Aș putea să-l fac dispărut pe Harris Mickler, să mă rog ca Patricia să nu fi mințit în legătură cu banii și să sper că voi fi suficient de norocoasă ca să nu fiu prinsă.
M-am ridicat și mi-am scuturat firmiturile de pe fund. Apoi am dus sus tocurile și peruca, mi-am pus o pereche de chiloți curați și haine confortabile, în caz că voi fi totuși arestată. M-am spălat îndelung pe dinți, încercând să scap de gustul de bar din gură, m-am spălat de saliva lui Harris din ureche și mi-am curățat machiajul de pe față. Când am terminat, m-am uitat în oglinda de la baie și am inspirat adânc, pregătindu-mă pentru ceea ce urma să fac. Aveam de gând să îl predau pe Harris – cu declarația mea cu tot – surorii mele.
Pentru că, hai s-o zicem pe aia dreaptă, nu sunt tocmai cea mai norocoasă
persoană din lume.
VP - 53
Capitolul 9
Cu picioare grele, am coborât treptele spre bucătărie. M-am oprit în fața ușii garajului, mi-am lipit fruntea de ea încercând să mă conving (din nou) că făceam ceea ce trebuia să fac. Resemnată, am deschis ușa. Aerul din interior era puțin și fierbinte, iar fumul m-a lovit ca un pumn în gât. Am tușit în mânecă, scuipând gazul de eșapament. Motorul camionetei suna asurzitor în spațiul închis și m-am repezit să deschid ușa dinspre curtea din spate înainte de a închide motorul.
Peste garaj s-a lăsat tăcerea. Adierea care venea dinspre grădină era rece și pătrunzătoare și m-am sprijinit de portiera mașinii, certându-mă în sinea mea că
am lăsat blestemăția pornită. Fumul de eșapament a început să se risipească.
Ușor amețită, și poate încă în ceață din cauza șampaniei și a tăriei băute pe stomacul gol la bar, mi s-a părut că e o idee bună să stau câteva minute să îmi limpezesc mintea și să aerisesc garajul. Deși, dacă e să fiu sinceră cu mine însămi, nu făceam decât să amân inevitabilul. Nu voiam să-l predau pe Harris Mickler surorii mele, dar nu voiam nici să-l omor. La drept vorbind, nu voiam să
am de-a face cu nimic legat de Patricia și Harris Mickler…
Vai… Vai, nu!
Am sărit în sus și ultimul nor din mintea mea s-a risipit instantaneu.
Îl lăsasem pe Harris Mickler în camionetă.
Am alergat în partea pasagerului și am tras portiera glisantă, neștiind prea bine dacă să fiu îngrozită sau ușurată când am dat de Harris exact așa cum îl lăsasem.
— Harris? L-am zgâlțâit de picior. Harris, ești bine?
M-am cățărat peste scăunelul lui Zach, am îngenuncheat lângă el și l-am plesnit peste față. Când am văzut că nu se întâmplă nimic, l-am plesnit mai tare.
Obrazul lui era călduț, dar așa eram și eu, cu toate că eram sigură că inima mea s-a oprit cu treizeci de secunde în urmă. L-am strigat pe nume, neștiind ce aș
face dacă ar răspunde. Nu știam ce era mai rău: să fiu blocată în spatele camionetei cu un violator în serie mort pe care l-am răpit, sau să fiu blocată în spatele camionetei cu un violator în serie, treaz și foarte furios, pe care l-am răpit.
Am pus două degete pe gâtul lui și am simțit… nimic. Ceea ce însemna că ori făceam eu greșit treaba asta, ori…
Vai, nu, nu, nu…
VP - 54
Am pus urechea pe pieptul lui. Nicio mișcare. M-am întins spre scaunul din față după geantă, scotocind frenetic după oglinda compactă de mână. Am deschis-o și am ținut-o sub nasul lui Harris. Oglinda nu s-a aburit, iar eu am căzut în genunchi.
Categoric lucru, Harris Mickler nu era OK.
— Rahat. Gândurile mi se buluceau în minte, aduse de brusca mea trezire la realitate. Ce-ar face Georgia? Ce-ar face Georgia? Georgia m-ar împușca. Sau m-ar aresta. Am izbucnit într-un hohot isteric de râs. Șoc. Eram în stare de șoc.
Asta era singura explicație posibilă. A fost un accident. Omorul prin imprudență
înseamnă o condamnare mai ușoară, nu? Nu-i mare lucru, nu? Bolboroseam, respiram tot mai precipitat. Numai că nu voi părea prea imprudentă când vor afla că te-am drogat și te-am adus la mine acasă, apoi te-am lăsat în mașină cu motorul pornit. Sau când vor găsi în geanta mea biletul de la nevastă-ta. Nu. Nu, nu, nu! Nu se poate să fii mort!
M-am răstit la cadavru cu cel mai poruncitor ton de mămică. Pentru că era fizic imposibil ca ziua mea să devină și mai rea. Strecurându-mă în spațiul dintre scăunelele copiilor mei, m-am aplecat într-o poziție nefirească asupra cadavrului lui Harris. Mai mult decât ușor revoltată, l-am ciupit de nas cu o mână și i-am tras bărbia în jos cu cealaltă. Gura lui flască s-a deschis. Mirosea a alcool și măsline cu usturoi și sos de brânză și m-am ținut cu greu să nu vomit.
Cu ochii închiși, mi-am lipit gura de buzele lui Harris care se răceau rapid și i-am suflat cu putere, de trei ori, în gură. Dar nu era bine. Nu aveam suficient loc. Nu puteam nimeri unghiul potrivit și aerul scăpa pe la colțuri. Semăna mai mult cu o încercare de a face pace cu un mort decât de a-l resuscita, cumva asemănător cu ceea ce făcusem cu Steven de câteva ori înainte de a divorța. Se pare că nici atunci nu am putut salva nimic.
Am coborât năucă din camionetă, l-am apucat de mocasinii strălucitori din piele, m-am înfipt bine în teniși și am tras. Corpul lui era ca de plumb. Costumul său scump se agăța de fibrele carpetei de pe podeaua camionetei și, din cauza electricității electrostatice, s-au produs câteva scântei.
— Hai, Harris, nemernic sadic ce ești! Folosindu-mi greutatea, am avut nevoie de trei smucituri zdravene ca să-l mișc. Fundul lui a săltat peste prag, m-am încordat din tot corpul și am mai tras o dată. Posteriorul s-a mișcat în față, urmat de restul corpului; țeasta bărbatului s-a izbit de partea laterală a camionetei cu un pocnet sec când s-a prăvălit afară. Am fost cât pe ce să cad și eu, dar în cele din urmă l-am depus jos, pe ciment.
VP - 55
Am dat drumul piciorului lui Harris. Călcâiul pantofului său a izbit cimentul.
Am căzut în genunchi lângă el, blestemându-mi zilele în timp ce-mi apropiam gura de a lui. Dintr-odată, în spatele meu a răsunat o voce:
— Aoleu, drace! Mă scuzați, doamnă Donovan, nu știam că sunteți acasă. Am venit să-mi iau…
Am ridicat repede capul la exclamația surprinsă a lui Vero.
Bona copiilor mei stătea în holul bucătăriei cu o cutie de carton în mână. Mi-am șters furioasă gura cu brațul. Ochii ei cu gene false s-au căscat când am sărit în picioare și l-a văzut pe Harris.
— Vero? Ce faci aici?
— Ce faci tu aici? a întrebat ea, aruncând priviri furișe la bărbatul mort din spatele meu.
— Tu prima. Am pus mâinile în șold, încercând să stau cât mai dreaptă cu putință ca să-l feresc pe Harris de privirea lui Vero.
