Autodependența înseamnă să-ți răspunzi la trei întrebări existențiale fundamentale:
Cine sunt, unde merg și cu cine?
Dar să răspunzi în această ordine.
Atenție la încercarea de a decide unde merg în funcție de persoana cu care sunt. Atenție la definirea de sine pornind de la cel care mă însoțește.
Pentru că, pe această cale, vom întâlni povestea cuplului care merge în Europa cu unul dintre acele tururi „Opt țări în zece zile“, și când traversează un pod peste un râu, în mijlocul unui oraș superb, ea întreabă:
– Ce oraș e acesta, dragule?
Iar el răspunde:
– Ce zi e azi?
Ea spune:
– Marți.
El numără pe degete ș i, în cele din urmă, o pune la curent:
– Atunci e Bruxelles.
Această schemă nu ne este de folos.
Nu-mi pot defini drumul în funcție de drumul tău și nu trebuie să mă
definesc pe mine în funcție de drumul pe care îl parcurg.
Va trebui să-mi dau seama: eu sunt cel care trebuie să definească mai întâi cine este.
În acest sens, spun de obicei că răspunsul la aceste întrebări stabilește diferența dintre o ființă omenească, un individ și o persoană.
Pentru că acestea sunt trei concepte diferite.
Atunci când ne naștem, toți suntem ființe umane, adică aparținem genului uman. Ca atare, suntem toți egali. Pe măsură ce creștem, începem să
dezvoltăm în noi o parte din ceea ce am adus ca informație genetică: aspectul fizic, punctele noastre forte și pe cele slabe și o parte din modul nostru de a ne confrunta cu viața, adică temperamentul nostru.⁶
La naștere, suntem doar ființe omenești. Acest temperament, care la început este identic sau asemănător cu milioane altele, odată cu experiența și povestea personală a fiecăruia, ne transformă în individul care va fi fiecare dintre noi.
Individ înseamnă indivizibil, face aluzie la unitatea care este fiecare dintre noi, dar înseamnă și unic, în sensul de special.
Ființe umane suntem toți „din naștere“, și ca ființe umane avem anumite trăsături comune: o inimă cu două auricule, două ventricule, un creier etc.
Dar, ca indivizi, există lucruri care sunt unice și care ne aparțin doar nouă.
Procesul de creștere implică să devii conștient de interacțiunea dintre acest temperament și realitate, pentru a transforma felul tău de a fi într-un fel particular de a fi, într-un fel individual de a fi.
Vom ști că suntem diferiți, vom înceta să fim asemănători cu toți ceilalți.
Cei care au mai mulți copii știu că fiecare dintre ei are propriul fel de a fi și că există un moment în care puștiul își asumă propria individualitate, știe ce înseamnă „eu“ și știe că „eu“ e diferit de alții, știe că fratelui său îi place să se dea în carusel, iar lui, în elicopter; că el preferă să călătorească la fereastră, iar fratele său alege întotdeauna locul din mijloc. Începe să se diferențieze, în sensul de a se separa și a se diferenția de ceea ce este în exterior.
Această ființă umană diferită și separată de ceilalți se numește individ, dar nu este suficient să fii un individ pentru a fi o persoană.
Să fii o persoană înseamnă și mai mult. Aproape toate ființele umane pe care le cunosc au ajuns să fie indivizi, dar puține au ajuns să fie persoane.
Pentru a ajunge să fii o persoană este necesar să participi la și să suporți acest proces.
Procesul de a se transforma în persoană, așa cum îl numea Carl Rogers⁷, este dureros, implicând anumite renunțări, anumite achiziții și mult efort personal.
Pentru a fi autodependent, va trebui să mă consider centrul tuturorlucrurilor care mi se întâmplă.
Autodependența este un spațiu care are legătură, uneori, cu o anumită lipsă
de recunoștință.
Oamenii autodependenți nu sunt manipulabili. Și toată lumea îi detestă pe acei oameni care nu se lasă manipulați.
Ne place mult să credem că:
„Sunt lucruri pe care nu le po ț i face!“
„Sunt lucruri pe care nu mi le po ț i spune!“
„Nu po ț i să-mi spui mie a ș a ceva!“
Și întreb:
