Câteva facturi, niște cupoane, ceva reclame… Toată corespondența era adresată domnului și doamnei Harris Mickler. Cu excepția unui extras de cont lunar, adresat către LLC – Milkman Associates.
Milkman, ca parola telefonului lui Harris.
Am vârât cheia sub clapă și am deschis plicul, cercetând declarația. Era limpede că nu era un cont pe care-l împărțea cu Patricia. Nu erau retrageri pentru mâncare, plata facturilor ori magazinele din mail. Nici pentru saloane de VP - 95
coafură, consultații la doctor sau cheltuielile cotidiene ale casei. A început să mă
usture stomacul când am văzut cheltuielile. Plăți exorbitante la baruri de fițe și restaurante de top, o florărie din Viena, către Charleston-Alexander, cel mai la modă bijutier din oraș. Erau mai multe plăți către Ritz-Carlton, hotelul care se afla la jumătatea drumului între casa lui Mickler și The Lush. Acesta trebuie să fi fost contul personal de operare al lui Harris, cel pe care-l folosea ca să bea și să
mănânce cu victimele înainte de a le droga și a le șantaja ca să păstreze tăcerea.
Am dat pagina și am găsit o listă de douăsprezece depozite, toate cu aceeași sumă – două mii de dolari –, toate transferuri interbancare în prima zi a lunii.
Probabil Harris făcea ceva consultanță financiară în afara serviciului. Și se pare că afacerea de consultanță mergea bine. Judecând după acest extras, avea doisprezece clienți constanți în portofoliu care îi făceau plăți lunare. În ultima săptămână din septembrie, balanța contului lui Harris era puțin peste jumătate de milion de dolari. Dar până la sfârșitul acestei luni, când s-a închis luna și s-a scos extrasul de cont, totalul din contul lui era… zero?
M-am întors la retrageri. Harris își retrăsese toți banii din cont cu o săptămână înainte de a fi ucis. Cu o săptămână înainte ca Patricia să încerce să
mă angajeze.
Sau poate…?
Voiam să-i folosesc ca să-l părăsesc. Dar e mai bine așa.
Dintr-odată mi-am dat seama cum a reușit Patricia să pună jos atât de repede cincizeci de mii de dolari bani gheață. Probabil i-a retras din contul lui, plănuind să-i folosească pentru a fugi și sperând că el nu va încerca să o caute.
Dar apoi m-a cunoscut pe mine și a realizat că avea suficienți bani ca să se asigure că asta nu se va întâmpla niciodată. Banii lipsă s-ar potrivi desigur poveștii pe care probabil și-a planificat să o spună poliției: soțul ei și-a golit conturile și a fugit cu altă femeie. Între timp, Patricia avea toți banii de care avea nevoie ca să înceapă o viață nouă în altă parte.
Rămâneau două întrebări: Cine l-a omorât pe Harris? Și unde s-a dus Patricia?
Tocmai vâram extrasul de cont în buzunar și mă pregăteam să pun restul corespondenței în căsuța poștală a familiei Mickler, când un Lincoln negru, elegant a trecut încet pe lângă camioneta mea. M-am lăsat în jos pe scaun când am văzut că mașina oprește în fața aleii reședinței Mickler.
Un bărbat a deschis portiera pasagerului. Picioarele lungi ale acestuia, într-un costum de firmă, s-au îndreptat cu pași iuți, siguri, spre ușa din față a Patriciei. A apăsat pe sonerie, trecându-și mâinile prin părul negru, aranjat cu VP - 96
meticulozitate, ca și cum s-ar fi așteptat să îi deschidă cineva. Șoferul a rămas în mașină, ascuns în spatele geamurilor fumurii.
Bărbatul a mai sunat o dată, apoi a bubuit de două ori în ușă atât de tare, încât am auzit din camionetă. Cum nu a răspuns nimeni, s-a îndreptat spre garaj, unde, datorită înălțimii lui, a reușit, cu ușurință, să se uite pe geamurile înguste plasate în partea de sus. S-a întors la mașină clătinând ușor din cap.
Portiera șoferului s-a deschis și o pereche de umeri largi, îndesați, și două
picioare solide și-au croit drum afară. Cu pași apăsați, grei, șoferul a luat-o spre spatele casei. O lamă metalică a alunecat din mâneca lui și a lucit câteva secunde în palma mare, care s-a strâns imediat.
Bărbatul în costum, cu mâinile împreunate în față, a început să se plimbe agale pe alee, cercetând strada în sus și-n jos. Apoi a rămas în așteptare în dreptul Lincolnului. M-am lăsat și mai jos în scaun, uitându-mă pe furiș spre casă de după volan, sperând că nu mă vor vedea, mai ales că soarele palid al după-amiezii îmi bătea din spate.
Peste câteva clipe șoferul s-a întors. Și-a frecat palmele goale, a dat imperceptibil din cap spre pasagerul său și au urcat amândoi în mașina neagră, elegantă. Aproape am ajuns pe podeaua camionetei când Lincolnul a întors pe alee și a luat-o în viteză în direcția mea. Am așteptat să dispară orice zgomot al motorului înainte de a mă ridica cu grijă.
Ăștia să fi fost oamenii despre care m-a avertizat Patricia? Cei care au ochi și urechi în tot orașul?
Soțul meu era încurcat cu niște oameni foarte periculoși.
Am verificat în retrovizoare să mă asigur că au plecat, am deschis portiera și am pus corespondența la loc în cutia poștală. Toate vocile din capul meu urlau la mine să plec. Să fug. Dar dacă Patricia era în casă în tot timpul ăsta? Dacă se ascundea de oamenii ăștia, și nu de mine? Șoferul avea un cuțit mare la el și nu-l mai avea în mână când s-a întors. Nu puteam pleca fără să mă asigur că
Patricia era bine.
M-am cocoțat pe garaj, suindu-mă pe un ghiveci de pe alee ca să mă uit pe geam. Înăuntru era un Subaru maro, același în care se suise atunci când m-a lăsat la Panera. Parbrizul din spate era plin de autocolante: JMU, Animalele sunt prieteni, nu hrană, Adoptă, nu cumpăra, și Piele sănătoasă, blană lucioasă. Un colant înfățișa un bărbat și o femeie care se țineau după doi căței.
Patricia era acasă.
Am fugit prin curtea laterală și am ocolit casa lui Mickler, oprindu-mă în mijlocul verandei din spate.
VP - 97
Soarele se oglindea în lama lungă a cuțitului înfipt în iarba îngrijit tunsă de lângă ușă. O bucată de hârtie era țintuită sub lama ascuțită.
AI LUAT CEVA CE-MI APARȚINE.
AI 24 DE ORE ÎNAINTE SĂ ÎMI PIERD RĂBDAREA.
– Z
Am pipăit extrasul de cont din buzunar. Oare toate depunerile acelea mici, lunare, erau plăți regulate de la clienți? Sau Harris fura bani din conturile clienților?
…dacă află ce am făcut, vin după amândouă.
Am presupus că Patricia s-a referit la faptul că oamenii aceia periculoși ne vor găsi dacă ar afla ce i-am făcut lui Harris. Dar dacă ea se referea la cu totul altceva? Dacă se referea la ceea ce făcuseră ea și cu Harris? Dacă banii din contul lui aparțineau acestor bărbați, iar ea îi furase, așadar nu de la soțul ei, ci de la ei? Oare ăștia să fi fost oamenii care l-au ucis pe Harris?
Am răsuflat ușurată. Măcar nu au intrat în casă.
Am bătut la ușa din spate, făcându-mi mâinile pâlnie ca să mă uit pe fereastră. În bucătărie era întuneric, în chiuvetă nu erau vase murdare, iar bufetul era curat. Mi-am tras mâneca de la haină și am încercat clanța ușii, dar era încuiată. La fel și fereastra de lângă ea. M-am uitat în jur după o ușă pentru câini, una din aceea batantă, și am fost surprinsă că nu avea așa ceva. Am bătut iar, dar dacă era acasă, era clar că nu intenționa să deschidă. Și, ținând cont de ceea ce tocmai văzusem, nu aș putea spune că o condamnam. Dacă aș fi fost Patricia, m-aș fi ascuns sub pat și aș fi sunat la…
