Am sărit în sus când din garaj s-a auzit pocnetul unei portiere. Delia a fugit în bucătărie s-o întâmpine pe Vero, care urma să intre din clipă-n clipă cu pizza.
Steven s-a grăbit să iasă pe ușa din față, împingând-o pe Theresa în fața lui, nerăbdător să se vadă plecat.
— Ai grijă să pregătești copiii până la cinci. Mă întorc să-i iau după petrecere, mi-a aruncat el peste umăr. Ușa din față s-a închis exact în clipa în care Vero a intrat în bucătărie, cu un munte de cutii de pizza în brațe.
În seara aceea, după ce Steven a luat copiii, m-am așezat în veranda din față.
În timp ce mă uitam după luminile tot mai estompate ale camionetei lui, răceala cimentului îmi pătrundea prin șosete. Copiii vor lipsi numai o noapte. Mâine vor fi acasă, chiar și acum erau doar la câteva străzi distanță. Dar îmi displăcea profund ușurința cu care a năvălit aici, a luat ce-a vrut să ia și a plecat. Îmi displăcea profund cât de nedrept era și cum nimeni altcineva nu părea a remarca, nimănui nu părea să-i pese.
VP - 117
Ăsta a fost dintotdeauna modul de operare al lui Steven. Mereu a fost șarmant, gata oricând să-și acopere urmele. Ca astăzi, când a ajuns la petrecerea Deliei cu o oră mai târziu, a făcut exact ceea ce a avut de gând să
facă și s-a furișat afară exact înainte ca Vero să dea ochii cu el, și fără ca Delia să
fi observat măcar că a plecat. Avea o coordonare temporală impecabilă, escrocheria lui era desăvârșită. Se culca cu Theresa de săptămâni bune pe la spatele meu. Dacă nu l-ar fi văzut doamna Haggerty și nu și-ar fi dat drumul la gură, s-ar putea să nu fi aflat niciodată că ei doi au fost…
Am ridicat bărbia din palme. Peste drum, perdelele doamnei Haggerty s-au lăsat în jos cu un fluturat ușor. M-am ridicat și am traversat strada, îndreptându-mă direct spre ușa ei din față. Dacă exista cineva care a văzut doi străini care dădeau târcoale garajului meu în noaptea în care a murit Harris Mickler, dacă cineva putea depune mărturie pentru mine și dovedi că spuneam adevărul, atunci acea persoană nu putea fi decât curioasa cartierului. Am bătut în stickerul cu PATRULA CARTIERULUI de pe sticlă.
— Doamnă Haggerty? am strigat-o prin ușă. Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră. Am lipii o ureche de ușă, fiind sigură că și ea asculta de partea cealaltă. Am bătut iar, de data asta mai tare: Doamnă Haggerty! Vreți să
deschideți ușa, vă rog? E important! Televizorul ei mergea. Un râs înfundat mă
făcea să cred că urmărea cine știe ce sitcom de seară. Bine, am bombănit, renunțând.
Era numai și numai vina lui Steven. Când ea a dat sfoară-n țară despre aventura lui cu Theresa, el a făcut-o scorpie bătrână și i-a spus să-și vadă de treaba ei. Nici eu nu am fost mult mai amabilă când am auzit cât de repede s-au răspândit zvonurile despre aventura lui. De atunci, ea refuzase să mai stea de vorbă cu vreunul dintre noi.
Am traversat înapoi strada, țopăind, doar în șosete. Până la terasa mea degetele îmi amorțiseră deja. M-am încuiat în casă, sprijinită cu spatele de ușă
și, așteptând să-mi simt din nou tălpile, mă gândeam la doamna Haggerty.
În intervalul dintre momentul în care eu am ajuns acasă și cel în care Vero a intrat pe ușa din față, cineva trebuie să fi pătruns în garaj fără ca eu sau ea să
băgăm de seamă. Doamna Haggerty era președinta patrulei din cartier. Dacă ar fi văzut ceva suspect, ar fi sunat la poliție să raporteze înainte ca noi să-l înghesuim pe Harris în portbagaj. Dar poliția nu a venit, așa că, logic, ar fi să
presupun că femeia nu a văzut mare lucru.
Și atunci, cum au trecut ucigașii de doamna Haggerty fără ca ea să observe?
Noaptea trecută Vero și cu mine ne-am surprins reciproc când fiecare dintre noi a intrat pe o ușă diferită. Și Steven a ratat-o pe Vero la petrecere din același VP - 118
motiv. Dacă ucigașii au parcat în josul străzii și s-au furișat prin curțile din spate ale vecinilor, apropiindu-se de garajul meu din spate?
Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât toată povestea avea mai puțin sens.
Andrei și Feliks nu păreau a fi oamenii care să se furișeze. Andrei Borovkov a hăcuit trei oameni și i-a lăsat plini de sânge pe podeaua unui depozit. Nu a făcut niciun efort să curețe în urma lui și nu a părut deloc preocupat să-și ascundă
crima. De ce s-ar fi deranjat? Georgia a spus că ăștia nu puteau fi prinși cu nimic.
Era limpede că nu aveau nicio problemă să mituiască pentru a obține un verdict de eroare judiciară. Și atunci de ce să însceneze unei mame a doi copii o crimă
silențioasă, fără vărsare de sânge? Dacă l-ar fi vrut pe Harris mort, de ce nu i-au retezat beregata pe podeaua garajului meu?
Nu, modul acesta de operare părea laș. Ucigașii nu au fost nevoiți să atingă
nici măcar o dată cadavrul. Nu au trebuit să facă vărsare de sânge. Nu au fost nici măcar nevoiți să fie de față când Harris și-a dat ultima suflare. Nu părea mâna a doi criminali violenți, lipsiți de scrupule. Eram gata să pariez că ucigașii nu mai făcuseră asta niciodată. Sincronizarea întregii istorii părea o chestie de oportunitate. Sau a fost ceva sub impulsul momentului.
Totuși, era limpede că ceva a fost planificat. L-au urmărit la ieșirea din bar, m-au urmărit până acasă. Au așteptat până ce a fost inconștient și vulnerabil ca să lovească, exact cum…
Exact cum a făcut Harris cu fiecare dintre victimele sale.
Spatele meu lipit de ușă a înțepenit. Poate modul de operare nu a fost unul din impuls.
Dacă a fost ceva profund personal?
Am fugit sus, în biroul meu, trecând prin fața ușii închise a lui Vero. Învăța pentru examenele de la jumătatea semestrului. Am deschis sertarul și am despăturit extrasul de cont al lui Harris.
Erau douăsprezece depuneri la data de întâi a lunii.
Și pe telefonul lui Harris erau treisprezece dosare, douăsprezece cu fotografii ale precedentelor victime, plus femeia pe care am murat-o eu în baie în suc de roșii.
Fă exact ceea ce îți spun și fii discretă, dacă nu, îi arăt soțului tău fotografiileși îi spun ce ai făcut.
Douăsprezece depozite, douăsprezece mii de dolari fiecare, în prima zi a fiecărei luni.
Dacă depunerile astea nu erau deturnate de la Feliks Zhirov? Dacă erau prețul tăcerii? Dacă extorca victimele pentru bani?
VP - 119
