COLSON WHITEHEAD
TRIȘORII DIN
HARLEM
ORIGINAL: HARLEM SHUFFLE (2021)
Traducere din engleză și note de
GEORGE VOLCEANOV
2022
Pentru Beckett
CAMIONETA
1959
„Carney era doar
nițel pungaș când era
vorba să fie șmenar…“
UNU
Vărul lui, Freddie, l-a recrutat pentru jaf într-o noapte toridă de la începutul lunii iunie. Ray Carney avea parte de una dintre zilele lui de alergătură – la periferie și în centru, gonind prin tot orașul. Cu motorul pornit tot timpul. Mai întâi s-a dus pe Strada Radiourilor, să descarce ultimele trei console, două RCA-uri și o Magnavox, și să ridice televizorul pe care-l lăsase la reparat. Renunțase la aparatele de radio, nu mai vânduse nici unul de un an și jumătate încoace, deși le tot scăzuse prețul și se tot milogise de clienți. Acum zăceau în subsolul de care avea nevoie pentru fotoliile ce urmau să-i sosească de la Argent săptămâna viitoare și pentru orice ar mai fi pescuit în după-amiaza aceea din apartamentul cucoanei răposate. Cu trei ani în urmă, aparatele de radio erau ultimul răcnet în domeniu; acum, niște pături pufoase le acopereau carcasele lucioase din lemn de mahon, legate de platforma camionetei cu chingi de piele. Camioneta sălta în făgașele săpate în asfaltul de pe West Side Highway.
Taman în dimineața aceea, în Tribune apăruse un nou articol despre decizia consiliului local de a demola șoseaua supraînălțată. Drumul ăla fusese, de la bun început, făcut de mântuială, îngust, cu pavajul așternut în dorul lelii. În zilele frumoase se lăsa cu câte un ambuteiaj și un tămbălău monstru de claxoane și înjurături, iar în zilele ploioase hârtoapele deveneau niște lagune perfide, băltind sinistru.
Săptămâna trecută, un client intrase în magazin cu capul înfășurat de jur-împrejur ca o mumie – pocnit de o bucată desprinsă din balustradă în timp ce trecea pe sub mizeria aia de drum. Zicea c-o să dea în judecată consiliul local.
— Ai tot dreptul s-o faci, îi spusese Carney.
În preajma lui 23rd Street, roțile camionetei mușcară dintr-o groapă adâncă
și Carney se temu că unul dintre aparatele RCA o să zboare de pe platformă
direct în râul Hudson. Răsuflă ușurat când reuși să se strecoare de pe șosea, în dreptul lui Duane Street, fără vreun incident.
Omul lui Carney de pe Strada Radiourilor își avea atelierul undeva pe la mijlocul Cortlandt-ului, în vecinătatea Greenwich-ului, chiar în centru. Găsi un loc de parcare în față la Samuel’s Amazing Radio – REPARĂM TOATE
MĂRCILE – și se duse să verifice dacă Aronowitz e înăuntru. În ultimele șase luni găsise de două ori atelierul închis după tot drumul bătut până aici.
Acum câțiva ani, când trecea prin fața vitrinelor ticsite cu marfă, era ca și
cum ar fi trecut de pe un post pe altul pe scala unui radio – dintr-un magazin se revărsa pe stradă, zgomotos, jazz-ul din difuzoare, din următorul simfoniile nemțești, apoi ragtime-ul și așa mai departe. S & S Electronics, Tandy’s Top Notch, Steinway the Radio King. Acum avea șanse să audă, mai curând, rock and roll-ul, nada aruncată adolescenților, și să găsească
vitrinele ticsite cu televizoare, cu ultimele minuni produse de DuMont, Motorola și celelalte firme. Consolele din lemn de esență tare, de culoare deschisă, noile aparate de radio portabile și combinațiile hi-fi trei în unu, cu tubul catodic, comutatorul de canale și masa turnantă elegant asamblate într-o singură carcasă. Neschimbat rămăsese doar traseul șerpuitor al lui Carney pe trotuar, printre pubelele și gălețile uriașe cu tuburi electronice, transformatoare audio și condensatoare care atrăgeau cârpacii de peste tot la întretăierea statelor New York, New Jersey și Connecticut. Găseai acolo, la un preț rezonabil, orice piesă, orice marcă, orice model de care aveai nevoie.
În cer apăruse o gaură acolo unde înainte se aflase supraînălțatul Ninth Avenue. Lucrul ăla care dispăruse. Când era mic, taică-său îl luase cu el de două-trei ori în misiunile lui misterioase. Lui Carney uneori i se părea că, pe lângă muzică și freamătul străzii, încă aude huruitul trenului.
Aronowitz stătea cocârjat deasupra unei tejghele de sticlă, cu o lupă fixată
în orbită, studia un condensator.
— Domnul Carney, zise el tușind.
Puțini albi i se adresau cu „domnule”. Cel puțin în centru. Când a venit prima oară cu treabă pe Stradă, angajații albi s-au făcut că nu-l văd, ocupându-se de clienții pasionați care intrau după el. Și-a dres glasul, a schițat un gest, dar a rămas o stafie neagră ce trecea din magazin în magazin, adunând umilință după umilință până când a urcat treptele negre, de fier, ale magazinului Aronowitz & Fiii, iar proprietarul l-a întrebat „Cu ce vă pot ajuta, domnule?”. Cu ce vă pot ajuta, de-a dreptul Cu ce vă pot ajuta?
Cu totul altfel decât Ce cauți aici? Carney se descurcase la viața lui cu aceste variațiuni.
Atunci, în prima zi, i-a spus lui Aronowitz că are de reparat un aparat de radio; tocmai își alesese ca ocupație secundară afacerea cu aparate la mâna a doua, dar în stare bună. Când a încercat să-i explice care-i buba, Aronowitz i-a tăiat macaroana și s-a apucat de treabă, a deșurubat carcasa. În timpul vizitelor următoare, Carney nu și-a mai bătut gura de pomană, s-a mulțumit să așeze aparatele dinaintea maestrului și l-a lăsat să procedeze cum știe el.
De regulă, ofta și mormăia istovit în timp ce examina defecțiunea tatonând-o scurt, rapid, cu instrumentele lui argintii. Multimetrul testa siguranțele și rezistoarele; calibra tensiunea și scotocea prin tăvițele fără etichete din sertarele de oțel înșirate pe pereții magazinului întunecos. Dacă apărea vreo
problemă mai gravă, Aronowitz se răsucea pe scaun și o zbughea în atelierul din spate mormăind și mai abitir. Lui Carney îi amintea de o veveriță din parc, țâșnind ca nebuna după nucile căzute pe jos. Poate că ceilalți veveriței de pe Strada Radiourilor înțelegeau genul ăsta de comportament, dar acestui ageamiu el îi părea o țăcăneală animalică.
Adesea, Carney ieșea pe stradă să-și ia un sendviș cu șuncă și cașcaval și-l lăsa să-și vadă de treabă în tihnă.
Nu exista ca Aronowitz să nu-i efectueze de fiecare dată reparația și să nu-i găsească piesa de schimb necesară. Totuși, noile tehnologii îl vexau pe bătrân și, de regulă, îl ruga pe Carney să revină a doua zi după televizoare sau peste o săptămână, când urma să sosească noul tub catodic sau noua lampă. Refuza umilința de-a bate la ușa unui concurent, să se milogească de el. De-aceea se afla acolo Carney în dimineața aceea. Cu o săptămână în urmă își lăsase acolo televizorul Philco cu diagonala de 55 de centimetri.