Aşadar, ştiinţa e un raţionament care se bazează pe cauzalitate şi care, tocmai din acest motiv, devine cunoaştere stabilă şi are valoare mai mare decât simpla opinie.
Înainte de asta, răspunzându-i insistentului Menon, Socrate spusese:
Dar, de vreme ce tu nu încerci să-ţi impui nimic, de bună
seamă ca să rămâi un om liber, iar mie cauţi să-mi impui voinţa ta şi chiar mi-o impui, n-am încotro, am să-ţi dau ascultare. Se pare deci că trebuie să cercetăm ce calităţi are un lucru care încă nu ştim ce este. Dar ce-ar fi dacă ţi-ai slăbi măcar un pic asuprirea şi mi-ai îngădui să cercetez prin ipoteză dacă virtutea se poate învăţa de la altul sau nu. Spun
,,prin ipoteză" aşa cum fac adesea, în cercetările lor, geometrii: dacă cineva ar întreba, în legătură cu o suprafaţă, de pildă, dacă este posibil să se înscrie sub formă de triunghi o suprafaţă dată într-un cerc dat, geometrul ar răspunde:
„Încă nu ştiu dacă este cu putinţă un astfel de lucru, dar cred că am un fel de ipoteză folositoare pentru problema noastră şi anume: dacă această suprafaţă este de aşa natură
încât cel care o construieşte sub formă de paralelogram pe
<o parte dim diametrul cercului să poată construi pe partea rămasă un paralelogram asemenea cu primul, mi se pare că lucrurile stau într-un fel, iar dacă n-o poate construi aşa, atunci ele stau altfel. Vreau aşadar să-ţi explic prin ipoteză
ce se întâmplă cu înscrierea în cerc a acestei suprafeţe, este ea posibilă sau nu." La fel să procedăm şi noi cu virtutea; de vreme ce nu ştim nici ce este, nici ce calităţi are, să cercetăm prin ipoteză dacă poate fi învăţată de la altul sau nu, spunând aşa: admiţând că virtutea este de natura uneia dintre părţile constitutive ale sufletului, <de natura căreia ar trebui ea să fie> pentru a putea fi învăţată de la altul?*
Ştiinţa examinează calitatea unui lucru doar dacă, în prealabil, la fel ca în geometrie, s-a convenit asupra anumitor ipoteze.
* Idem. (N. tr.)
SPAŢIUL, O PROBLEMĂ FILOZOFICĂ
17
Cu alte cuvinte, pentru a ieşi din zona simplelor păreri, trebuie ....
creată o teorie care acţionează în două etape: mai întâi se formulează o listă de ipoteze asupra cărora toţi cad de acord. Apoi, în urma unor raţionamente logice deductive bazate pe cauzalitate, se construieşte cunoaşterea ştiinţifică. Metoda logico-deductivă e una dintre marile intuiţii ale filozofiei greceşti - ea caracterizează istoria gândirii şi dezvoltarea ştiinţei până în zilele noastre.
Metoda schiţată de Platon în Menon se materializează deplin în Elementele lui Euclid, una dintre cărţile cele mai citite şi influente din istoria spiritului uman. În ea, matematicianul Euclid (circa 325-265 î.Cr.) redactează o summa a gândirii greceşti din câmpul algebrei şi al geometriei, adunând laolaltă
rezultatele lui Thales, Pitagora, Eudoxos şi alţii. E un veritabil manifest programatic care începe punând la dispoziţie noţiuni de bază, clare şi necontradictorii, sub formă de definiţii şi postulate. Printre acestea, definiţia punctului, a dreptei, a cercului şi a unghiului, despre care vom vorbi pe larg în capitolul următor, şi care azi, la distanţă de peste două mii de ani, se enunţă în exact aceeaşi formă.
Apoi, Euclid formulează o serie de noţiuni comune pe care le va folosi în deducţiile sale logice. De exemplu, faptul că două
lucruri, fiecare egal cu un al treilea, sunt egale între ele, sau că
întregul e mai mare decât orice parte a sa.
Continuă apoi într-o manieră destul de complicată şi sofisticată, demonstrând propoziţii şi teoreme, construind astfel întregul edificiu al geometriei euclidiene.
Opera aceasta a reprezentat standardul maxim în privinţa calităţii raţionamentului şi a rigorii în matematică pentru mai bine de două mii de ani. Şi merită observat că mulţi filozofi şi oameni de ştiinţă, ba chiar matematicieni, n-au fost uneori capabili s-o înţeleagă; asta pentru a nu pomeni atâţia elevi care şi azi găsesc geometria euclidiană din programa şcolară cu totul obscură.
În secolul XIX, totuşi, chiar şi Elementele au început să
dea semne de vetusteţe: sunt supuse unor critici întemeiate, 18
FORMA LUCRURILOR
apar propuneri de revizuire
în acord cu exigenţele şi
noile rezultate ale ştiinţei
moderne.
Printre observaţiile cele
mai semnificative e aceea că
Euclid foloseşte adesea presu-
puneri „experimental" plau-
Rgura 1.3
zibile, adesea manifest evidente
prin prisma unui desen, dar rară să le insereze în postulate. Altfel spus, presupune ipoteze care par adevărate, dar pe care nu le declară astfel oficial.
