„Trebuia să-mi fi dat seama…“
„Cum pot fi atât de prost?“
„Îmi vine să-mi iau zilele!!!“
Etc. etc.
Eu cred că dacă am putea transforma totul într-o atitudine mai tolerantă, mai grijulie, dacă am putea spune:
„M-am înșelat. Data viitoare voi încerca să mă descurc mai bine…“
„Poate ar fi o idee să îmi notez asta…“
„Am luat lucrurile prea ușor, nerăbdarea îmi joacă uneori feste…“
„De acum încolo, voi căuta soluții alternative…“
Atunci, schimbările vor fi în mod paradoxal mai posibile.
Nimeni nu face schimbări ca rezultat al exigenței.
Nimeni nu se schimbă cu adevărat de frică.
Nimeni nu crește ca urmare a represiunii.
Ce bine ar fi să dispăreți de aici, voi, cei plini de critici și reproșuri…
Acesta este singurul drum, pentru că, în realitate, va trebui să fiu cu mine tot restul vieții, fie că-mi place sau nu. Scurtă sau lungă, multă sau puțină, este viața mea și va trebui să fiu alături de mine.
Cuvântul amigo [„prieten“ în spaniolă] derivă din suma a trei monosilabe: a-me-cum.
Cel care este alături, cu mine.
Ce bine ar fi să ne înscriem pe această listă!
Pentru că voi fi cu mine pentru totdeauna, ce bine ar fi să mă așez în mod conștient alături de mine…
Pentru că sunt cu mine de la început și nimeni nu știe despre mine mai multe decât știu eu (nimeni, nici chiar psihologul meu), ce bine ar fi să îmi fiu un bun prieten, să fiu alături de mine, făcând și gândindu-mă la ce este mai bine pentru mine.
A dori să fac din mine ceva diferit de ceea ce sunt nu înseamnă să merg pe drumul cunoașterii de sine, ci pe drumul schimbării de sine. Și îți spun de pe acum ceea ce, la un moment dat, voi repeta mai în detaliu: a încerca să te schimbi nu construiește, este drumul greșit, este o deviere, este o pierdere a direcției.
Drumul cunoașterii de sine începe cu acceptarea faptului că sunt cel care sunt și cu faptul de a lucra pornind de la ceea ce descopăr permanent, pentru a vedea ce voi face cu mine, pentru a vedea cum fac pentru a fi mai bun, dacă îmi place să fiu mai bun, dar știind că e în regulă să fiu cum sunt și că, în orice caz, ar fi mai bine dacă aș putea contribui la această
schimbare.
Uneori, schimbarea înseamnă să explorezi o rută pe care nimeni nu a mai parcurs-o înainte.
Permiteți-mi să dau ca exemplu propria experiență, într-un domeniu care este poate puțin relevant, dar care îmi va servi ca exemplu.
Pe propriul drum al autocunoașterii, mi-am dat seama că oamenii se supărau pe mine când nu știam să răspund la o întrebare simplă: „Cu ce te ocupi?“
Nu mă simțeam în largul meu să spun medic, nici psihiatru, nici psihanalist, nici psihoterapeut. Așa că excludeam toate aceste calificative.
Deși sunt posesorul titlului de medic, medic este cineva care îi vindecă pe oameni și de mult timp deja am înțeles că eu, cel puțin, nu am vindecat pe nimeni (cel mult, cineva s-a vindecat singur alături de mine).
Psihiatru nu mai sunt, pentru că medicul psihiatru este cineva care lucrează
cu boli psihice ș i, de ș i m-am pregătit în această specialitate ș i am lucrat mai bine de zece ani în spitale ș i institu ț ii psihiatrice ca medic, de mult nu mai fac acest lucru.
Psihanalist nu am ajuns niciodată să fiu, pentru că niciodată nu mi-ambazat activitatea pe această ș coală: psihanaliza.
Psihoterapeut a ș putea fi, dar nu fac tot timpul psihoterapie ș i, pe deasupra, cuvântul „terapeut“ se referă la îngrijirea bolnavilor, iar eu lucrez mai mult timp cu pacien ț i sănăto ș i decât cu bolnavi care suferă.
Ce este de făcut?
Să privesc. Să mă privesc. Să îmi dau seama că ceea ce știam despre mine nu corespundea nici unei profesii pe care să o fi cunoscut și să accept că nu îmi puteam defini activitatea folosind vreunul dintre cuvintele menționate pe care ceilalți doresc să mi le aplice ca etichetă. Dar le auzeam solicitarea și nevoia lor de a ști cu ce mă ocup.
Această cerere m-a ajutat să știu că și eu aveam nevoie să mă definesc.
Mă discriminasem deja și nu eram ce erau ceilalți, însă ce eram?
Așa că a trebuit să caut un nou mod de a mă defini.
Și l-am găsit: asistent profesionist.
Termenul asistent, de la a asista, și profesionist, deoarece sunt pregătit pentru această muncă și sunt plătit să o fac. Nu are nici o legătură cu nici un alt lucru, nu se datorează faptului că aș „profesa“ vreo doctrină, ci pentru că
pur și simplu din asta trăiesc.
