în ț eleg?
– Da, Carlitos… Să vedem… Du-te la bucătărie și zi-i Mariei, bucătăreasa, să-ți spună adevărul, spune-i că un client al întreprinderii vrea să se culce cu ea și că ne oferă o sută de mii de pesos pentru o noapte, întreab-o dacă s-ar culca cu clientul pentru zece mii de pesos…
– Dar, unchiule…
– Du-te băiete, dă-i drumul.
Pu ș tiul o întreabă ș i bucătăreasa, o brunetă simpatică de vreo patruzeci de ani, îi răspunde:
– Zece mii de pesos!!! Ș i… uite, o ducem atât de greu, so ț ul meu munce ș te foarte mult, iar cheltuielile sunt enorme. A ș a că… Da, sigur că am s-o fac.
Dar numai ca să-l ajut pe el, în ț elegi?
Pu ș tiul se întoarce ș i îi poveste ș te unchiului, cu surprindere:
– A zis că da, unchiule, bucătăreasa a zis că da.
– Bine, acum du-te la recepție și vorbește cu blonda cu fustă scurtă, și zi-i să-ți spună adevărul; povestește-i că o să dăm o petrecere pentru doi clienți externi, dispuși să plătească fiecare o sută de mii de pesos dacă le facem rost de o blondă ca ea pentru o noapte, întreab-o dacă s-ar culca cu cei doi pentru un cec de zece mii.
– Dar, unchiule, Maribel e logodită…
– Tu întreab-o oricum.
După pu ț in timp, pu ș tiul se întoarce uluit.
– Unchiule Alberto… a zis că da…
– Foarte bine, băiete… fii atent aici: „teoretic“, avem posibilitatea de a câștiga două sute de mii de pesos. Cu toate acestea, în „practică“, singurul lucru pe care îl avem sunt două curve care lucrează la noi.
Fie Libertatea, scrisă cu majusculă, este un mit teoretic și nu există în practică, fie libertatea există, dar e limitată la anumite condiții. Problema este că, dacă definim limitările acestei libertăți, ajungem din nou în punctul nedorit: că libertatea nu există.
Și dacă libertatea nu există, nu există nici autonomia.
Și dacă autonomia nu există, nu există nici autodepen dența.
Și dacă autodependența nu există, știind totodată că nici independența nu există, nu ne rămâne altă posibilitate în afara dependenței…
Și atunci, printre altele, am ajuns degeaba până aici.
Nu sunt de acord!!!
Să vedem acum ce se întâmplă când avem în vedere o libertate cu limite: Limite impuse de cine?
Cine decide „ce se poate“ și „ce nu se poate“ face?
Răspunsurile pe care le întâlnesc de obicei s-ar putea grupa în două ipoteze: modele sociale (care pun răspunderea pe seama legii) și modele personale (legate mai mult de morala culturală).
În orice caz, în prelegeri apare întotdeauna răspunsul clasic:
„Libertatea mea se termină unde începe libertatea celuilalt“.
Nu sunt multe lucruri pe care ni le amintim din școala generală: Cele două bătălii de la Vilcapugio și Ayohúma.
Trioul mușchi, alge și licheni.
Și expresia magică ce explică totul: Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.
Mi se pare încântător și nostalgic, dar cred că libertatea nu funcționează
astfel.
Libertatea mea nu se termină unde începe libertatea nimănui.
În treacăt fie spus, este o falsă amintire, pentru că expresia se referă la drept, nu la libertate.
Dreptul tău nu pune stavilă libertății mele, în orice caz legiferează asupra consecințelor a ceea ce decid să fac în mod liber. Altfel spus, jurisprudența și legea ne informează asupra pedepsei aplicate în cazul în care faci un lucru interzis, dar nu te împiedică sub nici o formă să îl faci.
Dacă libertatea înseamnă să fac numai ce vreau în anumite limite pe care le vor stabili ceilalți, libertatea personală se termină în funcție de ceea ce mă
autorizează celălalt să fac. Conceptul însuși de „libertate“ se prăbușește și ajunge să semene prea mult cu tipurile de dependență despre care vorbim…
Dacă rămânem la această abordare, vom reveni la ideea libertății decise de ceilalți; și cred că este evident că această libertate seamănă foarte mult cu o formă de sclavie, chiar dacă stăpânul este amabil și înțelegător, chiar dacă
stăpânul este impersonal și democratic, chiar dacă stăpânul este toată
societatea, și nu un individ.
Să ne imaginăm împreună: un sclav aparține unui stăpân foarte blând, un stăpân care îi permite să facă aproape tot ce dorește; un stăpân care, în fine, îi acordă multe libertăți, refuzate în cea mai mare parte altor sclavi ai altor stăpâni, și chiar mai mult, multe libertăți pe care același stăpân le refuză
