Cum să armonizeze aceste sentimente de plăcere personală cu concep ț iile sale etice, cu credin ț ele sale religioase, cu tot ceea ce învă ț ase de la părin ț ii săi?
Ce sens avea o via ț ă care î ș i era sie ș i suficientă?
În acea zi, mai mult decât oricând, aceste gânduri îl apăsau.
Cine ș tie, poate trebuia să se ducă. Să plece. Să lase tot ce avea celorlal ț i. Să strângă recolta ș i să o împartă
celorlal ț i, care să îi păstreze o amintire frumoasă, chiar dacă în absen ț a sa.
În altă ț ară, în al sat, în alt loc, cu al ț i oameni, putea să o ia de la început. O via ț ă diferită, o via ț ă în slujba celorlal ț i, o via ț ă altruistă.
Trebuia să- ș i facă timp pentru a reflecta asupra prezentului ș i a viitorului său.
Martín ș i-a pus câteva lucruri în rucsac ș i a plecat către munte.
Auzise despre lini ș tea culmilor ș i despre cum priveli ș tea văii fertile îi ajuta pe cei care ajungeau până acolo să- ș i pună ordine în gânduri.
Ajuns în punctul cel mai înalt al muntelui, s-a întors ca să- ș i privească ora ș ul, poate pentru ultima dată.
Se însera, ș i ț inutul se vedea frumos de acolo.
– Î ț i închiriez luneta cu un peso.
Era vocea unui bătrân, care apăruse de nicăieri cu un telescop mic pliabil, pe care i-l oferea cu o mână, pecealaltă ț inând-o întinsă ca să- ș i primească moneda.
Martín a găsit în buzunar moneda ș i i-a dat-o bătrânului, care a desfăcut luneta ș i i-a întins-o.
După ce a privit ceva timp, a reu ș it să- ș i localizeze cartierul, pia ț eta ș i chiar ș i ș coala din fa ț a ei.
Dar ceva i-a atras aten ț ia. Un punct auriu strălucea intens în curtea interioară a vechii clădiri.
Martín ș i-a luat luneta de la ochi, a clipit de câteva ori ș i s-a uitat din nou. Punctul auriu era tot acolo.
– Ce ciudat, a exclamat Martín, fără să- ș i dea seama că vorbea cu voce tare.
– Ce e ciudat? întrebă bătrânul.
– Punctul strălucitor, spuse Martín, acolo, în curtea ș colii, continuă, întinzându-i bătrânului telescopul ca să vadă
ș i el.
– Sunt urme, spuse bătrânul.
– Ce urme? întrebă Martín.
– Î ț i aminte ș ti ziua aceea… trebuie să fi avut ș apte ani; prietenul tău din copilărie, Javier, plângea disperat în curtea ș colii. Mama sa îi dăduse câteva monede ca să cumpere un creion pentru prima zi de ș coală. Pierduse banii ș i plângea în hohote, răspunse bătrânul.
Iar după un timp continuă:
– Î ț i aminte ș ti ce ai făcut? Aveai un creion nou-nou ț , pe care îl foloseai pentru prima dată. Te-ai oprit în fa ț a intrării ș i ai tăiat creionul în două păr ț i egale, ai ascu ț it capătul celeilalte jumătă ț i ș i i-ai dat noul creion lui Javier.
– Nu-mi aminteam, spuse Martín. Dar ce legătură are asta cu punctul strălucitor?
– Javier nu a uitat niciodată acest gest, iar amintirea a devenit importantă în via ț a lui.
– Ș i?
– Există fapte în via ț a cuiva care lasă urme în via ț a altora, explică bătrânul, faptele care contribuie la dezvoltarea celorlal ț i rămân marcate ca urme aurii…
Privi din nou prin telescop ș i văzu alt punct strălucitor, pe aleea de lângă ie ș irea liceului.
– Aceasta e ziua în care ai intervenit pentru a-l apăra pe Pancho, î ț i aminte ș ti? Te-ai întors acasă cu un ochi vânăt ș i cu buzunarul de la salopetă rupt.
Martín privea ora ș ul.
– Cel de acolo, din centru, continuă bătrânul, este locul de muncă de care i-ai făcut rost lui Don Pedro, când l-aupus pe liber de la fabrică… ș i celălalt, din dreapta, este urma lăsată când ai adunat banii de care mai era nevoie pentru opera ț ia fiului lui Ramirez… urmele acestea din stânga sunt de când te-ai întors din călătorie pentru că
mama prietenului tău Juan murise ș i ai vrut să fii alături de el.
Martín ș i-a luat telescopul de la ochi ș i, fără a mai avea nevoie de el, a început să vadă cum apăreau mii de puncte aurii mari prin tot ora ș ul.
Când soarele a dispărut complet, toată localitatea părea iluminată de urmele aurii.
Martín simți că se putea întoarce senin acasă.
Via ț a sa începea, din nou, din altă perspectivă.
¹ Nu degeaba „Emoție“ vine de la „E“ și de la „moțiune“ (energie în slujba mișcării).
