– Bufeuri
Nu este de mirare că unele persoane care au multe dintre aceste simptome sau pe toate simt că au luat-o puțin razna. Sentiment pe care ajung să-l împărtășească și ceilalți, când îl văd pe cel care este în doliu plângând deznădăjduit, brusc și fără nici un stimul extern, suspinând cu privirea pierdută, strigând-o pe persoana iubită care nu mai există, căutând să fie singur, dar plângându-se de singurătatea care îl înconjoară, alternând nopți în care aproape nu poate închide un ochi cu altele în care nu se poate trezi, distrat și uituc, povestindu-și coșmarurile, dezinteresat de propria sexualitate și aproape de orice, deși uneori nu are nici o tragere de inimă, alteori nu se oprește din treabă…
Recomandări pentru a parcurge calea lacrimilor (și a
supraviețui)
Mâhnirea ascunsă, ca un horn astupat, Arde inima ș i o preface în cenu ș ă.
William Shakespeare
Cele două decaloguri
Cei zece DA
1. Permisiune
Îngăduie-ți să te simți prost, neputincios, vulnerabil…
Ai putea crede că e mai bine să nu simți durerea, să o eviți încercând să-ți distragi atenția și să-ți ocupi timpul, dar oricum, la un moment dat, cel mai probabil durerea va ieși la suprafață. Mai bine să se întâmple acum.
Acceptă o vreme că poate nu te interesează prea mult munca, nici ce se întâmplă cu prieteniile tale, dar adoptă doliul cu toate consecințele sale. În timp ce parcurgi acest drum, viața ta va fi diferită și foarte probabil va trebui să schimbi o vreme unele obiceiuri, astfel încât sigur te vei simți golit pe dinăuntru.
Îngăduie-ți să simți durerea pe deplin, pentru că este primul pas al acestei căi și nici o cale nu se termină dacă nu începi să o parcurgi.
2. Încredere
Fii încrezător în resursele pe care le ai pentru a merge mai departe. Adu-ți aminte cum ai rezolvat până acum situații dificile din viața ta.
Dacă vrei să-ți vindeci rănile, dacă nu vrei să-ți încarci rucsacul cu greutatea inutilă a ceea ce ai pierdut, nu e suficient să speri că totul va trece sau să continui să trăiești ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Trebuie să faci câțiva pași dificili pentru a-ți reveni. Nu există scurtături pe calea lacrimilor.
Vei trăi momente dure și emoții neplăcute intense într-un moment în care ești foarte vulnerabil. Nu cere prea mult de la tine. Respectă-ți propriul ritm de vindecare și crede-mă când îți spun: ești capabil să înfrunți ceea ce urmează, pentru că, dacă te afli pe cale, ce e mai rău a trecut deja.
Ai încredere în tine indiferent de orice dificultăți, iar dacă faci acest lucru, îți garantez că nu greșești. Gândirea pozitivă te transformă întotdeauna în
propriul antrenor, cu atât mai mult în ceea ce privește provocarea reprezentată de doliu.
3. Ochi noi. Uși noi
Suntem uneori atât de orbiți de propria furie, durere sau dezgust, încât nu vedem „noile uși“ care se deschid.
Toți am auzit zicala: „Când ni se închide o ușă, ni se deschide alta“. Cred că este adevărat; dar uneori se întâmplă să nu fim dispuși să apăsăm pe clanță.
E ușor să te gândești: „Ce poate ieși bun din această pierdere?“ și, într-adevăr, auzim în fiecare zi povești despre oameni care au câștigat bătălii fizice, mentale și emoționale pentru a atinge, în ciuda oricăror probabilități, obiective incredibile. Citește despre „miracole medicale“ și vei înțe le ge despre ce vorbesc. Citește despre viața lui Helen Keller și nu vei avea nici o îndoială.
4. Acceptare
Chiar dacă este lucrul cel mai dificil din viața ta, acum trebuie să accepți această realitate dură: te afli pe calea lacrimilor și nu există întoarcere.
Calea merge doar înainte. Atât timp cât crezi, într-un colțișor al minții tale, că se va întoarce celălalt, că lucrurile vor fi din nou ca înainte, că acela care a murit va veni înapoi, nu vei termina niciodată parcursul.
Moartea vine întotdeauna, prea târziu sau prea devreme; întotdeauna este un moment prost să moară cineva.
Dacă vorbești despre pierderea suferită, dacă povestești circumstanțele morții, vizitezi cimitirul sau locul unde s-a împrăștiat cenușa, toate pot fi de ajutor, astfel încât, puțin câte puțin, să începi să accepți pierderea. Sigur, dacă există și cea mai îndepărtată posibilitate ca pierderea să nu fie definitivă, va trebui să alegi între a continua să speri și să nu parcurgi drumul sau să decizi că este definitivă, deși lucrurile ar îngădui o vagă
speranță. În orice caz, nu-ți va face rău să parcurgi drumul, chiar dacă ceea ce ai considerat pierdut apare, dar îți poate face foarte rău să continui să
aștepți ceva ce nu se va întâmpla. Într-adevăr, toți știm că este mult mai greu să accepți pierderea unei ființe dragi, dacă nu ai putut vedea cadavrul sau nu a fost găsit.
Este o mare tentație să te refugiezi în ideea că celălalt te privește din cer și are grijă de tine. Nu e nimic rău în credința religioasă a fiecăruia, dimpotrivă, este un aliat excelent, dar ai grijă când o folosești pentru a minimaliza dispariția fizică. Ai grijă să nu ajungi să crezi că, în cazul respectiv, nu mai este nevoie de doliu.
5. Conexiune cu viața
Sosește o clipă în care știi că este necesar să te desprinzi de trecut. Viața te așteaptă plină de posibilități.
Nu e nimic rău în a dori să te bucuri de viață, să fii fericit, să dorești să
stabilești noi relații… În cazul pierderii partenerului, nu există motive să te rușinezi dacă apare din nou dorința sexuală. În realitate, inima rănită se cicatrizează deschizându-se către ceilalți. Doliul înseamnă să stabilești că
persoana care a murit rămâne afară, dar viața mea continuă.
O adolescentă îi scria mamei sale după ce și-a pierdut tatăl: „Îmi dau seama că și prietenii mei au nevoie de dragostea mea, și eu de a lor; și asta nu înseamnă că nu îmi mai amintesc de tata sau că nu-l mai iubesc“.
6. Recunoștință
Este necesar să apreciem lucrurile bune pe care le întâlnim în viața noastră, în această situație catastrofală, și să ne simțim recunoscători pentru existența lor. Mai ales anumite legături care rămân (rude, prieteni, partener, preot, psihologi), care ne acceptă deruta, durerea, îndoielile și în mod sigur momentele noastre cele mai întunecate. Totul ar fi mult mai greu fără ele. În cazul fiecăruia, lucrul pentru care trebuie să mulțumim este diferit: siguranța, răbdarea, prezența și chiar și tăcerea.
7. Cei trei d: multă destindere, ceva bună dispoziție și un strop de distracție Îngăduie-ți să te simți bine, să râzi cu prietenii, să glu mești. Este dreptul tău și, în plus, te va ajuta foarte mult să cauți, fără să-ți forțezi propriul ritm, momente de bucurie. Amintește-ți că până și ființa iubită, care nu mai este, ar dori ce este mai bun pentru tine. Necazurile vin singure, dar clipele de bucurie se construiesc prin voință. Să începem prin a dobândi
