mi se întâmplă ceva,
pentru că sunt îngrijorat,
pentru că mi-e teamă,
pentru că m-am rătăcit,
pentru că m-am rătăcit de viața mea…
Când se întâmplă acest lucru, singura soluție este ca cineva, un adult, să
aibă grijă de mine. De aceea nu cred în independență.
Pentru că nu-l pot nega pe acest copil care trăiește înăuntrul meu.
Pentru că nu cred că acest copil poate să aibă cu adevărat grijă de el.
Cred cu tărie că există și un adult în noi când suntem adulți.
El, și nu alt adult va avea grijă de copilul care există înăuntrul meu.
Aceasta este autodependența.
Iată de ce Bar Mitzvah al evreilor, confirmarea catolicilor și circumcizia musulmanilor se fac între doisprezece și treisprezece ani. Pentru că aceasta era prima treime a vieții, când individul înceta să pregătească pământul și devenea adult. Aici se termina adolescența.
3
