Libertatea este capacitatea de a alege ceva care se încadrează în limitele posibilităților tale. Pentru a ști care sunt posibilitățile, ai nevoie de luciditate, ca să faci diferența între ceea ce este posibil și ceea ce nu este.
Când abordez acest subiect în prelegerile mele, unul dintre principalele răspunsuri pe care le obțin este: „Când sunt bolnav sau deprimat, nu pot alege“.
Depresia este o boală a voinței, și atunci sunt lucruri pe care într-adevăr o persoană deprimată nu le poate face. Dar, deși nu se încadrează în posibilitățile sale, bolnavul poate alege să facă ceva pentru boala sa sau nu, lucru pe care un bolnav în fază terminală nu-l poate face. Dacă este în fază
terminală, nu poate alege să nu fie bolnav, pentru că a fi bolnav sau a nu fi bolnav nu se încadrează în categoria lucrurilor pe care e posibil să le aleagă.
Faptul că am o etică, iar aceasta îmi ghidează conduita nu înseamnă că
încetez de a mai fi liber, pentru că, în realitate, eu pot continua să fiu liber și legat de etica mea, pentru că sunt liber în interiorul meu, fac ce vreau, numai că nu vreau să fac unele lucruri, deoarece contravin moralei mele.
Eu aleg în conformitate cu propria etică și cu propria morală.
Dar, de multe ori, punând drept condiție pentru a face un lucru sau altul respectul față de celălalt, condiționân du-mi modul de acțiune pentru a nu-ți face rău sau pentru a nu te jigni, este aproape ca și cum aș spune: „Eu pot face acest lucru dacă și numai dacă nu te deranjează“… Unde este libertatea?
Mi-a spus odată o doamnă:
„Eu doresc această libertate dacă ș i numai dacă celălalt nu suferă, pentru că libertatea mea ș i felul meu de a proceda i-ar putea aduce multă
suferin ț ă celuilalt“.
Cum adică? Și suferința mea pentru că nu sunt liber?
Când spun că poți alege să faci ceea ce îți dorești, în limitele a ceea ce este posibil în practică, apare întotdeauna cineva care strigă…
„Trebuie să ne respectăm aproapele!“
Și eu întreb: Ce trebuie respectat? De ce trebuie să respectăm? Eu vreau să
știu acest lucru.
Iar cel care a strigat nu spune, dar gândește:
„Trebuie să respec ț i! Nu po ț i face tot ce vrei! Chiar dacă ai vrea ș i ai putea să faci acest lucru… Nu po ț i!“
Afirmații de genul: „Nu trebuie! Nu poți! Trebuie să res pecți!“ mă fac să
întreb:
Trebuie să respect sau sunt eu cel care alege?
Pentru că „trebuie să respect“ și „eu aleg să respect“ nu sunt unul și același lucru.
Și exact aceasta este diferența dintre a mă simți și a nu mă simți liber: să
îmi dau seama că, în realitate, eu sunt cel care alege.
Una dintre fanteziile cele mai frecvente este să crezi că libertatea înseamnă
să-l deranjezi pe celălalt. Această idee este consecința educației pe care am primit-o și la care trebuie să renunțăm. Faptul concret că eu sunt liber să fac rău celuilalt nu înseamnă că aș fi dispus să fac acest lucru. Mai mult, faptul că sunt liber să fac rău celuilalt este singurul lucru care dă valoare faptului că nu îi fac rău.
Ceea ce dă valoare atitudinilor mele afective este că eu aș putea să nu le am.
Ceea ce dă valoare unei donații este că aș fi putut să nu donez.
Ceea ce dă valoare faptului că am luat atitudine în apărarea unei ideologii este că aș fi putut să iau sau nu atitudine în apărarea ideologiei contrare.
Și, de ce nu, ceea ce dă valoare faptului că sunt împreună cu soția mea este că, dacă aș vrea, aș putea să nu fiu cu ea.
Lucrurile au valoare în măsura în care poți alege: ce merit aș mai avea dacă
aș face singurul lucru pe care pot să îl fac? Aici nu este nici un merit, asta nu implică nici o valoare, nici o răspundere.
Data trecută, i-am întrebat pe participanții la o prelegere ce lucruri simțeau că nu puteau face. O doamnă de vreo cincizeci de ani mi-a răspuns:
„De exemplu, azi nu pot pleca de acasă ș i să mă întorc când am chef“.
Ce te face să crezi că nu poți? Ce te împiedică să faci acest lucru? am întrebat-o.
„So ț ul meu, copiii, răspunderea… educa ț ia mea“, mi-a răspuns.
Atunci i-am spus:
Tu, în acest moment, vorbești despre o fantezie, aceea de a abandona totul, și, dacă în realitate nu o faci, în ciuda faptului că nu crezi că lucrurile stau astfel, este pentru că alegi să nu o faci. Altfel spus, pentru că ai ales să
rămâi. Dacă nu e clar: nu pleci pentru că nu vrei. Îți folosești libertatea. Tu știi că poți alege să pleci, dar nu pleci; fără îndoială, nimeni nu ar putea să
te rețină dacă ai alege să pleci. Preferi să te gândești că nu poți și ai pierdut premiul cel mare. Cel care conferă valoare fiecărei decizii este chiar exercițiul libertății. Soțul tău, copiii, nepoții, societatea, lucrurile pentru care ai luptat, sigur, toate acestea îți condiționează decizia, dar această
