Tocmai se terminase construirea unui nou segment al Centrului Lincoln și fusese redată în folosință gaura de la metrou din stația de pe 66th Street.
Colierul s-a dus pe apa sâmbetei. Da, poți să ai în cap tot felul de tâmpenii, dar lumea se va așeza în metrou lângă tine ca lângă o persoană normală. În metrou se simți la adăpost tot drumul, până ajunse la magazin și se văzu cu Pepper.
*
Pepper nu se mai recunoștea pe sine în ultima vreme. Asta, probabil, de când fusese înjunghiat în stomac în timpul tunului de la Benton’s. Lovitura începuse cu bine. Era vorba despre deturnarea unui camion cu paltoane într-o noapte liniștită, de duminică. Cel care l-a băgat în schemă a fost Dootsie Bell. Odinioară, Dootsie Bell fusese un as în materie de prăduială.
Prompt, cu o voce de baubau care-i ținea în frâu pe țuțări. Pe urmă însă a început să se fixeze, și singurul remediu care a dat roade a fost Biblia.
Desigur, un pic de Isus le prinde bine unora, dar n-ai nevoie de faceți-le și voi asemenea98 când călătorești pe locul soacrei în timpul unui jaf. Dootsie îl asigurase pe Pepper că șoferul e legat fedeleș. Lama l-a străpuns adânc.
A urmat o săptămână în spital, în rezerva aia caraghioasă. Cu balamuți care intrau și ieșeau. La o zi după ce s-a întors în apartamentul din 144th Street, boilerul i-a crăpat. Proprietarul a tot inventat scuze până când Pepper i-a spus că, dacă nu… Au fost săptămâni grele, din alea când realizezi că te-ai dat peste cap să nu te aibă nimeni cu nimic la mână, iar asta înseamnă că
nimeni n-are nimic pentru tine: nu tu ajutor, nu tu o vorbă bună. Avu timp berechet să se gândească la asta și se hotărî să nu schimbe absolut nimic în stilul său de viață de până acum, dar, pe măsură ce îmbătrânește, omul are dreptul să facă schimbările pe care le consideră potrivite.
Mațele îl deranjau mai mult decât era dispus să recunoască. Nu putea munci. Prima operațiune care i s-a ivit la orizont a fost jefuirea salariului lunar al unei fabrici de sticlă din New Brunswick. A lucrat cu Cal James –
vărul gagicuței lui lucra acolo și le-a furnizat toate ponturile. După o 98 Citat din Evanghelia după Matei (7:12) și Evanghelia după Luca (6:31), „precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”.
jumătate de oră de filaj, vizând modul de funcționare a pazei, stomacul a început să-l chinuie și a leșinat în mașină. S-a întors cu chiu cu vai în oraș și a trebuit să petreacă o săptămână în pat. Îmi pare rău, Cal. De-atunci n-a mai participat la nici o lovitură. O voce lăuntrică îl tot întreba: Ești sigur că vrei să faci asta? Glasul bunului-simț, care-i salvase pielea de-atâtea ori. Se simțea depășit.
Petrecea foarte mult timp la Donegal’s. Pe vremuri, când intra aici, dădea peste oameni care-i plăceau sau cu care, măcar, conlucrase – aveau ceva în comun. Acum nu știa unde dispăruseră toți aceștia. La pârnaie, la cimitir, desigur, dar nu numai acolo. Spărgașii, drojdierii și parașutele retrase din activitate n-au planuri de pensionare. Uitându-se la cei din Donegal’s, își dădea seama că toți clienții din bar sunt niște pungași terminați – prea bătrâni să-și mai facă jocul, cu creierii vărzuiți după zece ani de zdup sau atât de beliți, încât nimeni nu vrea să mai lucreze cu ei. Cu gagiii ăia și cu el.
Așa că s-a bucurat în după-amiaza când a apărut acolo Carney. Uneori, privindu-i chipul, întrezărea fața lui Big Mike, aceiași ochi și privire încruntată, se trezea din nou în compania prietenului său.
Într-o seară, era la Donegal’s împreună cu Big Mike, iar Pepper îi împărtășea părerile lui despre natura universului.
— Tu știi care-i problema ta? l-a întrebat Big Mike.
— Nu. Te rog, spune-mi, a răspuns Pepper.
— Ție nu-ți place nimeni, a fost verdictul lui Big Mike.
Pepper i-a argumentat că-i plac foarte mulți oameni, dar nu-i place lumea.
Îi plăcuse Big Mike. Orice asemănare dintre tată și fiu se risipea de-ndată ce vânzătorul de mobilă se apuca să dea din clanța aia afurisită, dar îl ungea pe suflet să-i vadă licărul din ochi. Fie el cât de scurt. Pepper va lucra pentru el chiar dacă nu-l ascultă și nu-i dă papucii lui văru-său. Convalescența îi confirmase vidul din viața lui. Un fotoliu rabatabil i-ar fi numai bun.
Se apucă de treabă de-ndată ce ajunse pe 125th Street. Pepper ridică
grilajul metalic și căută pe legătură cheia de la intrarea din față.
— De ce-a ținut magazinul închis toată ziua? îl interpelă din spate un glas strident.
Nu era un client. Ochelarii de soare și cliftul de fante se potriveau cu descrierea făcută de Carney lui Chet Veterinaru’, unul dintre smardoii lui Chink Montague. Pepper îl ignoră și descuie ușa din față.
— Îmi întorci spatele? Cu tine vorbesc.
Pepper se întoarse cu fața la bărbat, cu resemnarea cuiva care descoperă
că are toaleta paradită și după ce a trecut pe-acolo instalatorul.
— Cine ești? îl întrebă Chet Veterinaru’.
— Paznicul de noapte.
— Îl caut pe șeful tău.
— Eu sunt aici.
Chet Veterinaru ’ privi pe furiș spre întunericul din magazin. Îl cântări din priviri pe Pepper. Atitudinea lui îl lăsă paf.
— O să revin, zise el.
— Magazinul n-o ia din loc.
Chet Veterinaru’ se cărăbăni. Privi de două ori peste umăr și de două ori întoarse capul rapid zărind privirea feroce a lui Pepper.
Serviciul de pază începu cu un sendviș cu salată de ouă și cu un milkshake de la Lionel’s, de pe Broadway. Seara de miercuri era liniștită, permițându-i să contemple meritele relative ale fotoliului rabatabil Argent și acțiunea lui hidraulică lină, ca în reclame. E o piesă de mobilier faină, își spuse el, deși prefera o tapițerie cu țesătura mai deasă.
Argent-ul era o îmbucătură din fructul oprit. A doua zi profită de serviciul de pază ca să răsfoiască materialele promoționale. Să-și formeze o imagine cât mai completă despre chestiile rabatabile. Postul lui de santinelă era biroul lui Carney, cu luminile stinse. A ridicat jaluzelele o fracțiune de secundă, cât să arunce o privire în salonul cu exponate și spre stradă, fără
să-l poată vedea cineva de-afară. Ducea cataloagele la ochi în semiîntuneric.
Prizoane, rezistent la pete, manetă de manevrare. Era un model nou, cu un suport TV încorporat, care se pliază peste poală, ceea ce-i grozav, în caz c-o să aibă vreodată televizor.
Să fi trecut trei ani de când a renunțat să folosească locul ăsta pe post de serviciu de mesagerie? Mobila părea diferită – evolua odată cu gustul clienților – dar, în tot acest timp, Carney ținuse magazinul în viață, la standardele dinainte. Făcuse o treabă bună. Taică-său ar fi mândru de el, chiar dacă-i o activitate cinstită. Într-un fel, seamănă și nu seamănă cu el.
De-aia nu-i poartă râcă pe chestia cu Duke, traficantul de droguri și gaborii.
