— Ești nebună?
— Nu m-a văzut nimeni. Sau cel puțin așa speram. Am înghițit în sec, amintindu-mi de cuțitul înfipt lângă ușa din spatele casei Patriciei: Dar când eram acolo, au apărut doi bărbați.
— Ce bărbați?
— Nu știu. Dar cred că s-ar putea să fie oamenii despre care m-a avertizat Patricia. Au lăsat un bilet. Cred că erau clienții lui Harris. Și cred că el fura de la ei. Când i-am deschis corespondența, am dat peste un extras de cont…
— I-ai deschis corespondența? Amprentele tale sunt acum pe tot plicul!
Am băgat mâna în buzunar și am pus extrasul de cont pe masă:
— E-n regulă. L-am luat cu mine.
Vero s-a înecat. L-a înhățat de pe masă și l-a deschis, mijind tot mai mult ochii pe măsură ce citea:
— Douăsprezece depozite, toate în prima zi a lunii, cu aceeași sumă. Crezi că
își fraierea clienții?
Am încuviințat:
VP - 102
— Stai că devine și mai rău. Treci la pagina următoare.
Vero a trecut la tabelul cu balanța și când a văzut zeroul gras din josul paginii gura ei a pronunțat un o perfect.
— Biletul zice că Patricia are douăzeci și patru de ore ca să înapoieze ce a luat.
— Crezi că oamenii ăștia l-au omorât pe Harris?
— Aveau un motiv, asta e limpede. Își voiau banii înapoi. Iar noi avem cincizeci de mii din ei.
Cu telefonul meu strâns la piept, Vero se plimba prin bucătărie de colo colo:
— Patricia ne-a plătit în bani gheață. Dacă bărbații ăștia te-au urmărit până
acasă de la bar, ar fi putut presupune că ați avut întâlnire și el a băut prea mult.
Nu aveau cum să știe că Patricia te-a angajat. Cu jumătate de milion de dolari ar fi putut fugi oriunde. Dacă n-o găsesc pe Patricia, nu au cum să afle despre noi, corect?
— Corect.
Zach a început să se agite în scăunelul înalt. I-am șters sosul de paste de pe față, l-am dat jos de pe scaun și s-a dus clătinându-se pe piciorușe după sora lui.
Vero s-a prăbușit în scaun. Și-a împins farfuria în mijlocul mesei, arătând de parcă i s-ar fi făcut rău.
— Și dacă poliția o găsește pe Patricia înaintea noastră?
— Singurul lucru pe care Patricia îl știe despre mine e numărul de telefon.
Nu-mi știe numele, nu știe unde stau. Mă îndoiesc că poliția m-ar putea identifica dacă ar organiza ceva de genu’ ăsta. Purtasem perucă și eram machiată tare. Să sperăm că era de ajuns: în plus, te am pe tine ca alibi, i-am zis, lăsându-mă jos pe scaun, lângă ea.
— Parcă eram complice.
— Nu și dacă nu pot dovedi asta. Pentru toată lumea, în noaptea în care Mickler a dispărut am fost aici, cu tine, tot timpul. Am sunat-o pe sora mea de pe telefonul din bucătărie. Iar Georgia ne-a văzut împreună când am luat copiii.
Nu trebuie decât să scăpăm de orice dovadă care ar aduce poliția la ușa noastră.
Vero a dat drumul de la piept telefonului meu, pe masă, în fața mea, ca și cum ar fi fost plin de viermi.
— Relaxează-te. E o cartelă prepay. Verizon mi-a închis contul luna trecută, când am întârziat cu plata facturii. Pe ăsta l-am cumpărat de la o farmacie.
— Și poliția nu poate obține o înregistrare a plății?
— Cardurile mele de credit erau toate suspendate. Am plătit cu bani gheață.
Mi-am pus coatele pe masă, frecându-mi ochii. Nu există nimic care să lege telefonul ăsta de mine.
VP - 103
— Tu nu te uiți la Lege și Ordine? Pot lua urma chestiilor ăstora!
— Numai dacă te afli în apropierea antenei.
— Și cât de aproape e aia?
— Nu știu… Cred că la câțiva kilometri.
