Un exces de libertate!!! Cum adică? Ce înseamnă prea multă libertate?
Să fac prea mult ceea ce vreau sau să fac ceea ce vreau prea mult?
Autonomia este posibilă numai pentru individul care decide să se transforme în persoană.
Presupune multă muncă și, bineînțeles, de multe ori efortul nici măcar nu este aplaudat de ceilalți. După cum am văzut până aici, a crede că „decizia îmi va fi condiționată de ceilalți“, că „eu nu pot alege în răspăr cu ceea ce cred ceilalți“, că „eu trebuie să respect normele pe care mi le impun ceilalți“, că „este obligatoriu să fac tot ce spun cei lalți“, această idee este pur și simplu imbecilizantă. Este reversul ideii libertății de a alege.
Educația formală ne face să oscilăm. Pe de o parte, dorește să ne convingă
că „libertatea absolută nu există“ și, pe de alta, încearcă să impună ideea că
„libertatea constă în a face ceea ce trebuie“.
Iar eu spun: nici una, nici alta.
Nici omnipotență ca punct de plecare, nici obediență datorată.
Libertatea constă în faptul de a fi capabil să aleg între ceea ce esteposibil pentru mine și faptul de a deveni responsabil pentru alegerea mea.
A alege va însemna atunci să îmi parcurg calea, astfel încât, în mod egoist, să ajung ca în poezia lui Hamlet Lima Quintana, pe culmea muntelui pe care am decis să-l escaladez.
Și aceasta va fi provocarea mea.
A mea, cea pe care o aleg eu.
Deoarece culmea… eu am ales-o.
Nimeni nu a ales această culme pentru mine.
A fost odată un dulgher care construia case. Lucra pentru un patron care îipunea la dispozi ț ie panouri prefabricate; el le asambla, se ocupa de armături, înăl ț a casa ș i o finisa.
Într-o zi, dulgherul hotără ș te că a muncit destul ș i că a sosit momentul să
renun ț e la meserie. A ș a că se duce să vorbească cu patronul ș i îi spune că
vrea să iasă la pensie. Cum îi mai rămânea încă o casă de terminat, îlanun ț ă că aceasta va fi ultima sa lucrare ș i că apoi se va pensiona.
– Ce păcat! spune patronul, ești un angajat bun… Nu vrei să mai lucrezi puțin?
– Nu, nu, adevărul este că am multe lucruri de făcut, vreau să mă
odihnesc…
– Bine.
Omul termină de făcut casa, se duce să î ș i ia rămas-bun de la patron, ș i acesta îi spune:
– Uite, a fost un anunț de ultimă oră, mai trebuie făcută o casă. Te rog frumos… Pe urmă nu mai trebuie să faci nimic… Nu trebuie decât să ridici această ultimă casă, ia-ți tot răgazul necesar, dar, te rog, acceptă lucrarea.
Atunci dulgherul, de ș i nu tocmai bucuros, decide să ridice casa. Ș i se hotără ș te să o termine cât mai repede, ca să poată în sfâr ș it să se odihnească, lucrul pe care ș i-l dorea cu adevărat. Acum nu mai are de ce să lupte, va termina cu munca, nu mai trebuie să caute aprecierea celorlal ț i, acum nu mai sunt în joc prestigiul ș i banii, nu mai e nimic în joc
pentru că s-a achitat de toate. Nu- ș i dore ș te decât să termine cât mai repede lucrarea.
A ș a că asamblează panourile, le îmbină fără prea mare tragere de inimă, folose ș te materiale de proastă calitate pentru a face economie, nu se ocupă
prea mult de finisaje, pe scurt, face o muncă de mântuială fa ț ă de ceea ce obi ș nuia să facă. Ș i, în cele din urmă, termină casa.
Se duce apoi să-l vadă pe patron, ș i acesta îi spune:
– Și? Ai terminat-o?
– Da, da, am terminat-o.
– Bine, poftim… pune broasca, încuie și adu-mi cheia.
Dulgherul pleacă, montează broasca, închide cu cheia ș i se întoarce. Când patronul ia cheia, îi spune:
– Iată cadoul nostru pentru dumneata…
E posibil să nu ne dăm seama, dar viața pe care o construim în fiecare zi este casa în care trăim. Iar noi suntem cei care o construiesc. Dacă nu vrem, nu acordăm prea multă atenție lipsei unor finisaje de lux sau anumitor detalii, dar trebuie să avem mare grijă cum o asamblăm. Câtă energie, cât interes, câtă atenție, câtă prevedere am pus până în acest moment în construcția vieții noastre.
De acum înainte, ce bine ar fi, într-adevăr, să începem să fim mai atenți la ce construim!
Evident că uneori există turbulențe, uneori vine un cutremur, îți dărâmă tot ce ai făcut și trebuie să o iei de la zero. E adevărat.
Există elemente din afară? Fără îndoială. Dar nu trebuie să adăugăm acestor lucruri posibile din afară riscul de a nu ne fi ocupat cum trebuie de
construirea casei.
