o puștoaică cu mădulare subțiri, cu părul prins în două cozi lungi, cu o bluză
albastru-deschis și cu un guler alb larg, a la Peter Pan. Pe vremea aia ea ieșea cu un grup de fetițe studioase. Din alea cu părinți exigenți.
— Chiar că, făcu el, am fost colegi la Liceul Carver.
Se întrebă dacă au înmormântat-o deja pe Hazel Brown și cum o fi să
participi la înmormântarea lui taică-tău sau a maică-tii, ce mină trebuie să
afișezi în asemenea momente. Ce amintiri îți vin în minte, chestii mărunte sau importante, ce faci cu mâinile. Își punea aceste întrebări fiindcă ambii lui părinți erau morți, dar el unul nu avusese parte de această experiență.
— Condoleanțe pentru pierderea suferită, repetă el.
— Doctorul i-a spus anul trecut că are probleme cu inima.
Era în ultimul an de liceu când ea era în anul doi. Acum unsprezece ani, în 1948, când încerca și el să se descurce cum putea. Când se peticea să fie prezentabil. Nimeni nu se îndura să-i vină în ajutor, așa că trebuia să-și poarte singur de grijă. A învățat să gătească, să plătească facturile sosite după termenul scadent, să-l facă din vorbe pe proprietar în ziua de plată a chiriei.
Tot timpul era hărțuit de-o gașcă de băieți mai tineri, colegi de clasă cu Ruby. Bătăușii de vârsta lui nu se dădeau la el, îl cunoșteau dinainte și-l lăsau în pace fiindcă se jucaseră împreună, dar Oliver Handy și grupul lui erau niște derbedei sălbatici. Oliver Handy, cu cei doi incisivi ai lui înghițiți naiba știe de când, nu rata nici un prilej să-i caute nod în papură.
Oliver și ai lui făceau bășcălie de petele de culoare neasortate de pe țoalele lui, ba îl și luau peste picior spunându-i că pute ca o autogunoieră. Cine era el la vremea aceea? Un băiat sfrijit și timid, care se bâlbâia aproape la tot pasul. În primul an de liceu se înălțase cu cincisprezece centimetri, de parcă
trupul lui ar fi conștientizat faptul că va trebui să se confrunte cu obligațiile unui adult. Carney în vechiul apartament de pe 127th Street, fără mamă, cu un tată ieșit la prăduit sau trăgând la aghioase după o beție. Dimineața pleca la școală, închidea ușa, lăsând în urmă camerele goale, și se înarma cu curaj pentru orice îl aștepte dincolo de ea. Dar problema e că atunci când Oliver făcea bășcălie de el – în fața bomboneriei sau la intrarea din spate a liceului
– el învățase deja să-și curețe petele, să-și coasă tivul la pantaloni și să facă
un duș zdravăn înainte de a pleca la școală. Râdea de el fiindcă înainte vreme umblase șleampăt și brambura.
A pus capăt acestor afronturi pocnindu-l pe Oliver peste mutră cu o țeavă
de fier. Una în formă de U , din aia cum sunt cele de sub chiuvete. Țeava
apăruse în mâna lui Carney parcă de nicăieri pe terenul viran de la intersecția străzilor Amsterdam și 135, unde îl prinseseră la mijloc. În urechi i-a răsunat glasul lui taică-său: Așa te porți cu un cioroi care se dă la tine. S-a simțit prost când l-a văzut pe Oliver la școală cu moaca umflată și coada între picioare. Mai târziu avea să afle că taică-său i-a dat cândva țeapă
tatălui lui Oliver într-o găinărie cu niște anvelope furate, iar asta explica totul.
A fost ultima dată când a ridicat mâna asupra cuiva. Așa cum vedea el lucrurile, viața te învață că nu trebuie să trăiești așa cum ai fost învățat de alții. Provii dintr-un loc, dar mai important e încotro alegi să te îndrepți.
Ruby alesese un alt oraș, iar Carney optase pentru o viață dedicată
afacerilor cu mobilă. Familiei. Lucrurile astea păreau opusul celor pe care le știa în copilărie, dar pentru el erau atrăgătoare. Vorbiră vrute și nevrute despre anii de școală, despre profesorii pe care îi detestau. Părerile lor concordau. Ea avea un chip plăcut, rotund și, când râdea, el își dădea seama că Washingtonul fusese o alegere bună. Existau o mie de motive s-o ștergi din Harlem dacă puteai să faci pași.
— Taică-tău lucra la service-ul de după colț, zise ea.
Service-ul unde lucra uneori taică-său când n-avea spor cu principala lui ocupație se numea Miracle Garage. Era plătit cu ora, la tarif constant.
Patronul, Pat Baker, fusese amic la cataramă cu taică-său înainte de-a alege să ducă o viață cinstită. Cinstită, adică cu mai puține mânării. Nu s-ar putea spune că toate mașinile din service aveau actele în regulă. Service-ul avea vad, așa îi zicea Carney, ca și magazinul lui Aronowitz. Ca și locul ăsta. Marfa intră și iese într-un continuu flux și reflux.
Pat îi era îndatorat lui tăticu-său de pe vremuri și, la nevoie, îi dădea de lucru.
— Așa-i, spuse Carney așteptând poanta nasoală.
De obicei, când cineva îl pomenea pe taică-său, avea de-a face cu preludiul unei povești scandaloase. Am văzut doi polițiști care-l târau afară din Finian’s sau Îl bumbăcea pe fraierul ăla cu capacul de la o pubelă. Iar el trebuia să-și bată capul ce mutră să afișeze.
Ea însă nu-i împărtăși nici o anecdotă urâtă.
— S-a închis acum câțiva ani, îl anunță Ruby.
Bătură palma în legătură cu divanul și fotoliul din același set.
— Ce zici de radio? îl întrebă ea.
Era așezat lângă un corp mic de bibliotecă. Hazel Brown ținuse un buchet de flori artificiale într-o vază de pe radio.
— Trebuie să spun pas, răspunse el.
Îi dădu câțiva parai administratorului, să-l ajute cu căratul divanului până
la camionetă; o să-l trimită pe Rusty mâine după fotoliu. Șaizeci și patru de trepte.
*
Carney’s Furniture fusese tot magazin de mobilă până să preia el chiria pe spațiul comercial, iar și mai înainte tot magazin de mobilă. Rămânând locului cinci ani, Carney rezistase mai mult decât Larry Early, un tip cu o personalitate respingătoare, deloc potrivită unui comerciant, și decât Gabe Newman, care spălase putina într-o noapte, lăsând în urmă o droaie de creditori furioși, familia, două amante și un baset. Un tip superstițios ar fi putut crede că locația e blestemată când vine vorba de bunurile de larg consum. Proprietatea nu era deloc grozavă, însă aici puteai face avere.
Carney considera planurile falite și visurile eșuate ale foștilor chiriași un fel de fertilizatori care-l ajută să-i prospere propriile ambiții tot astfel cum și stejarul doborât, intrat în descompunere, hrănește ghinda.
Chiria era rezonabilă pentru 125th Street, iar magazinul era bine amplasat.
Rusty pornise cele două ventilatoare mari invocând arșița lunii iunie. Avea exasperantul obicei de a compara vremea din New York cu cea a statului său natal, Georgia, care, în povestirile lui, devenea un tărâm al averselor monstruoase și al caniculei chinuitoare.
