Profilul on-line al Patriciei prezenta mai multe animale decât oameni. Singura excepție era o fotografie cu câțiva voluntari de la centru, făcută la un eveniment organizat pentru adopții, cu o lună în urmă. Patricia, vizibil cea mai în vârstă din grup, alinta o potaie albă, cu un petic de blăniță neagră pe un ochi. Sub fotografie scria că numele cățelului era Piratul, iar Aaron – voluntarul tânăr, cu păr lung și cârlionțat de lângă ea – o ținea pe amica de cușcă a acestuia, Molly.
Am dat clic pe lista ei de prieteni, căutând fețele voluntarilor din fotografie, dar nu am găsit nicio potrivire. Patricia nu părea a ține legătura cu ei în afara orelor petrecute la adăpost. Presupun că nu ar fi trebuit să mă mire: ceilalți voluntari erau toți tineri, probabil studenți, iar Patricia – pe care o trădau ridurile de expresie și umbrele din jurul ochilor – ieșea în evidență în grupul acela de fețe proaspete, ca un deget bandajat. Poate de aceea a și ales să își împartă atât de riguros viața. Oricum, în fotografie părea mai tânără decât femeia epuizată, la pământ, pe care o întâlnisem la Panera. Mai fericită, mai în VP - 106
largul ei cumva. Ca și cum acest loc ar fi fost casa ei, iar animalele, adevărata familie.
Conform înregistrărilor publice, Patricia era singură la părinți, care, ambii, erau decedați. Din paginile ei de pe rețelele de socializare, am aflat că-l cunoscuse pe Harris la facultate, la McDonough School of Business, din Georgetown, ceea ce însemna că a trăit toată viața pe o rază de șase kilometri jumate față de șoseaua de centură din DC. Nu mi-o imaginam scoțând toți banii și părăsind orașul ca să o ia de la zero în altă parte. Părea mult prea timidă
pentru o astfel de mișcare îndrăzneață. Poate era doar confuză și speriată, ascunsă într-o cameră de hotel, prea îngrozită ca să se confrunte cu ceea ce a făcut. Sau prea înspăimântată de bărbații cu care era încurcat Harris.
Oriunde ar fi fost, dacă nu ieșea mai repede, poliția avea s-o găsească. Și or să-i pună întrebări. Care întrebări vor duce inevitabil la mine. M-a plătit să
rezolv problema. Și i-am spus că am rezolvat-o. Din punctul de vedere al poliției, cazul s-ar fi închis de îndată ce ar fi fost deschis. Singura mea speranță era să o găsesc înainte și să-i explic ce s-a întâmplat. Nu eu i-am ucis bărbatul. Poate împreună am putea găsi o cale de a dovedi că cei doi bărbați erau vinovați.
Mi-am tras scaunul în spate și mi-am întins picioarele înțepenite. Au trecut aproape patru zile de când l-am îngropat pe Harris, dar în continuare fiecare mușchi pe care l-am folosit la săparea gropii parcă s-a hotărât să mă
pedepsească. Când mi-am întins ceafa, spatele meu a protestat înfundat.
Trebuia să existe cineva, un om în care Patricia să aibă suficientă încredere.
Cineva care să știe unde poate fi găsită.
Brațele mi s-au oprit la jumătatea tentativei de a le întinde.
Pilates.
Biletul pe care Patricia mi l-a împins peste masă venea de la o femeie pe care o cunoscuse la cursurile săptămânale de Pilates; nevasta lui Andrei Borovkov.
Patricia a spus că sunt simple cunoștințe, dar asta era evident o minciună. Dacă
Patricia s-a simțit suficient de apropiată de această femeie încât să îi recomande un ucigaș plătit, era posibil să aibă suficientă încredere în doamna Borovkov încât să-i încredințeze și alte informații sensibile din viața ei… cum ar fi unde plănuiește să se ducă după ce a plătit pentru uciderea soțului.
Mi-am tras scaunul înapoi la computer, pregătindu-mă pentru obișnuitele titluri de pe rețelele de socializare când am tastat numele soției lui Andrei Borovkov. Dar primul titlu – și aproape toate celelalte după el – era al unui articol ce deschidea un site de știri despre recenta omucidere triplă.
Mi-am amintit că acum câteva săptămâni Georgia vorbea despre scena acelei crime; trei oameni de afaceri locali au fost găsiți cu beregatele retezate într-un VP - 107
depozit din Herndon. Conform titlurilor de pe monitorul meu, cazul s-a încheiat cu verdict de eroare judiciară.
Toate articolele pe care le-am deschis prezentau aceeași fotografie: doi bărbați intrând într-o limuzină în fața treptelor tribunalului. Unul arăta spectaculos, era chel, cu ochii plecați. Celălalt era lustruit și bine îmbrăcat, probabil avocatul. Era luată din același clip video pe care-l văzusem acasă la Georgia.
Am mărit imaginea și m-am aplecat să văd mai bine.
Mi s-a tăiat răsuflarea.
Erau bărbații din Lincoln. Aceiași bărbați care au înfipt cuțitul în fața ușii din spatele casei în care locuia Patricia.
De aceea mi s-a părut atât de familiar numele lui Andrei când l-am citit pe biletul soției lui. Pentru că-l auzisem înainte. La știri. Despre el spuneau la televizorul care mergea în fundal când m-am dus să-mi iau copiii de la Georgia în noaptea în care l-am îngropat pe Harris.
Andrei Borovkov nu era un soț problemă oarecare. Era suspectul într-un caz de crimă pentru care OCN nu a reușit să obțină condamnarea. Cel din cauza căruia prietenii Georgiei erau atât de supărați. Fusese achitat în aceeași zi în care Harris Mickler a fost omorât.
Conform articolului, soțul Irinei Borovkov lucra ca bodyguard pentru un om de afaceri foarte bogat, Feliks Zhirov, un tip cunoscut pentru legăturile cu mafia rusă.
Mi-am astupat gura cu mâna ca să-mi înăbuș un strigăt.
Lucrezi pentru Feliks?
Asta mă întrebase Harris la bar, când i-am sugerat cu degajare că aparținem aceluiași grup financiar. Nu arăta prea bine când i-am răspuns că da, iar eu am presupus că de vină era drogul. Patricia nu o știa pe Irina de la orele de Pilates.
Soții lor făceau afaceri împreună. Afacerile mafiei.
Harris fura de la mafie.
Am șters căutarea de pe ecran cu mâini tremurătoare, temându-mă să nu vadă cineva. Apoi am șters tot istoricul de căutare din browser, încă nesigură pe picioare când m-am ridicat. Andrei Borovkov nu era doar un bodyguard.
Bodyguarzii protejează oamenii. Nu sunt arestați pentru că retează beregata altora prin depozite. Nu lasă amenințări cu moartea la ușa din spate a oamenilor când li se pare că cineva s-a înfruptat din banii șefului lor.
Am fost angajată să omor un ucigaș al mafiei ruse.
VP - 108
Brusc nu mai eram așa de sigură ce era mai înspăimântător: posibilitatea de a fi prinsă de poliție pentru o crimă pe care nu am comis-o sau probabilitatea de a fi omorâtă de Andrei Borovkov când va afla ce a făcut nevastă-sa.
•
Am trântit ușa bucătăriei și m-am prăbușit cu spatele lipit de ea, cu răsuflarea tăiată. Luminile din casă erau stinse și mașina lui Vero nu era în garaj.
M-am proptit cu o mână în ușă și am scăpat de încălțări, urcând treptele două
câte două până la biroul meu. Am intrat și, neîndemânatică, cu degete tremurânde, am încuiat ușa după mine.
