Nu-l puteam pune în spatele camionetei cu copiii. Și nici nu-l puteam lăsa în mijlocul garajului, unde l-ar fi putut vedea când ajungeam acasă.
— Îl punem în mașina ta.
— Mașina mea? Vero a făcut ochii mari și coada de cal a început să se legene în ritmul revoltei ei. De ce în mașina mea?
— Pentru că are portbagaj! Oricine știe că un cadavru este băgat în portbagaj. Nu te uita așa la mine. Ce-ai vrea să fac? Să-l leg de scaunul Deliei? Îi ies picioarele afară!
Vero a bombănit un lung șir de vorbe dulci în spaniolă; i-am scos cheile din buzunar. Am ieșit în liniște pe ușa din spate, eu m-am așezat în spatele tufelor de rododendroni, verificând ca nu cumva vreun vecin să se uite pe fereastră, în timp ce Vero s-a furișat în josul străzii și a tras Honda cu spatele chiar în buza ușii garajului. Am stins lumina de pe verandă și pe cea din garaj și, la lumina chioară a felinarului stradal din capătul aleii mele, am deschis amândouă, cu mare greutate, ușa stricată a garajului și am încercat să-l săltăm pe Harris în portbagajul mașinii.
5 Fel de mâncare mexicană constând dintr-o tortilla prăjită umplută cu carne și servită cu un sos de ardei iute (n. red.).
VP - 64
— Parcă s-a făcut mai greu, a zis Vero după ce o a treia încercare ne-a lăsat fără suflu de tot. Mâinile mele erau roșii și aspre din cauza efortului. Câteva șuvițe umede scăpate din cocul neglijent erau lipite acum cu sudoare pe o parte a capului: Cum ai reușit să-l bagi în camionetă singură?
— L-am ademenit cu promisiuni sexuale, am gâfâit.
Vero a ridicat o sprânceană neîncrezătoare. Clar, imaginea de ucigașă-de-ocazie-în-pantaloni-de-yoga nu era cea mai bună înfățișare a mea. Am dat ochii peste cap și am spus dintr-o suflare:
— Era sub influența drogurilor, bine?
Vero și-a tras nasul.
Avea totuși dreptate. Trebuia să existe o cale mai ușoară de a face asta.
— Ia skateboardul Deliei, am zis. Probabil că vorbise bourbonul din mine când am arătat spre placa de un roz aprins sprijinită de peretele îndepărtat.
Vero l-a adus lângă Harris.
— Ți-a venit ideea asta din cărțile tale?
— Nu chiar. Cred că-mi venise dintr-un episod din Sid the Science Kid. Dar în clipa asta chiar nu-mi păsa, important era să funcționeze.
La a treia balansare, l-am săltat pe Harris pe placă și l-am tras spre portbagajul deschis al mașinii lui Vero. Folosind bara de protecție ca levier și capul lui Harris drept contragreutate, centimetru cu centimetru, gâfâind și înjurând, am reușit să-l înghesuim înăuntru. Când am terminat, m-am sprijinit de spatele Hondei și mi-am șters transpirația încercată de un sentiment straniu de mulțumire.
Vero a înhățat săpăliga roz de grădină de pe masa de lucru și a aruncat-o deasupra lui.
— Asta pentru ce-i? am întrebat închizând portbagajul.
— Ai cumva altceva cu ce să-l îngropi?
A ridicat din umeri și s-a suit în mașină.
VP - 65
Capitolul 11
Dacă e să dau crezare părinților noștri, prima întrebare care a ieșit pe gura Georgiei în ziua în care m-am născut a fost „Când o putem trimite înapoi?”
Georgia nu și-a dorit niciodată o surioară și, în apărarea ei, trebuie spus că abia împlinise patru ani la vremea aceea. Dar aceasta a rămas întrebarea definitorie a relației noastre până în ziua în care Georgia a plecat la Academia de poliție. În copilărie eu am fost întotdeauna personajul negativ, singura persoană din casă
spre care Georgia putea arăta cu degetul ori de câte ori ceva mergea prost. Dar, după ce Georgia a devenit polițist, a fost ca și cum ar fi rămas brusc fără degete de arătat spre mine. Tipii cu adevărat răi erau pe toate străzile și presupun că, în comparație cu ei, eu nu mai păream chiar atât de rea.
Numai că nu mă mai simțeam deloc așa acum, stând în pragul casei surorii mele mai mari, duhnind a vodcă, a transpirație și cu gustul salivei lui Harris Mickler, conștientă că în portbagajul lui Vero cadavrul lui se descompunea încet, dar sigur. Să sperăm că Georgia va fi atât de ușurată să mă vadă, încât nu va remarca nimic.
A deschis ușa cu Zach lățit tot pe umărul ei. Legăna încet pruncul moleșit și s-a oprit când m-am aplecat să-l iau din brațele ei. Și-a încrețit nasul:
— Parcă ziceai că muncești.
Blestemate fie simțurile astea de copoi. Nasul Georgiei ar putea înlocui cu succes un test de alcoolemie.
— Asta am și făcut.
M-am întins după Zach. Ea l-a tras din fața mea:
— Și atunci de ce miroși a băutură?
Pentru că bourbonul s-ar putea să fie singura chestie care mă ține în picioareîn clipa asta.
— Blocajul scriitorului. Aveam nevoie de ceva să-mi destupe creierul.
— Poți să conduci?
— Nu conduc. Am arătat cu degetul peste umăr, la partenera mea de infracțiune.
Georgia s-a ridicat pe vârfuri, ițindu-se peste balcon. Sub el, fundul lui Vero ieșea din mașină în timp ce se chinuia să fixeze scăunelele copiilor în spate.
— Dacă spuneai că Steven a concediat-o.
