— Pe-astea le-a adus ieri un tip, spuse Aronowitz. Cică ar fi căzut dintr-un
camion.
— Cutiile arată bine.
— Înseamnă că au căzut de la o înălțime foarte mică.
O sută optzeci și nouă bucata plus, să zicem, alți douăzeci de parai taxa de Harlem de marfă preluată de la albi din magazin; supraprețul nu se limita la regiunea din sudul liniei Mason-Dixon5.
— Poate aș reuși să dau unul dintre ele unui client dispus să-l cumpere.
La o sută cincizeci de parai în rate, cumpărătorii ar lua viteză și ar mărșălui spre ușă cântând imnul național.
— Pot să-ți cedez două bucăți. O să includ în preț și manopera la Philco. A avut doar un conductor slăbit.
S-au învoit asupra prețului. Când să iasă pe ușă, Aronowitz l-a întrebat:
— Poți să-mi dai o mână de ajutor să car aparatele de radio în spate? Vreau ca biroul din față să fie prezentabil.
La întoarcere, spre periferie, Carney porni pe Ninth Avenue, nu avea încredere în autostradă cu televizoarele la bord. Scăpase de trei aparate de radio și se alesese cu trei televizoare – ziua nu începuse deloc rău.
Îl puse pe Rusty să descarce televizoarele în magazin și porni spre locuința cucoanei răposate, spre 141st Street. La prânz mâncă doi hotdogi și bău o cafea la Chock Full o’ Nuts6.
*
Clădirea de la numărul 3461 de pe Broadway avea liftul defect. Anunțul era lipit pe ușă de ceva vreme. Carney numără treptele pe care le avea de urcat până la etajul patru. Dacă ar cumpăra ceva și ar trebui să care chestia aia, măcar să știe câte trepte o să blesteme la coborâre. La etajul întâi cineva fierbea picioare de porc, iar la etajul doi, judecând după duhoare, altcineva fierbea niște șosete jerpelite. Avea sentimentul că a bătut tot drumul de pomană.
Fiica răposatei, Ruby Brown, îl pofti înăuntru. Apartamentul fusese plătit și, când deschise ușa de la intrarea în 4G, aceasta zgârie dușumeaua.
— Raymond, îi zise ea.
5 Linia ce separă statele Pennsylvania și Maryland, trasată în secolul al XVIII-lea de către topografii Charles Mason și Jeremiah Dixon; în secolul al XIX-lea, termenul a ajuns să
însemne, prin extensie, linia de demarcație dintre statele sudiste, în care se practica sclavia, și statele din Nord, unde sclavia fusese abolită.
6 Inițial un lanț de magazine de cafea lansat la New York în anul 1926, Chock Full o’ Nuts și-a schimbat profilul în anii Crizei Economice din intervalul 1929- 1933, transformându-se într-un lanț de cafenele.
El nu știu de unde s-o ia.
— Am fost colegi la Carver, eram cu câțiva ani mai mică decât tine.
El dădu din cap ca și cum și-ar fi amintit de ea.
— Condoleanțe pentru pierderea suferită.
Ea îi mulțumi și își coborî o clipă privirea.
— Am venit să mă ocup de treburi și Timmy James mi-a spus să te caut.
Nu știa nici cine-i tipul. Când intrase în posesia camionetei și începuse s-o dea cu împrumut, iar apoi să cumpere mobilă, cunoștea pe toată lumea. De-acum afacerea lui avea suficientă vechime să-i meargă vestea și în afara vechiului cerc de cunoștințe.
Ruby aprinse lumina în vestibul. Trecură pe lângă bucătăria îngustă, fără
masă, și cele două dormitoare ce se deschideau din hol. Zugrăveala era zgâriată, cu adâncituri care, pe alocuri, ajungeau până la tencuială – familia Brown locuia acolo de multă vreme. Bătuse drumul de pomană. De regulă, când era căutat pentru mobilier, lumea avea o părere ciudată în legătură cu ce anume l-ar interesa pe el. Că o să ia orice vechitură, canapeaua denivelată
cu arcuri ce străpung tapițeria, fotoliul cu brațele pătate de sudoare. El nu-i genul care cumpără haine vechi și fiare vechi. Lucrurile bune fac toți banii, dar își pierdea prea mult timp urmărind piste false. Dacă Rusty ar avea un strop de rațiune sau de gust, Carney și-ar putea trimite asistentul în aceste misiuni, însă el nu are nici rațiune, nici gust. S-ar întoarce cu ceva ce ar aduce cu niște ratoni cuibăriți într-o umplutură de păr de cal.
De data asta, Carney se înșela. Camera de zi dădea spre Broadway și sirena unei ambulanțe răzbi până la ei prin fereastră. Măsuța și scaunele din colț
datau din anii ’30, erau știrbite și decolorate, iar carpeta ovală, spălăcită, trăda felul cum se călcase pe ea, însă divanul și fotoliul erau ca noi. Fabricate de Heywood-Wakefield, cu finisajul galben-oranj atât de îndrăgit în aceste zile. Acoperite cu huse transparente din material plastic.
— Eu locuiesc în Washington, spuse Ruby. Lucrez într-un spital. De ani de zile i-am tot spus mamei să scape de canapea, era tare veche. Astea i le-am cumpărat acum două luni.
— În Washington? se minună el și desfăcu fermoarul huselor.
— Îmi place acolo. E mai puțin, ăăă, știi? și arătă cu degetul spre haosul de jos, de pe Broadway.
— Desigur, făcu el, trecându-și degetele peste tapițeria din catifea verde: era intactă. E de la Mr. Harold’s?
Nu cumpărase divanul de la el, iar Blumstein’s nu comercializau această
marcă, așa că nu putea fi decât de la Mr. Harold’s.
— Da.
— Le-a îngrijit bine, spuse Carney.
Terminându-și treaba, Carney se mai uită o dată la Ruby. Purta o rochie gri, era rotunjoară și durdulie. În ochi i se citea oboseala. Avea o tunsoare italiană, cu părul cârlionțat; brusc, dinaintea ochilor îi răsări Ruby Brown –
