ș i acum ș i mai pu ț in.
Singurul lucru pe care îl regret
este cât de repede s-a întâmplat totul.
Ca în această poezie, nu ne e teamă să îmbătrânim, ci doar NE SUPĂRĂ, și totul ne face să ne gândim că, pe măsură ce trece timpul, ne supără din ce în ce mai mult.
Viața este întotdeauna o succesiune de situații repetate și noi care ne obligă
să reanalizăm drumul parcurs. Crize mici și mari, care se succedă una după
alta: copii mici cu marile lor probleme, și cei mari care ne potopesc cu problemele lor uneori prea mici, dar trăite ca și cum ar fi catastrofe universale. Iar noi, necondiționat alături de ei, cum trebuie să se întâmple, dar visând, cum se știe, la momentul în care vor ridica ancora și vor porni fără noi. Bărbații noștri care, pe măsură ce îmbătrânim, probabil încep să se uite (sau continuă să se uite mai lung) după alte femei, care acum le par (și ne par și nouă) mai interesante și mai frumoase; și soțiile noastre probabil încetează să ne mai găsească atât de atrăgători, potenți și de succes.
Oglinda ne arată cum apar fire albe de păr la tâmple, riduri în jurul ochilor, cum pielea se lasă pe brațe, și abdomenul este atras de gravitație.
Și aceasta, în condițiile în care generația noastră a crescut cu oportunități pe care părinții și bunicii noștri nu le-au avut. Nu vorbesc doar despre chirurgie, implanturi și tratamente antioxidante și cu polivitamine, mă refer mai ales la avantajul de a putea studia, la mecanismele de incluziune socială, la creșterea confortului și la prelungirea globală a speranței de viață.
Până acum puțin timp, credeam că împlinirea vârstei de 40 de ani marca un punct final în viața noastră. Repetam fără să ne dăm seama prea bine ceea ce auziserăm de la bunicii și părinții noștri.
… ce nu se face până la 40 de ani nu se mai face deloc.
Acum, la aproape 60 de ani (și poate ca mecanism de apărare), eu nu cred că se aplică deloc, nici chiar vârstei mele. Mă simt mândru când îmi
amintesc că tata și-a schimbat slujba când a împlinit 78 de ani sau că mama se gândea să publice o carte de rețete arabe când împlinise deja 80…
Este evident, nu totul este rău, să ne gândim la ceea ce poate câștigăm cu timpul:
– experiență
– prezență
– libertate
– intelect
– seninătate
– detașare
– înțelepciune.
Ne-ar prinde foarte bine să nu uităm de această listă înainte de a constata deprimați cum, odată cu fiecare aniversare, fatidica cifră a vârstei noastre se îndepărtează de momentul nașterii…
Vârsta de 40 de ani are ceva simbolic. Poate datorită faptului că, în mod injust, pare să marcheze jumătatea existenței noastre (majoritatea
persoanelor nu speră să trăiască mai mult de 80 de ani), motiv pentru care 40 de ani ar reprezenta un punct de mijloc (înainte, reprezenta începutul vârstei mature).
Într-un anume moment, între 40 și 50 de ani, toți începem să ne gândim la trecut.
Reflectăm, poate prea mult, la sensul pe care l-a avut timpul din viața noastră care a trecut deja. Se deschide o perioadă de meditație, o etapă de căutări și de reîntâlnire cu unele aspecte uitate ale interiorului nostru.
La aceasta se adaugă mediul nostru: cunoscuții noștri se maturizează și ei, iar unii, chiar dacă nu sunt mult mai bătrâni decât noi, par a fi îmbătrânit cu o viteză uluitoare, în mod lamentabil.
Bineînțeles, îi vedem, iar când ajungem acasă povestim:
– Azi am văzut-o pe Cutărica… e zob, distrusă, a ajuns-o bătrânețea, o fi bolnavă?
Și, în tăcere, ne rugăm să fie vorba de vreo problemă de sănătate, ca să nu ne imaginăm că ea ar putea spune același lucru despre noi când ajunge acasă.
Pentru a pune capac trecerii timpului, uneori prietenii au proasta inspirație de a muri (la vârsta aceasta atât de nepotrivită), confruntându-ne cu realitatea unei morți, nu neapărat apropiate, dar într-adevăr mai posibilă sau cel puțin mai demnă de luat în considerare.
Fără îndoială, anii noștri de maturitate ne adâncesc, din aceste motive și nu numai, în lumea unui doliu special, elaborarea unei pierderi impalpabile, dar prezente care provoacă durere și neliniște.
Dacă traversezi această etapă și îți dai seama cât îți este de greu să suporți ideea că îmbătrânești (scuze… am vrut să spun că te maturizezi), îți propun
șase măsuri negative pentru a transforma experiența ta în ceva pozitiv: 1.Nu încerca să fii cine nu ești (mai ales cine nu mai ești).
2.Nu pune frâne vieții tale și las-o să curgă liber.
3.Nu avea prejudecăți pe care nu mai trebuie să le susții.
4.Nu considera că nevoile tale sunt un semn de slăbiciune.
5.Nu reprima sentimentele de tristețe care te-ar putea invada.
6.Nu ezita să relaționezi, să fii însoțit, să te exprimi sau să ceri ajutor.
Ce înseamnă să îmbătrânești?
