— Ehe, asta nu-i nimic!
În tot ce făcea, Rusty se ghida după noțiunea timpului dată de un orășel, nimic nu era presant. Deși nu era un negustor înnăscut, în cei doi ani petrecuți în magazin își cultivase un fel de carismă de țopârlan pe placul unei părți a clientelei lui Carney. Părul bogat, pieptănat pe spate, cu firele descrețite, vopsite în roșu – grație lui Charlie de pe Lenox Street – îi insufla încredere în sine, iar asta contribuie la un spor discret al însărcinărilor primite.
Cu părul lins, nelins, în lunea aceea nu se întâmpla nimic în magazin.
— Nici măcar un singur suflet, îl informă Rusty în timp ce cărau divanul lui Hazel Brown spre secțiunea de mărfuri la mâna a doua, cu un glas tânguitor, care lui Carney îi părea adorabil.
Rusty reacționa la ritmul de rutină al vânzărilor aidoma unui fermier ce scrutează cerul, doar-doar o să apară vreun nor cumulus.
— E arșiță, spuse Carney. Oamenii au alte griji pe cap.
Instalară sofaua Heywood-Wakefield la vedere. Secțiunea de mărfuri la mâna a doua ocupa douăzeci la sută din spațiul cu exponate – Carney făcuse calculul până la ultimul centimetru pătrat – față de zece la sută anul trecut.
Mărfurile folosite au câștigat teren greu de tot, după ce Carney sesizase
atracția exercitată de ele asupra vânătorilor de chilipiruri, a cumpărătorilor aflați în ziua de leafă, a trecătorilor care intrau întâmplător. Mărfurile noi-nouțe erau ultimul răcnet, era reprezentant autorizat al firmelor Argent și Collins-Hathaway, însă marfa la mâna a doua exercita o atracție durabilă.
Nu-ți permiteai să ratezi o ocazie când aveai de ales între o livrare direct de la depozitul producătorului și șansa de a pleca de acolo cu un fotoliu solid.
Carney era scrupulos, nu primeau decât mobilă elegantă și era la fel de atent și în privința veiozelor, a aparaturii electronice și a carpetelor la mâna a doua.
Lui Carney îi plăcea să facă turul magazinului înainte de ora deschiderii. În jumătatea de oră de lumină matinală ce se revărsa pe ferestrele mari, pe deasupra băncii de peste drum. Muta o canapea, să nu se frece de perete, îndrepta o plăcuță pe care scria DE VÂNZARE, aranja frumos broșurile primite de la producători. Pantofii lui negri răsunau pe dușumeaua de lemn, erau reduși la tăcere de elasticitatea ca de pluș a unei carpete, apoi își reluau tropotul. Avea propria lui teorie despre oglinzi și capacitatea acestora de a reflecta atenția acordată diferitelor secțiuni ale magazinului; și-o testa în timpul inspecției. Apoi deschidea magazinul, să intre Harlemul. Totul era al lui, regatul lui neverosimil, înjghebat prin inteligența și hărnicia lui. Avea numele pus pe firma din stradă, să-l știe toată lumea, chiar dacă becurile arse o făceau să pară atât de pustie la căderea nopții.
După ce verifică subsolul, să se asigure că Rusty a pus televizoarele unde îl rugase, se retrase în birou. Lui Carney îi plăcea să afișeze aspectul unui profesionist, umbla la sacou, dar acum era prea cald. Purta o cămașă albă cu mâneci scurte, o cravată din șagrin vârâtă între nasturii din mijloc. Să nu-l încurce când încărcase aparatele de radio.
Așezat la birou, își făcu bilanțul contabil al zilei: pe minus cu banii cheltuiți cu ani în urmă pe aparatele de radio, pe minus cu banii pentru televizoare și mobila doamnei Brown. Situația lichidităților nu era tocmai încurajatoare dacă se prelungea arșița și nu apăreau clienții.
Mai era puțin până când după-amiaza lăsa locul înserării. Cifrele nu-i ieșeau la socoteală, niciodată nu-i ieșeau. Verifică de două ori lista plăților întârziate. Erau prea multe. Se tot gândea la asta de o bună bucată de vreme și hotărî să pună capăt vânzărilor în rate. Clienților le conveneau, de bună
seamă, dar nu-și mai putea permite restanțele. Îl enerva să tot trimită
recuperatori, aidoma unui cap al crimei organizate care își înfoaie mușchii.
Taică-său se ocupase și cu asta, bătea cu pumnul în uși, toată lumea de pe coridor ieșea să vadă ce-i cu tărăboiul ăla. Uneori se lăsa și cu câte o amenințare pusă în practică… Carney își curmă gândurile. Își are și el datornicii lui și se înmoaie când vine vorba despre prelungirea unui termen
de plată și acordarea unei șanse suplimentare. În clipa de față nu are o circulație a mărfurilor care să-i permită extinderea afacerii. Elizabeth o să-l liniștească și n-o să-l lase să-și facă sânge rău pe chestia asta.
Mai era puțin și se făcea ora închiderii. În mintea lui, ajunsese deja la o stradă distanță de casă când îl auzi pe Rusty spunând:
— Este unul dintre produsele care se vând cel mai bine.
Se uită pe fereastra despărțitoare a biroului său. Primii clienți ai zilei erau un cuplu tânăr – o soție gravidă și un soț care dădea aprobator din cap la turuiala lui Rusty. Sunt dispuși să cumpere ceva, chiar dacă nu conștientizează acest lucru. Femeia ședea pe noua canapea Collins-Hathaway și își făcea vânt cu un evantai. Părea gata să dea naștere bebelușului în oricare dintre zilele următoare. Ziceai că ar putea naște chiar acolo, pe pernițele rezistente la pete.
— Pot să vă ofer un pahar cu apă? se oferi Carney. Sunt Ray Carney, patronul.
— Da, vă rog.
— Rusty, fii bun și adu-i doamnei un pahar cu apă, zise el scoțându-și cravata dintre nasturii cămășii.
Dinaintea lui se aflau domnul și doamna Williams, proaspăt mutați pe Lenox Avenue.
— Dacă vi se pare cunoscută de undeva canapeaua pe care ședeți, doamnă
Williams, să știți că a apărut luna trecută în The Donna Reed Show7. Vă
amintiți scena din cabinetul doctorului? Să știți că are un succes formidabil.
Carney trecu în revistă însușirile gamei Melody. Formă ultramodernă, cu confortul testat științific. Rusty îi întinse doamnei Williams paharul cu apă –
nu se grăbise, tocmai pentru ca să-i asigure lui Carney timp pentru trecerea la discuția despre vânzare. Ea bău din pahar, își lăsă capul pe-o parte și ascultă îngândurată tonul lui Carney sau mesajul transmis de făptura din pântecele ei.
— Sincer să fiu, spuse soțul, e așa de cald, domnule, că Jane a simțit nevoia să se așeze o clipă.
— Canapelele sunt numai bune să șezi pe ele – de aia sunt fabricate. Pot să
vă întreb în ce domeniu activați, domnule Williams?
Acesta preda matematica la marea școală elementară de pe Madison, în al doilea an de activitate. Carney îl minți și-i spuse că n-a fost niciodată bun la mate, iar domnul Williams se porni să discute despre cât de important e să-i faci pe copii să-i prindă gustul de mici, ca să nu se simtă intimidați mai 7 Serial de comedie difuzat de canalul de televiziune ABC în intervalul 1958-1964, având-o în rolul principal pe Donna Reed (1921-1986).
târziu. Vorbea mecanic, ca dintr-un manual nou de metodică a predării.
Fiecare cu felia lui.
Doamna Williams urma să nască primul copil peste două săptămâni. Un bebe născut în iunie. Carney încercă o poantă din popor despre bebelușii născuți în iunie, dar nu-i ieși figura.
— Soția mea și cu mine așteptăm al doilea copil în septembrie, spuse el, ceea ce era adevărat. Uitați rochița ei de la naștere, urmă el scoțând din portofel fotografia cu May.
— Adevărul e că o să mai treacă ceva timp până să ne permitem o canapea nouă.
