Camera 306 era cufundată în liniște. Adierea se strecura prin luftul de doi centimetri al ușii. Prin crăpătură, oglinda rezemată de perete îi dezvăluia prea puține detalii.
— Freddie? Linus? strigă el deschizând ușa.
Văru-său și amicul lui erau acolo doar de câteva zile, dar își aranjaseră
cuibul. Cearșafurile de pe pat erau un maldăr soios, iar pe jos era un pat încropit din pernițe de canapea roase. Într-un colț, Freddie și Linus înălțaseră un morman de sticle goale, cutii de bere și coli unsuroase de hârtie cerată; muștele zburau deasupra lor în zigzag, descriind bucle imprevizibile. Își căraseră țoalele în fețe de pernă care acum zăceau, pe jumătate golite, lângă fereastră.
— Freddie? întrebă Carney ridicând glasul, să-și anunțe prezența, înainte de a deschide ușa de la baie.
Linus însă nu avea cum să-l mai audă. Era ciucit în cadă, într-o poziție bizară, pe-o rână, de parcă ar fi încercat să treacă cu spinarea prin marginea de fontă. Supradoza îi învinețise buzele și buricele degetelor. Pe fundalul căzii albe, jegoasă cum era, păreau purpurii.
TREI
Elizabeth dădu la o parte cearșaful și se duse la baie.
— M-ai înnebunit cu oftatul tău.
Carney oftă toată seara, până spre dimineață, repetând, ca o moară
stricată, „Dumnezeii mă-sii de treabă!“. Îi părea rău de toate glumele făcute în ultimii ani pe seama lui Freddie și a prietenului său, de bășcălia la adresa beatnicilor și de comentariile despre boschetari. Familia îl închisese pe Linus la balamuc, acolo doctorii l-au legat cobză și au băgat în el milioane de volți. S-a drogat într-o văgăună și a murit. Carney făcuse mișto ca să se răcorească, să-și exprime dezamăgirea, dar și îngrijorarea în legătură cu vărul lui. Acum se tot gândea la bietul om și la ultima priveliște de care a avut parte pe pământ: dâra de rugină lăsată de robinetul neetanș, ca sângele prelins dintr-o rană.
Te-ai stins rapid când ai murit așa? Spera că a murit rapid.
Freddie s-o fi întors de la un joc de-a tamponatul mașinilor, de la vreo lovitură, și a descoperit cadavrul prietenului său, ori l-a găsit așa când s-a trezit din somn? Pesemne că-i speriat. Și trist. Pe lângă temerile provocate de reculul loviturii pe care o dăduse împreună cu Linus. O ușă descuiată, crăpată, într-o clădire ca Eagleton – până acum precis au chemat curcanii.
Vreun buretar intră să vadă dacă poate ciordi ceva și se trezește cu ditamai surpriza.
Nimeni nu-l putea identifica pe Carney, în afară de bărbatul peste care dăduse la intrarea în Eagleton, bărbosul ăla arțăgos. Ce-o să facă omul ăsta când se întoarce acasă și vede gaborii mișunând acolo sau află peste câteva zile ce s-a întâmplat – își dă drumul la gură, sau face ciocu’ mic?
Când se înapoie în cameră, Elizabeth își petrecu brațul peste pieptul lui și își lipi fața de ceafa lui.
— O să-i faci praf mâine.
— Am atâtea pe cap.
Când încerca să se concentreze asupra întâlnirii de la Bella Fontaine, să-și orchestreze vizita, podeaua ceda sub el și se trezea rostogolindu-se din nou în camera 306, cu mâna întinsă spre ușa de la baie.
— Ai să scrii istorie.
Pufniră în râs.
— Nu cred că Primul Negru Numit Dealer Autorizat al Companiei Bella Fontaine va ajunge în ziare. Nu-i ca și cum as face un milion de lucruri cu o
arahidă.
— Ce vrei să spui?
— George Washington Carver82.
— George Washington Carver. Faptul că nimeni nu știe ce se-ntâmplă nu înseamnă că nu se-ntâmplă. Te-ai spetit muncind.
— Încercând să țin pasul cu nevestica mea, spuse Carney strângându-i mâna.
Agenția de voiaj Black Star deschisese două noi sucursale-satelit. Cum Dale Baker, președintele firmei, își petrecea jumătate de an în Chicago și Miami, cineva trebuia să conducă biroul de-acasă, și aleasa fusese Elizabeth. Asta însemna mai multi bani și mai puține ore de lucru odată cu ocuparea posturilor vacante, chestie care le plăcu și ălor mici, și lui Carney.
Elizabeth câștiga destul de bine, așa că, din când în când, Carney se gândea să se lase cu totul de găzduit obiecte furate. Nu duceau deloc lipsă de bani; la orice analiză lucidă, rolul de gazdă nu-și mai avea rostul. N-aveau nevoie să
riște. Cum Freddie îl vârâse încă o dată în mânării complicate, retragerea lui era cu atât mai rezonabilă.
— O să încerc să dorm, spuse el.
Și imediat începu să întoarcă povestea pe toate părțile. Să zicem că Freddie vine după servietă și se mută la Timbuktu. Cineva filează magazinul de mobilă, îi cântă lui Chink că Freddie a apărut și Carney n-a dat jet. Îi apăru o clipă înaintea ochilor imaginea unei camere de tortură, în subsolul spălătoriei: o găleată cu apă vărsată pe dușumea, să spele sângele, să se scurgă în canal. Să-i dea întâlnire lui Freddie în altă parte, să-i dea obiectul?
Dar dacă-i filat? Și iar se și vedea în camera de la subsol, cu un bec fără
abajur legănându-se deasupra unei mese pe care-s înșirate scule ascuțite, lucioase, și cutii de carton cu detergent, viu colorate, înălțându-se până-n tavan. Carney era în impas.
Era cât pe-aci să adoarmă când îi trecu prin minte că supradoza lui Linus n-a fost un accident. „Dumnezeii mă-sii de treabă!” zise el, de data asta în gura mare. Elizabeth își trase perna peste cap.
Unde o fi Freddie?
Luă o pătură din debaraua cu așternuturi și își petrecu restul nopții pe canapea.
82 Agronom și inventator american (1864-1943), cel mai important om de știință de culoare din prima jumătate a secolului XX. A promovat culturile alternative în locul celor exclusive, de bumbac, a propus culturile de cartofi dulci și arahide ca surse proprii de subzistență a populației de culoare sărace și a creat 105 rețete alimentare bazate pe folosirea arahidelor.
*
În ciuda temerilor că tipul de la Bella Fontaine ar putea anula întâlnirea, că
