Și aici, în spatele uneia dintre nenumăratele fațade ale orașului, unde jupânarii acționează pârghiile și pedalele puterii. Uneori, afacerile nu-s afaceri dacă afară nu mișună mocameții și husănii care uită cum își iau țeapă
înăuntru.
Managerul spălătoriei era un bărbat costeliv, într-un maiou deformat, plin de pete de sudoare. Spălătorule, vindecă-te pe tine însuți81! Se rezemă de ușa de la baie și se scărpină pe gât. Chink Montague pocni din degete și bărbatul o tuli clipiș.
Mafiotul îi spuse că tocmai își schimbă pardoseala în biroul său de la etaj, din 99 Spot.
— Antreprenorii, oftă el. Îți promit iar și iar că n-o să țină mult, dar pe urmă trebuie să dublezi timpul. Azi e al naibii de cald, dar îmi place 80 „Prea adevărat”, în original.
81 Parafrazare ironică a replicii lui Isus din Evanghelia după Luca (vezi și nota 2 de la p.
13).
zgomotul de aici, cu zumzetul mașinilor de spălat. Zici că alături e mardit ca lumea careva.
Un client se apucă să răcnească prin ușă, plângându-se că o mașină i-a furat banii. Chet Veterinaru’ scoase capul pe ușă. Expresia de pe chipul lui puse capăt disputei.
— Când ne-am întâlnit prima oară, ți-am zis să-mi găsești ceva, îi spuse Chink lui Carney. Mi-au zis oamenii că există o nouă gazdă la periferie, unul care merge pe burtă.
— Încerc să mă țin deoparte, spuse Carney.
— Și o ajutam pe o starletă să se lanseze – pe domnișoara Lucinda Cole.
Acum e la Hollywood. Ai văzut vreun film de-al ei?
— Pe ăla despre orfelinat, cu cântece.
— Promisiunea domnișoarei Pretty. N-a jucat deloc rău. Ar fi trebuit să fie în rolul principal, dar își au și ei criteriile lor, zise Chink zâmbind ca pentru sine. Le-aș putea spune două-trei lucruri despre cine-i ea cu adevărat, dacă
s-ar găsi careva să mă asculte.
Deasupra biroului era un afiș cu Sid Regele Clăbucilor stând ca un djinn, de parcă și-ar fi băgat detergentul în hainele unei mămici și ale celor doi țânci ai ei, cu zâmbetele lor grotești. Curtea era una din acelea care apăreau în articolele dedicate noilor complexe rezidențiale din Long Island, precum Levittown sau Amityville, care nu vindeau și nu închiriau locuințe negrilor.
Carney se întrebă în sinea lui: îmi trebuie o mascotă?
— N-am mai găsit obiectul care-i aparținuse, spuse Chink, dar noi doi ne-am asociat, așa că tot a ieșit ceva bun, nu?
Carney dădu din cap a încuviințare.
— Dacă tragi un tun ca lumea, cel mai bine-i să pici și la mine cu niște lovinci. Iar dacă apare careva de-i trebuie o gazdă, ți-l trimit la magazinul de mobilă de pe 125th Street. Dacă-mi pică ceva și socot că tu ești omul potrivit, te sun pe tine, corect?
Aranjamentul acesta îi plătise lui Carney extinderea spațiului comercial și mutarea pe Riverside Drive. Carney și Chink purtaseră până atunci o singură
discuție față-n față, la șase luni după jaful de la Theresa. Yea Big și Delroy au trecut să ia plicul și l-au poftit pe Carney la un Cadillac vișiniu parcat în față.
Chink era pe bancheta din spate. A coborât geamul, l-a privit peste ochelarii de soare și l-a examinat scurt.
— Mda, în regulă, a zis mafiotul și Cadillacul a demarat.
Mda, în regulă era un contract care obligă, semnat cu cerneală sau sânge, cum vreți.
— Mi-a rentat, spuse Carney. Și întotdeauna ai avut pretenții rezonabile.
Sper că ești mulțumit de mine.
— De-aia le-am și zis lui Delroy și Chet să fie politicoși cu tine. Tipul ăsta vinde canapele, aduceți-l la spălătorie, să avem o discuție. Își suflecă
mânecile: E vorba despre fratele tău. A dat-o în bară și aș vrea să am o vorbă
cu el.
— E văru-meu.
Chink se uită urât la Delroy.
— Parcă ziceai că-i frate-său, tună Chink.
— Văru’, bâigui Delroy.
— Așa-i?
— Da.
— Vreau să vorbesc cu văru-tău.
— E-n regulă.
— Nu „e-n regulă“… unde-i? Pe unde-și face veacul?
