Drama bătrâne ț ii nu constă în a fi bătrân, ci în a fi fost tânăr ș i a- ț i aminti acest lucru…
Oscar Wilde
Îmbătrânirea (la fel ca și moartea) este una dintre puți nele caracteristici
„democratice“ și obiective ale condiției umane; ceva care ne unește și ne definește pe toți, dincolo de diferențele dintre noi și de realitatea unei lumi atât de schimbătoare.
Unele dintre semnele cele mai vizibile ale îmbătrânirii normale la oameni sunt:
•diminuarea forței musculare;
•deteriorarea capacității sistemului imunitar de a răspunde la boli;
•pierderea densității osoase și înțepenirea articula țiilor;
•căderea părului și uscăciunea mucoaselor;
•pierderea elasticității pielii și apariția ridurilor;
•uzura unor organe vitale;
•diminuarea unor funcții psihice complexe.
Limita Hayflick și factorul timp
Desigur, în zilele noastre medicii sunt de acord că îmbătrânirea nu este o boală. Efectul pe care azi îl cunoaștem sub denumirea de senescență¹¹ s-ar produce și chiar dacă toate bolile ar dispărea definitiv de pe fața
pământului.
Senescența, chiar dacă e dureros să admitem acest lucru, începe,
bineînțeles, foarte încet, puțin după pubertate, cu apariția unor plăci milimetrice de ateroame (mici depozite de substanțe care se întăresc și micșorează vasele) în arterele principale. Un proces „normal“, care
evoluează la scară mai mare odată cu trecerea timpului (și pe care unele boli și tulburări le pot accelera).
Studiile aprofundate ale dr. Hayflick stabilesc, fără nici un fel de dubiu, că
fiecare celulă are programată a priori propria îmbătrânire. Adică, în mod normal, fiecare celulă vie din corpul nostru aduce cu sine o limită a potențialului său de creștere și reproducere.
În acest raport care astăzi este unanim acceptat, acest fenomen a fost numit efectul ceasului celular.
Hayflick a început prin a demonstra că numărul de celule capabile să se dividă, în cazul oricărei ființe vii, simple sau complexe, este invers proporțional cu timpul trăit de organism (cu cât vârsta e mai mare, cu atât numărul diviziunilor este mai mic).
Atingerea limitei reproductive este principala schimbare a procesului de senescență și cauza creșterii incidenței și susceptibilității la anumite boli.
Lipsa intrării în sistem a celulelor tinere, care să le înlocuiască pe cele deja uzate și îmbătrânite, diminuează, după cum este previzibil, capacitatea corpului de a face față unor mici distorsiuni funcționale și de a repara fără
sechele anumite deteriorări din corp, cu ajutorul unei armate de celule mai tinere și puternice.
Ultimele studii de microscopie electronică par să indice că procesul se datorează scurtării treptate a unei structuri fundamentale pentru celulă, telomerul, care, „epuizându-se“ la capete, devine incapabil de a reproduce substanțe indispensabile¹².
Cantitatea totală de celule senescente (nu atât de tinere) ale unei ființe vii, care încetează de a se divide și nu fun cți onează pe deplin¹³, contribuie la diminuarea funcționării homeostatice a organismului în ansamblu.
Există deja dovezi că această caracteristică senescentă este ereditară, și la fel este tendința familiei de îmbătrânire precoce sau de longevitate.
Mai încet sau mai rapid, toți îmbătrânim, indiferent că avem 25 sau 65 de ani, 40 sau 110. Îmbătrânim… și departe de a fi o veste proastă, înseamnă
că suntem vii, iar acesta ar trebui să fie un motiv de sărbătoare.
Într-o zi, la 40 de ani, m-am gândit: din spatele oglinzii mă pânde ș te bătrâne ț ea, este neobosită ș i mă va prinde până la urmă.
graffiti anonim
Aproape nimeni nu se grăbește să moară, și dacă se grăbește, cel puțin pentru mine și pentru majoritatea colegilor mei, este un semn că ceva nu funcționează prea bine în psihicul persoanei respective. Una dintre
principalele realizări ale științei în ultimii 100 de ani a fost creșterea speranței de viață a ființelor umane, care a trecut în țările dezvoltate de la 47 la peste 75 de ani. De bine sau de rău, acesta nu este un fenomen restrâns
la anumite zone ale planetei, chiar dacă se manifestă cu intensitate diferită
în țările mai industrializate din Europa și la populația mai înstărită din Statele Unite. Media de vârstă a populației în aceste țări dezvoltate crește într-un ritm fără precedent, iar creșterea tinde să continue, ceea ce, pe lângă
decizia locuitorilor „Lumii Vechi“ de a limita procrearea, a dat naștere unui fenomen nemaivăzut până acum: un SFERT din populația acestor țări are astăzi peste 60 de ani. Trebuie să precizăm că, foarte departe de aceste evoluții și decizii, numai în America Latină populația de peste 60 de ani va ajunge în 2020 la peste 80 de milioane de persoane.
Dovezile sunt evidente doar privind în jur și vor fi din ce în ce mai notabile.
În ciuda faptului că trăiesc în Argentina, care din nefericire este foarte departe de a fi un model de calitate a vieții din țările mai longevive, tatăl meu, care a împlinit 90 de ani, nu este o excepție printre prietenii și rudele sale.
Conform gerontologiei, o ramură medicală din ce în ce mai în vogă, mai avem mult până să ajungem la limita vieții noastre, care ar putea fi, conform ultimelor informații, de 120 de ani.¹⁴
