Bătrânii au chibzuit în secret luni întregi ș i, în cele din urmă, au găsit solu ț ia. Dacă Dumnezeu avea să le dea altă oportunitate ( ș i le vor cere tuturor să se roage pentru asta), nu aveau să mai facă aceea ș i gre ș eală. De data aceasta, patru bărbaţi aveau să îl ducă pe umeri pe fiecare dintre bărba ț ii desemna ț i pentru a purta masa pe care se va afla Iuvale; în felul acesta, nici unul dintre ei nu avea să calce pe comoară…
Între timp, puteau să lucreze ș i să îi mul ț umească lui Dumnezeu pentru că
se gândise la ei, mai ales pentru norocul de a avea printre ei un consiliu al bătrânilor, ș apte în ț elep ț i pe care puteau conta ca să găsească o solu ț ie, indiferent cât de dificilă ar fi fost problema.
A-i învăța pe alții și a sluji
Deși, într-adevăr, așa cum am spus, recunoștința este un mod excelent de a pune în legătură tot ce este mai bun în noi cu tot ce este în afară, nu este și singurul. A ne pune în mod autentic în slujba celor care au nevoie de noi și a-i învăța sau a împărți cu ei ce avem este și acesta un mod de a înapoia lumii ceea ce, până la urmă, am primit de la aceasta. Este evident că tot ce știm, cu bune și cu rele, am învățat de la cineva, am cercetat alături de alții sau am găsit printre aceștia.
Mi s-a părut foarte interesant să aflu că, în ebraică, cuvân tul folosit pentru a desemna o atitudine mai generoasă, serviabilă sau solidară este tzedakah, a cărui rădăcină etimologică nu ne duce la conceptul de „caritate“, ci la cel de
„dreptate“. Atitudinea meschină a acelora care refuză să îi învețe pe alții ce știu și să ajute cu ce pot nu ar trebui numită nerecunoștinţă, ci i se potrivește mai bine calificativul de nedreptate.
Încă o dată, îți propun un exercițiu. Te rog să iei o foaie de hârtie și să
trasezi o linie verticală la mjloc.
Vreau ca, într-o parte, să spunem stânga, să scrii o listă cu tot ce ai primit acasă din copilărie, mai ales de la părin ții tăi, cu bune și cu rele, totul. Nu te grăbi, alcătuiește-o în liniște, încearcă să fie cât mai completă posibil…
Acum, în partea dreaptă, fă lista cu tot ce ți-a lipsit, cu ce ai fi vrut să
primești de la ei sau de la mediul tău familial și care nu a venit niciodată, sau ce ar fi putut să fie și nu a fost. Încă o dată, nu te grăbi și completează
lista până unde poți…
Dacă acum, pe moment, nu ai timp sau nu poți să faci ce ți-am propus, sari peste aceste pagini și revino la ele când ai chef și dispoziţie; în general, nu
vei beneficia de această activitate dacă nu îi acorzi timpul și atenția pe care ți le recomand.
Ai reușit? Perfect, să continuăm…
Reflectează acum la următoarea întrebare:
Când cineva (tu sau oricine altcineva) merge în lume, ce crezi că va încerca să găsească? Va căuta ce are deja sau va încerca să găsească ce nu a primit niciodată, ce i-a lipsit întotdeauna?
Pare logic să te gândești că, foarte probabil, va căuta ce îi lipsește.
Încă o reflecţie:
Ce am putea da sau oferi drept compensație sau recu noștință în schimbul a ce ni s-a dat?
În primul moment, cel puțin, este evident că nu vom putea da înapoi „cu aceeași monedă“ ceea ce NE LIPSEȘTE (nimeni nu poate da ce nu are). Ne rămâne numai să oferim ceea ce AVEM, care este tot ce am primit la un moment dat, ceea ce știm și ne amintim să fi primit în copilărie, mai ales de la tata și mama.
Dacă reluăm aceste concluzii, vom putea stabili, poate simplificând prea mult, că fiecare va căuta în viață să se completeze cu ceea ce-i lipsește și va oferi în schimb ceea ce a primit.
Sau, ceea ce este același lucru, fiecare merge prin lume oferind ce are sau ce poate da (adică mai mult sau mai puțin ce a primit), în timp ce cere, așteaptă sau pretinde ce îi trebuie (pentru că nu a avut niciodată, nici măcar în copilărie).
Mai târziu, în timp, înveți multe lucruri în viață… dar va fi după aceea.
Înainte, la început (și poate și la final…), te bazezi numai pe ce ai primit în primii ani, când nici măcar nu aveai posibilitatea, conștiința sau dreptul de a pretinde alte lucruri. Sute de teorii psihologice complexe, printre altele
teoria „copilului rănit“ a genialului John Bradshow, explică, bazându-se mai ales pe această tendință, comportamentul uman.
O situație dureroasă a fost adusă în discuție într-unul dintre grupurile mele, în legătură cu această sarcină. O pacientă, completându-și listele, a dorit să
reflecte, pe bună dreptate, modul în care simțea sau își amintea lipsurile din copilărie. Pe partea cu lucrurile primite, a scris cu majuscule un singur cuvânt: NIMIC. Pe partea cealaltă, în lista cu ceea ce îi lipsise, a scris, cu aceeași vehemență, un singur cuvânt: TOTUL.
Fără să știu ce a scris fiecare, i-am rugat pe toți să încheie exercițiul.
Era vorba de construirea a două fraze:
Prima începea cu: „Merg prin lume așteptând ca ceilalți să-mi dea…“ și continua cu transcrierea textuală a listei cu lucrurile care le-au lipsit.
Cea de-a doua începea cu: „Eu ofer în schimb…“ și continua cu lista lucrurilor pe care le-au primit.
La final, am citit cu voce tare cele două fraze, una în continuarea celeilalte.
Ale mele spuneau ceva de genul: „Merg prin lume căutând să fiu apreciat și recunoscut, cer prezență permanentă, elasticitate în ceea ce privește normele și pe cineva care să vrea să meargă cu mine la circ… ofer în schimb iubire necondiționată, privire critică, casă și masă fără pretenţii, bună dispoziție și o educație solidă, bazată pe valori și susținută de principii etice“.
Eu și ceilalți am râs cu poftă de combinațiile formate; era inevitabil să
recunoaștem că o parte din toate acestea se regăsea în comportamentul nostru cotidian.
Dar râsul grupului s-a transformat în liniște când am auzit plânsul colegei noastre, care, printre lacrimi și suspine, spunea: „Așa e… asta fac… asta fac…“
Combinația de fraze a pacientei mele suna astfel: „Merg prin lume căutând ca ceilalți să-mi dea totul și, în schimb, eu nu le ofer nimic“.
Fără să ne speriem de cuvinte, ar trebui să admitem că viața este și un schimb. Un tip de tranzacție (necomercială, desigur), în care dau și primesc, în care cineva sau mulți îmi dau din ce au, iar eu înapoiez, în felul meu, ce am de dat, nu neapărat aceleași lucruri pe care mi le-au dat, nici întotdeauna celor care merită cel mai mult, și, bineînțeles, condiționat de ceea ce sunt și de ceea ce simt în fiecare moment.
