Semnificație
Ce înseamnă autodependența?
Să presupunem că eu doresc ca Fernando să mă asculte, să mă îmbrățișeze, să stea cu mine, pentru că azi nu îmi e suficient să fiu cu mine.
Și Fernando nu vrea. Fernando nu mă iubește.
Atunci, în loc să mă apuc să plâng, în loc să manipulez situația pentru a obține ceea ce el nu vrea să-mi dea, în loc să caut un înlocuitor (să aibă
nevoie de mine, să-i fie milă de mine, să mă urască, să se teamă de mine), în locul acestei situații, poate aș putea să o întreb pe Maria Inés dacă nu vrea să stea cu mine.
Nu îmi sunt suficient mie, dar nici nu depind de Fernando, ci de mine. Eu știu ce anume îmi trebuie și, dacă el nu vrea, poate Maria Inés…
Aceasta este autodependența. Să știu că am nevoie de ceilalți, că nu sunt autosuficient, dar că pot duce această necesitate până când voi găsi ceea ce doresc, acea relație, acel sprijin, acea iubire…
Iar dacă Fernando nu are pentru mine ceea ce îmi trebuie și dacă nici Maria Inés nu are, eventual pot căuta până când găsesc.
Oriunde?
Da, oriunde.
A fi independent înseamnă să stabilesc că nu sunt omnipotent, că mă știu vulnerabil și că sunt stăpân pe mine.
Eu sunt dirijorul acestei orchestre, chiar dacă nu pot cânta la toate instrumentele. Faptul că nu pot cânta la toate instrumentele nu înseamnă că
voi ceda bagheta.
Sunt protagonistul propriei vieți. Dar atenție: nu sunt singurul actor, pentru că dacă aș fi, filmul meu ar fi prea plicticos.
Astfel încât sunt protagonistul, sunt regizorul piesei, sunt cel de care depinde, în ultimă instanță, tot ce mă privește, dar nu sunt autosuficient.
Nu îmi pot structura o viață independentă pentru că nu sunt autosuficient.
Propunerea este să mă responsabilizez, să-mi iau soarta în mâini, să
sfârșesc prin a deveni stăpânul vieții mele pentru totdeauna.
Autodependența înseamnă a înceta să mă agăț de ceilalți. E posibil să am nevoie de ajutorul tău la un moment dat, dar atât timp cât am cheia, indiferent dacă ușa e închisă sau deschisă, nu sunt niciodată încuiat.
Și atunci, uit de toate lucrurile de care nu mai am nevoie (dacă ușa are cheie, dacă Fernando este în Buenos Aires, dacă actorul care mă dublează
va dori sau nu să joace această scenă) și încep să parcurg acest spațiu al autode pendenței care înseamnă:
Știu că sunt dependent, dar cel care are controlul asupra acestei dependențe sunt eu.
Autodependența este, din punctul meu de vedere, sinonimă cu sănătatea mintală.
Din afară, am nevoie, de exemplu, de aprobare.
Toți avem nevoie de aprobare.
Dar când aveam cinci ani, singura persoană de la care puteam primi aprobare era mama mea. Nimeni altcineva nu ar fi putut-o înlocui.
Odată devenit adult, mi-am dat seama că, dacă ea nu îmi dădea această
aprobare, putea face acest lucru altcineva.
Se poate întâmpla uneori ca soției mele, cu care trăiesc de douăzeci și șapte de ani, să nu-i placă unele lucruri în care cred sau care îmi fac plăcere…
Dar ce trebuie să fac nu este să renunț la ele pentru că nu îi plac ei.
Poate altora le plac.
Poate le pot împărtăși cu altcineva.
Poate reușesc să accept că este suficient să îmi placă mie.
Faptul concret că pe mine nu mă interesează absolut deloc realismul magic nu înseamnă că soția mea ar trebui să înceteze să îl mai citească pe autorul ei preferat.
În cel mai rău caz, dacă ea dorește să aibă o conversație pe tema autorilor care o interesează, iar eu nu suport nici măcar să discut subiectul, va trebui să găsească altă persoană căreia să-i împărtășească aceste preocupări.
S-ar putea duce să vadă filme cu Richard Gere cu altcineva, dacă nu mă
interesează Richard Gere.
Nu va fi obligată să se supună martiriului de a mă însoți la operă, dacă nu îi place, pentru că pot merge și singur sau îi pot invita pe Miguel sau pe Lita, cărora știu că le place.
Asta înseamnă să fii autodependent.
