Îl puse pe roșcovan să deschidă ușa biroului.
Era ciudată faza asta – cu silueta albului proiectată pe scena lui 125th Street, care își vedea de treabă, de parcă drama lor violentă nici n-ar fi
existat. Pe trotuarul de vizavi, o puștoaică încerca să-și stăpânească cercul.
Focul de armă nu atrăsese patrulele de poliție, deși numărul acestora sporise. Deocamdată.
După cum îl țintea cu pistolul, ambițiile astronautului blond păreau să
vizeze o împușcătură în cap. Poate două în burtă, la final.
— Lasă-l jos, îl îndemnă Pepper. Dacă nu vrei să pleci singur.
Astronautul se aplecă să așeze pistolul pe podea și ridică mâinile.
— Și-acum, cărați-vă dracu’ de-aici, spuse Pepper.
Mesajul a fost transmis, după cum le plăcea să spună tinerilor din Harlem.
*
Carney văzu geamul spart și alergă la telefonul lui din birou. Elizabeth nu-i răspunse. O fi la cumpărături, în parc, greu de spus.
— Îl cunosc pe un tip care o să cumpere arzătorul, tu n-ai nevoie de el, îl anunță Pepper.
— Ce să cumpere?
— Uite-l colea. Aveau de gând să-ți ardă seiful. Nu, pe J.J. l-au săltat, urmă
el după o pauză. Sunt sigur că-i vorba de altcineva.
— Uite, trebuie să ajung acasă.
Scoase servieta lui Linus din seiful Hermann Bros. Pepper îl sfătui să lase seiful deschis.
— Așa, măcar, n-o să ți-l paradească dacă se-ntorc.
Carney luă banii – Freddie avea nevoie de ei acum, că picase faza cu ascunderea colierului.
Se uită pe fugă la hârtiile din servietă. Planurile unui complex de birouri de pe Greenwich Street, în centru – importante, poate, dar nu de neînlocuit. Sub planuri erau niște documente, chestiuni imobiliare cu numele lui Linus pe ele și cu corporația familială. Unul dintre ele îi oferea domnului Van Wyck împuternicirea de a acționa în numele fiului său. Despre asta să fi fost vorba? Ulterior, Carney avea să înțeleagă de ce erau alde Van Wyck așa de morcoviți. Acum însă trebuia să se asigure că ai lui n-au probleme.
În timp ce încuia magazinul, Pepper îl întrebă dacă mai are camioneta lui taică-său. Le-ar prinde bine acum, zise el. O luară din parcare și porniră cu ea spre Riverside Drive.
Carney retrăi șocul: colierul s-a dus pe apa sâmbetei. Îl cedase fără fițe, și cu asta, basta. Și lor nici măcar nu le-a păsat de el. La semafor, pe roșu, se porni să claxoneze. Elizabeth și ăia mici.
— N-au pățit nimic, spuse Carney.
— Poate că nu.
— Freddie.
Îi rosti numele cu obidă, ca în copilărie, când, din cauza lui, luau papară.
Freddie.
— La noapte o să-ți păzesc casa din camionetă, spuse Pepper. Mâine o să
pun un alt gagiu să-ți păzească familia.
Mașina se zgâlțâi din toate încheieturile când nimeri într-o groapă din asfalt, un crater din alea cu propriul lor cod poștal, și Pepper tresări de durere. Își acoperi cu palma burta, sub inimă.
— Te-au băgat în fabrica de pumni?
Carney îi spuse că arată ca dracu’. Pepper mormăi ceva despre niște cosmonauți.
Când intrară în casă, o găsiră pe Elizabeth stând întinsă pe canapea și pe copii ciupindu-se.
— Pepper, exclamă ea.
— Mă ajută la mutatul mobilei de când Rusty e în concediu.
Îi explică de ce a închis magazinul, că Marie și Rusty merită un concediu după săptămâna trecută și că lumea e prea tulburată de cele întâmplate ca să-i mai ardă de mobilă. Elizabeth făcu o glumă, ce-ar fi să-i fie ea secretară
cât timp lipsește Marie?
— Ce vrei să spui?
— Ai un mesaj din partea lui Ed Bench, spuse ea uitându-se pe agendă. Cică
