În sfârșit, există o solidaritate pe care o numesc solidaritate din categoria
„azi pentru tine, mâine pentru mine“, cea care are în vedere protejarea
viitorului. Gândindu-mă la un viitor negru imaginar, mă asigur că, dacă mă
afectează, altul va fi solidar cu mine, când voi fi în locul celui care suferă.
Indiferent de tipul de solidaritate – de exorcizare, vinovată, de investiție, de obediență sau din categoria „azi pentru tine, mâine pentru mine“ –, aceasta este de pornire și, fără îndoială, nu are nimic altruist.
Dar vine un moment în care descopăr povestea Ernestinei.
Și ce descopăr în povestea Ernestinei?
Descopăr că nu există pericolul de a rămâne astfel, pentru că, dacă dau, nu voi rămâne gol, că nu sunt ca aceia care primesc ceea ce dau și că nu voi fi niciodată, că nu mă simt vinovat de a avea ceea ce am și că nu am nevoie de mai mult decât am și, în cele din urmă, că orice ar spune ceilalți că ar trebui să fac, mă lasă complet rece.
Și acum știu că pot alege să dau sau să nu dau.
Atunci cuceresc spațiul în care toate acestea nu sunt mai… importante.
Cuceresc ceea ce numesc autodependența.
Și aici descopăr că valoarea mea nu depinde de privirea din exterior.
Și mă întâlnesc cu ceilalți nu pentru a le cerși aprobarea, ci pentru a parcurge împreună o anumită parte a drumului.
Și descopăr iubirea și, odată cu ea, plăcerea de a împărți cu ceilalți.
Aici apare cea de-a doua posibilitate de a fi solidar.
Aici mă întâlnesc cu cineva care suferă și descopăr plăcerea de a dărui.
Și dau din plăcerea pe care o simt în urma gestului meu de a dărui.
Aceasta este solidaritatea drumului de întoarcere.
Un rege s-a dus în grădină ș i a descoperit că pomii, arbu ș tii ș i florile se uscau.
Stejarul i-a spus că se usca pentru că nu putea fi la fel de înalt ca Pinul.
Întorcându-se către Pin, l-a văzut la pământ pentru că nu putea da strugurica Vi ț a-de-Vie. Iar Vi ț a-de-Vie se usca pentru că nu putea înflori ca Trandafirul.
Trandafirul plângea pentru că nu era puternic ș i solid ca Stejarul.
Apoi a găsit o plantă, o Frezie, mai înflorită ș i mai proas pătă ca niciodată.
Regele a întrebat-o:
– Cum se face că tu crești atât de sănătoasă în mijlocul acestei grădini veștede și întunecoase?
Floarea i-a răspuns:
– Nu ș tiu. Poate pentru că întotdeauna am presupus că, atunci când m-ai plantat, î ț i doreai frezii. Dacă ț i-ai fi dorit un Stejar sau un Trandafir, i-ai fi plantat. În acel moment, mi-am spus: voi încerca să fiu o Frezie cât mai frumoasă.
Acum e rândul tău. Te afli aici pentru a contribui cu mireasma ta.
Pur și simplu privește-te.
Nu există posibilitatea de a fi altă persoană.
Poți să te bucuri de acest lucru și să înflorești, stropit cu iubirea ta de sine, sau te poți veșteji ca urmare a propriei condamnări.
El sutra del corazón, Editura Mutar, Buenos Aires
Editorial Del Nuevo Extremo
5
Echipament
Discriminarea este punctul odios de pornire al acestei bucăți de drum.
Unul dintre cuvintele cele mai grave și mai complicate, pentru că evocă
dispreț, rasism, excluderea celorlalți.
Fără îndoială, nu este singurul sens al cuvântului și nu în acest sens îl folosesc; vorbesc despre discriminare în raport cu conștiința alterității. Cu alte cuvinte, capacitatea de a se discrimina sau, dacă sună mai puțin supărător, de a se distinge de cei care nu sunt eu.
A ști că există o diferență între ceea ce numesc eu și non-eu.
