Oricât aș vrea, deși doresc din răsputeri ca, fără să mă vopsesc, să îmi crească păr blond, asta nu se va întâmpla. De ce? Pentru că pur și simplu nu se poate. Dar asta nu înseamnă că nu mai sunt liber. În același mod, nu pot zbura, nu pot face nimic ca să nu mor într-o zi, nu pot opri timpul, nu pot sute de mii de lucruri și nu am încetat să fiu liber din acest motiv.
În afara limitărilor pe care le pot avea cultura, educația, morala și etica noastră, cu formele și determinările corespunzătoare, există limitări fizice
ale posibilității de a face ceea ce dorești.
Astfel, libertatea se definește prin capacitatea de a alege, dar limitările care trebuie impuse acestei capacități nu sunt cele condiționate de drepturile celuilalt, ci de lucrurile posibile.
Ce se va întâmpla cu societatea și cultura celui de-al treilea mileniu, cu noi, oamenii, care ne încăpățânăm să credem că a fi liberi înseamnă a fi omnipotenți?
Mai mult sau mai puțin, toți avem această idee de libertate și atunci, de la înălțimea trufiei noastre, ne întrebăm: de ce nu pot să fac ce vreau, dacă
sunt liber?
Și atunci când nu putem face tot ce dorim… preferăm să credem că nu suntem liberi decât să acceptăm că definiția e greșită, decât să acceptăm că
nu suntem omnipotenți.
Pentru a nu complica atât de mult subiectul și pentru a nu lăsa loc nici unei îndoieli, voi folosi formula pacientului meu Antonio, care, într-o seară, la sfârșitul unei ședințe, a spus ironic:
– Va trebui să accept acest lucru… Există lucruri pe care NICI MĂCAR EU
nu le pot face!!!
Repet… nu suntem omnipotenți pentru că există lucruri pe care, în mod evident, nu le putem face în realitate, și aceasta nu are nici o legătură cu legile oamenilor, cu normele în vigoare, cu limitările impuse, cu educația sau cu cultura.
De fapt, cineva se poate gândi că este omnipotent, că poate face tot ce dorește, că devine Dumnezeu. Desigur, din punct de vedere filosofic și rațional, nici măcar Dumnezeu nu ar putea fi omnipotent.
De ce? Pentru teologi, argumentele formale referitoare la faptul că
Dumnezeu poate sfârși cu răul din lume, dar și altele, fac parte din planul
divin pe care nu-l putem înțelege. Altfel spus, dacă ar fi omnipotent, de ce ar alege Dumnezeu să nu facă aceasta din motive inaccesibile nouă?
Dar există un sofism – o afirmație corectă din punct de vedere logic, dar care ajunge la o concluzie irațională sau care nu se poate demonstra ca fiind posibilă – care m-a atras dintotdeauna.
Sofismul referitor la imposibilitatea omnipotenței este următorul: Afirmația numărul unu: Dumnezeu există.
Afirmația numărul doi: Dumnezeu este omnipotent.
Afirmația numărul trei: Dacă Dumnezeu este omnipotent, poate face totul.
Afirmația numărul patru: În consecință, poate crea deopotrivă o pietricică, dar și o piatră enormă. Poate Dumnezeu să creeze o piatră atât de mare și atât de grea încât să nu o poată ridica nimeni, nici o ființă omenească de pe Terra? Și asta poate. Dar… poate Dumnezeu să creeze o piatră atât de mare și atât de grea, încât să nu o poată ridica nici el însuși?
Acum: Dacă nu ar putea să o creeze, atunci nu ar fi omnipotent; pentru că ar exista un lucru pe care nu ar putea să-l creeze. Și, dacă ar putea totuși să o creeze, atunci ar exista o piatră pe care el nu ar putea să o ridice, motiv pentru care nu ar fi omnipotent.
Foarte departe de a fi Dumnezeu, există infinit de multe lucruri pe care știu că nu le pot face. Deși mi-aș dori chiar în acest moment să închid ochii, să-i deschid și să fiu în Granada cu Julia, asta nu se încadrează în ceea ce pot alege în realitate, dar nu sunt mai puțin liber pentru că nu pot să fac asta.
Dar pot alege să cobor în stradă și, în loc să iau un taxi, să merg pe jos, deși plouă torențial? Da. Pot coborî în stradă, să mă ascund într-o fundătură și să-i trag un par în cap primei persoane care trece pe acolo? Da. A face acest lucru sau nu depinde de mine, și nu de limitările mele materiale.
În acest teren se joacă libertatea, în deciziile pe care le iau atunci când aleg, în limitele posibilului. Altfel spus:
Libertatea constă în capacitatea mea de a alege în limitele a ceea ce estede fapt posibil.
Această definiție implică faptul că se poate vorbi despre libertate numai în anumite condiții.
Prima condiție:
Alegerea trebuie să fie posibilă în funcție de fapte Este posibil să faci asta? (Nu întreb dacă este de dorit, dacă este bine, dacă
ar fi un cost prea mare sau dacă le-ar plăcea celorlalți. Nu întreb nici măcar ce s-ar întâmpla dacă toți ar alege asta sau dacă urmările ar fi imprevizibile.
Întreb: este posibil să facem acest lucru?)
Imposibil în practică este numai acel lucru a cărui imposibilitate depinde de lucruri concrete, care nu depind de noi, de opiniile noastre și nici de opiniile celorlalți.
De exemplu, să ne gândim la o situație determinată.
M-am angajat să îi duc pe trei dintre prietenii copiilor mei la ei acasă. E ora nouă fără douăzeci și trebuie să-i las pe toți acasă înainte de nouă. Unul locuiește în Mataderos, altul în Belgrano și cel de-al treilea, în Avellaneda.
Imposibil! În acest moment, nu depinde de mine faptul că nu voi reuși să
fac asta!
Nu ține de libertăți. Eu nu pot alege să fie ora opt pentru a putea ajunge la ora stabilită, nici nu am cum să fac astfel încât tatăl celălalt să creadă că
ajung la zece, când a rămas la ora nouă, și nici să am un avion la ușă, în loc de o mașină, nu pot alege ca prietenul celălalt să nu locuiască la Belgrano și să locuiască în Caballito sau ca Avellaneda să fie aproape de Flores.
În acest exemplu, eu pot alege pe care dintre copii îl las primul acasă, pot alege cine va ajunge la timp și cine nu, pot alege pe ce drum merg, pot alege să sun sau nu la telefon pentru a anunța că ajung mai târziu. Toate acestea depind de mine, dar nu pot alege cu privire la ceea ce nu se încadrează în posibilitățile mele.
