Ah, nu.
Am lăsat clanța din mână, cu urechea ciulită la sunetul sirenelor, aproape împiedicându-mă pe treptele verandei în graba de a mă întoarce la camionetă.
Patricia o să fie bine, mi-am spus în sinea mea. Până la sfârșitul nopții, se vor împlini patruzeci și opt de ore de la dispariția lui Harris și locul ăsta va fi înțesat de polițiști, înfricoșătorul bărbat în costum și prea-înfricoșătorul lui șofer nu vor fi proști să se întoarcă aici. Și, dacă eram deșteaptă, nici eu.
VP - 98
Capitolul 18
Eram înțepată cu instrumente de tortură. Mă rugam la toți zeii din toate colțurile lumii, iar rugile mele conțineau cuvinte din doar câteva litere, implorându-i tare, tare, în numele a tot ce e sfânt, să-i facă să înceteze.
Am deschis un ochi, așteptând să-mi apară camera în unghiul vizual. Delia stătea pe marginea patului meu. În conul de lumină care intra în dormitor dinspre hol i-am deslușit silueta cu coafura aia țepoasă. Mă zgâlțâia zdravăn înainte și înapoi, cu mâna ei micuță apăsându-mă cu atâta putere pe rinichi, încât vezica mea mai avea puțin și exploda. Zach s-a aplecat asupra mea cu răsuflarea lui cu iz de lapte, înfigându-mi un deget durduliu în obraz.
Mi-am acoperit fața cu o pernă.
Delia mi-a smuls-o de pe față.
— Trezește-te, mami. Vero a zis că e ora cinei.
— Cină?
M-am ridicat în cot. Ce zi era? Cât era ceasul? Ultimul lucru pe care mi-l aminteam era că mi-am închis calculatorul, am închis ușa biroului și m-am prăbușit pe pat ca un zombi.
Zach se distra de minune când i-a căzut suzeta în urechea mea. Am alungat amintirea limbii lui Harris, m-am ridicat în fund. Amintirile zilei precedente au început să îmi revină, una după alta.
— Cât am dormit?
— Toată ziua. Delia și-a dat ochii peste cap, i-am văzut albul din jurul globilor lucind în întuneric.
— Știu. Am înțeles. E o toană.
M-am ridicat, m-am întins, mușchii umerilor și ai spatelui meu urlau de durere. Eram sigură că era karma. Durerea care mă încerca după îngroparea lui Harris Mickler era direct proporțională cu prostia mea.
Poate Vero avusese dreptate când a pomenit de excavator.
Am aprins lampa de pe noptieră, iar lumina a aruncat o rază de ușurare dezolantă asupra vieții mele. Capturatorii mei m-au prins de amândouă mâinile și m-au târât din dormitor. Pe hol mirosea a unt cu usturoi, a oregano și roșii, iar stomacul meu a început să prindă glas. L-am luat pe Zach în brațe și l-am dus jos.
Ceva era diferit. Sau poate totul era diferit. Am aruncat o privire prin bucătărie în timp ce-l puneam pe Zach pe scăunelul lui înalt. M-am uitat la VP - 99
suprafețele curate ale bufetelor de bucătărie, unde de obicei era o harababură
de nedescris. Apoi la urmele de aspirator de pe covorul din sufragerie și la coșurile cu rufe curate, împăturite. La agendele deschise, la calculatorul de mână și la registrele cu socoteli din sufragerie, acolo unde ieri erau teancurile de facturi.
M-a copleșit brusc un sentiment de sfârșeală:
— Unde sunt facturile? am întrebat-o pe Vero.
— Le-am rezolvat, a zis ea, punând pe masă un bol cu spaghete și pâine cu usturoi.
— Cum adică le-ai rezolvat?
— Le-am plătit.
— Cu ce?
A ridicat o sprânceană și a așezat farfuria Deliei pe masă. Am fugit sus, în camera mea de lucru, și am tras sertarul biroului. Plicul Patriciei Mickler dispăruse.
M-am întors în goană jos, cât pe ce să alunec pe podeaua proaspăt lustruită
de la baza scării.
— Unde-s banii? am șoptit, aruncând o privire îngrijorată spre copii. Delia sugea dintr-o macaroană lungă, în timp ce Zach lua câte un pumn de paste cu sos și le trântea chicotind pe tăvița lui.
Vero s-a așezat pe scaunul liber de lângă ei.
— Am deschis un PFA pe numele tău, am deschis un cont și l-am folosit ca să-ți plătesc facturile. A luat o gură de pâine cu usturoi. Cu plăcere, a zis ea între două îmbucături.
Cu pofta de mâncare dispărută, m-am prăbușit în scaunul meu.
— Toate?
Vero își răsucea furculița în spaghete, ca și cum răspunsul ar fi fost evident.
— Nu crezi că o să pară puțin cam suspicios? Ce să-i spun lui Steven când o să
mă întrebe de unde am avut banii?
Când a auzit numele lui taică-său, Delia a ridicat ochii din farfurie, așa că am lăsat baltă argumentul.
