Nu că aș trăi într-un acvariu.
Știu că în lume există femei mai frumoase decât soția mea, mai înalte decât soția mea, mai inteligente și unele chiar au și mai mulți bani, știu foarte bine. Și presupun că soția mea știe că în lume există bărbați mai înalți, mai supli, mai inteligenți, mai cumsecade și care vorbesc mult mai puțin decât mine…
Amândoi știm acest lucru. În cazul meu, eu nu renunț la o aventură
deoarece căsătoria mea îmi interzice acest lucru, pentru că ar însemna să o înșel. Renunț pentru că eu decid astfel.
Pactul dintre soția mea și mine există pentru că noi nu dorim altceva, iar nu pentru că ne supunem unei legi stabilite din afară.
Soția mea știe, la fel de bine ca și mine, că nu va trebui să renunțe să facă
nimic pentru că eu sunt în viața ei. În orice caz, este alegerea ei să facă ce
vrea, iar eu voi face apoi ce cred sau ce pot. Dacă ea decide să aibă o aventură, după aceea eu voi decide dacă doresc sau nu să continui să am o soție care are o aventură, iar ea va decide, în cazul în care eu am o aventură, dacă dorește sau nu să continue. Lucrul de care sunt sigur este că între noi nu va fi loc pentru minciună.
Vorbesc despre relația mea de cuplu, dar fiecare poate face orice pact dorește.
Acesta este pactul dintre noi, am fi putut încheia un alt pact, dar l-am ales pe acesta.
Orice încălcare a acestui pact implică, într-un anume mod, înșelarea celuilalt, implică o transgresiune în ceea ce privește obiectul pactului.
Nu are nici o legătură cu faptul că aș putea ține la altă persoană, iubi o altă
persoană sau chiar fi atras de altă persoană. Ceea ce rămâne stabilit între noi prin acest pact este să nu avem relații cu aceste alte persoane.
Nu am convenit să nu simțim, pentru că ar fi stupid să nu simțim. Ar fi stupid ca eu să-i spun soției mele: începând din acest moment, vom încheia un pact ca nici un alt bărbat să nu-ți pară mai atrăgător decât mine. Ceea ce putem conveni însă este ca ea și cu mine să nu avem aventuri sexuale.
Pactul cu partenerul poate fi formulat în cuvinte sau implicit. Majoritatea cuplurilor pe care le cunosc au un pact de fidelitate conjugală implicită. Eu cred că dacă nu se convine nimic în sens contrar, pactul încheiat este acesta.
Dar atenție, pentru că există cupluri care nu au acest pact. În majoritatea căsătoriilor din clasa medie sau medie către superioară, pactul stabilit virtual este cel de fidelitate reciprocă, dar ceea ce se aplică de fapt în practică este un pact în care el are permisiunea de a avea câte o aventură, iar ea nu.
Acesta este pactul adevărat, stabilit dincolo de ceea ce se spune.
Dovada este că atunci când el avea o aventură, familia și societatea îi spuneau ei:
„Mă rog, uite, a fost o mică aventură, trebuie să-l ierți, gândește-te la familia ta…“
Iar când avea ea o aventură, lui i se spunea:
„Și tu o să stai așa, încornorat? Ești un fraier…“
Aceasta e povestea contextului domestic, în mod clar un pact diferit pentru bărbat și pentru femeie. Din câte se pare, cultura și-a propus să-i convingă
pe bărbați că suntem poligami prin natură, și pe femei că sunt monogame.
Dar lucrurile s-au schimbat.
Femeile au senzații și căutări, neliniști sexuale care nu sunt legate de afecte, exact ca și bărbații.
Că unele și le permit, și altele nu, că apreciază că e bine sau cred că e rău, că le reprimă sau nu le reprimă, asta e altă poveste.
Dar sexul fără iubire există, așa cum există iubirea fără sex, cum există din fericire sexul cu iubire, și cum din fericire nu există nimic, nici sex și nici iubire, și toate aceste lucruri sunt posibile în relația dintre un bărbat și o femeie.
Așa cum este posibil să nu te simți atras, mișcat, inspirat sau sedus de cineva care îți place. Asta nu înseamnă că, dacă întâlnești pe cineva care îți place, trebuie să te culci imediat cu persoana respectivă, pentru că din fericire, deși nu putem să ne impunem ce să simțim, în schimb suntem stăpâni pe ceea ce facem.
Repet, nu răspundem de emoții, în schimb răspundem de ceea ce facem cu emoțiile.
Eu nu pot decide dacă Cutărescu sau Cutăreasca mă atrage sau nu, asta nu face obiectul deciziei mele. În schimb are legătură cu decizia mea ceea ce
fac cu aceste emoții.
Nu pot evita să mă simt atras de o oarecare domnișoară care locuiește în apropierea casei mele, dar cu totul altceva este să nu pot evita să mă culc cu ea. Bineînțeles că pot evita acest lucru, depinde de mine. Asta înseamnă să-mi exercit libertatea, iar a nu o exercita înseamnă: aș fi vrut, dar nu pot.
Adevărul este că eu mă culc cu cine vreau și că soția mea se culcă cu cine vrea ea, de aceea este atât de prețios faptul că ea se culcă cu mine.
Dacă în loc de asta, soția mea ar crede că mă culc cu ea pentru că sunt obligat prin căsătorie și pentru că nu am nici o altă posibilitate, ce valoare ar avea faptul că ne culcăm unul cu altul?
Fără libertatea de a alege nu poate exista o relație de iubire.
Să spui că iubirea e acea legătură în care ambii sunt precum câinele și pisica, supraveghindu-se unul pe celălalt, e o prostie.
Să spui că eu nu am încredere în tine pentru că te iubesc mult este o tâmpenie.
Să spui că în realitate te controlez, sunt gelos și te urmăresc pentru că îmi e foarte frică să nu te pierd este o aiureală.
Motorul geloziei este propria nesiguranță.
Am încredere în faptul că te iubesc și mă simt iubit, și nu încep să mă tem că ai cine știe ce aventuri.
