Asta e tot.
Am privit muntele de facturi de pe măsuță. Probabil că Vero avea dreptate.
Neachitarea facturilor nu avea să mă facă o persoană mai bună și nici nu mă va absolvi de ceea ce am făcut.
Vero și-a îndreptat umerii, ca și cum ar fi simțit că eram pe punctul de a ceda:
— Am pus lopata lui Steven în spatele camionetei. Cu cât scăpăm de ea mai repede, cu atât mai bine. O poți lăsa la magazia Theresei în drum spre Panera. Și după aceea, când te întorci acasă, du mașina la o spălătorie și pune-i să aspire și mizeria din interior. Am văzut toate episoadele din Bones. Dacă Brennan și Booth puteau obține o condamnare în baza unui grăunte de polen, capetele 6 Asociația de proprietari (n. red.).
VP - 78
alea seci cu care lucrează soră-ta te-ar putea aresta pentru cine știe ce fibră din pantalonii lui Mickler.
M-am strâmbat când am văzut-o fluturând cheile camionetei.
— Curăț mașina și înapoiez lopata, dar nu mă întâlnesc cu Patricia. Cum aș
putea să mă uit în ochii ei?
Vero a luat un plic de pe masa din sufragerie și l-a fluturat prin fața ochilor mei. Emblema tribunalului era gravată în colțul din stânga sus. Încă o scrisoare nedeschisă de la avocatul lui Steven:
— Ori o privești pe Patricia în ochi și îi iei banii, ori te uiți în ochii avocatului soțului tău când îți ia copiii.
A pus cheile camionetei lângă scrisoarea nedeschisă de custodie. Una dintre ele era categoric mai rea decât cealaltă. Am luat cheile. Am dat peste cap cafeaua, am sărutat copiii pe creștet și am fugit sus, să mă pregătesc ca să-i iau banii Patriciei Mickler.
VP - 79
Capitolul 14
Peruca mă irita ca naiba. Clar, eram pedepsită. Dumnezeu, karma sau fantoma lui Harris Mickler voiau să mă facă să mă simt mizerabil. Am strecurat un deget pe sub ea și m-am scărpinat, sperând că nu a ieșit nicio șuviță castanie.
Prin lentilele întunecate ale ochelarilor de soare cercetam sala de la Panera.
Ochii mei au poposit la mesele pe care le ocupaserăm data trecută, când Patricia și cu mine ne-am văzut pentru prima dată. Am răsuflat ușurată când n-am zărit-o nicăieri. Acum mă puteam duce la Vero să-i spun cu toată
sinceritatea că am venit, am încercat, dar Patricia Mickler nu a apărut. Odată
ajunsă acasă, aș mânca o găletușă de înghețată și aș plânge. Nu voiam decât să
las tot coșmarul ăsta în urmă și să mă prefac că nu s-a întâmplat vreodată.
Oricât de groaznic ar fi fost Harris Mickler, oricât de sinistre au fost lucrurile pe care știam că le-a făcut, eu l-am omorât. L-am omorât și i-am îngropat cadavrul într-un loc în care speram că nu-l va găsi nimeni, niciodată. Și mi se părea o greșeală enormă să vin aici ca să-mi capăt recompensa pentru ceea ce făcusem.
Mi-am împins ochelarii de soare la loc, pe nas, pregătindu-mă să plec, când, cu coada ochiului, am prins o mișcare vagă. Doamna Mickler stătea ghemuită
într-un separeu, în colț, cu o mână încleștată pe geantă și cu cealaltă ridicată, ca și cum mi-ar fi făcut semn să vin. A lăsat-o jos când privirile ni s-au întâlnit. A cercetat sala cu un ochi speriat. Eu mi-am dat o șuviță blondă după ureche și, cu pas grăbit, am traversat sala spre separeul ei.
Era mai palidă la față decât îmi aminteam, avea aceeași privire ușor rătăcită, cu ochii larg deschiși, ca atunci când am surprins-o uitându-se la cârpa însângerată și la foarfecă din geanta mea. Când am intrat în separeu, expresia ei ochilor ei oscila între oroare și fascinație.
Mi-am strâns poșeta sub braț. În ea aveam telefonul, portofelul și cheile mașinii lui Harris. Dovada A, în cazul în care doamna Mickler insista să vadă vreo dovadă. În realitate, tot ceea ce-mi doream era să scap de ele. Și să plec de aici cu speranța că spălatul și aspiratul mașinii o să valoreze cât cincizeci de mii de dolari. Voiam să fie aspirate din viața mea toate celulele și fibrele care-i aparținuseră vreodată lui Harris Mickler.
— E cu adevărat gata? a întrebat ea aruncând o privire furișă spre mesele învecinate.
Am încuviințat din cap.
VP - 80
Cu mâini tremurătoare, Patricia a scos un plic din geantă și l-a împins spre mine, peste masă. Sub ochi avea cearcăne adânci, vinete, ca și cum n-ar fi dormit deloc. Îmi imaginez că-și dorea la fel de mult ca și mine ca tot coșmarul ăsta să se termine odată. Însă am ezitat când a fost să întind mâna după plic.
— Îi poți număra, sunt toți, a insistat, împingându-l un centimetru mai aproape de mine.
— Te cred. Plicul era gros, atât de îndesat, încât clapa abia se închidea. L-am tras de pe masă în poală și am scos din geanta mea portofelul, cheia și telefonul lui Harris. Patricia a luat inelul de chei și, cu degete tremurânde, a început să
prefire cheile una după alta, separând una micuță de celelalte.
— Am să aștept până în seara asta ca să raportez dispariția, a zis ea, ascunzând cheița în palmă. Asta ar trebui să-ți ofere răgazul de a încheia toate socotelile neterminate. A împins spre mine restul cheilor, laolaltă cu portofelul și telefonul lui Harris. Înghițea greu, incapabilă să se uite la ele, ca și cum și-ar fi dorit la fel de mult ca mine să scape de ultima bucățică din el.
— Vrei să scap eu de ele?
— Nu pentru asta te plătesc?
Ce tupeu pe femeia asta. Dacă Delia mi-ar fi vorbit pe tonul ăsta, aș fi trimis-o imediat în camera ei pentru că a fost impertinentă și i-aș fi confiscat toate jucăriile. Patricia s-a făcut mică; era clar că a luat expresia mea de mămică drept altceva… poate drept cine știe ce expresie crudă afișată de asasinii la comandă.
Cine știe, poate că eram la fel. Nu aveam de unde să știu. Zâmbea nervos și buzele îi tremurau, ca și cum ar fi fost pe punctul de a izbucni în plâns.
Mi-am mușcat limba și am vârât lucrurile personale ale soțului ei la loc în geantă, împreună cu banii.
— Sper să nu te superi, a zis ea, dregându-și glasul. O prietenă de-a mea… De fapt, mai curând o cunoștință, știi. Avem ore de Pilates împreună, la club, marțea și sâmbăta, a recunoscut ea cu o strâmbătură vinovată, ca și cum a-ți întinde membrele ar fi fost o crimă. Are și ea unele… probleme… cu soțul. I-am spus că s-ar putea să cunosc pe cineva care ar putea-o ajuta. Bilețelul împăturit pe care l-a împins pe masă, spre mine, mi-a indus un sentiment de déjà vu de rău augur. Am deschis gura, toate argumentele furioase din lumea asta se îngrămădeau pe limba mea, gata să iasă. Până când am văzut cifra de lângă
